UNDE MERGEM. Finaliștii „Vocea României”, show exploziv la Berăria H

UNDE MERGEM. Finaliștii „Vocea României”, show exploziv la Berăria H

Concert incendiar, sâmbătă, 19 ianuarie, la Berăria H, din Capitală. Finaliștii de la „Vocea României” vor urca pe scenă și promit „un show cum nu s-a mai văzut la TV”.

Bogdan Ioan, cel care și-a adjudecat trofeul Vocea României 2019 și finalistele Dora Gaitanovici, Alma Boiangiu și Mădălina Coca, sunt pregătiți să electrizeze atmosfera din pubul bucureștean într-un show special în reprize lungi de magie muzicală pe care nu trebuie să o pierzi. Finaliştii vor fi acompaniaţi de Special Guest Orchestra. Accesul în sală se face după ora 22:00, iar concertul va începe la 23:45. Biletele, puse în vânzare online pe yellowtickets.ro bilete.ro și iabilet.ro sau fizic, la Berăria H sau prin magazinele Flanco, InMedio şi Germanos, variază între 50 lei - Cat. A - în faţa scenei cu loc la masă, 35 lei - Cat. B - acces general cu loc la masă, cel mai mic cost fiind înregistrat în cazul biletului valabil pentru părțile laterale ale scenei, 20 lei. Copiii cu vârsta sub 10 ani (inclusiv) nu plătesc bilet, dar nici nu au loc rezervat la masă.

 

„Greierele și Furnica”, o piesă de teatru pe gustul celor mici

Ne puteți urmări și pe Google News

Binecunoscuta fabulă „Greierele și Furnica”, povestită cu umor și cu istețime pentru cei mici, este spectacolul de teatru destinat copiilor cu vârste între 3 și 10 ani pe care vi-l propune sâmbăta aceasta Teatrul Coquette din București. Greierele, foarte pasionat de muzica lui, nesocotește venirea iernii. Când dă de greu, apelează la strângătoarea Furnicuță Fifi, care îl va trece prin mai multe probe de hărnicie. Este oare Greierele chiar atât de leneș precum se spune sau muzica lui îi este, de fapt, „serviciul” care îl poate ajuta să strângă bănuți? Actrițele teatrului Coquette, Ruxandra Bălașu și Celina Nițu, știu răspunsul și sunt gata să vi-l spună în piesa de sâmbătă, de la ora 11.00. Prețul unui bilet este de 25 de lei.

„Fără zahăr” aduce folk-ul de Dorohoi la Cluj

Gândit ca un concept muzical dulce – amărui care îmbină, pe acorduri simple, puţinele aspecte din viaţa românului, despre care încă se mai poate râde cu poftă, concertul acustic „Fără zahăr”, de pe 18 ianuarie, ora 20.00, din pub-ul Flying Circus Cluj, va fi unul cu „tăt ce trebe!”, promit organizatorii. Înființată în septembrie 2003, trupa Fără „Zahăr” îi are în compenență pe Bobi Dumitraş (chitară, voce, glume) și Bobo Burlăcianu (chitară mai scumpă, voce mai bună). Ambii gustă folk-ul alternative și rock-ul acustic.

TimeOut, „gașca de săriți de pe fix”, îți dau întâlnire la Hard Rock Café

Pe 19 ianuarie, trupa TimeOut te invită la o feerie muzicală, în care vei avea prilejul să te reîntâlnești cu Speedy Gonzales, Freddie Mercury, Tina Turner și Elvis, alaturi de multe alte personaje si refrene celebre. Autocaracterizați „o gașcă de săriți de pe fix”, membrii trupei TimeOut din Bucuresti promit o seară magică „în cel mai distractiv mod cu putință”, așa că nu pierde întâlnirea cu ei de la Hard Rock Cafe! Distracția va începe la ora 22.30, iar intrarea va fi liberă.

Stand-up comedy cu „inegalabilul” Costel în ArenA

Un show de zile mari cu „inegalabilul Costel”. Așa promit organizatorii spectacolului de stand-up comedy, de duminică, 20 ianuarie, din pub-ul bucureștean ArenA, situate în Complexul sutdențesc Regie. Spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele pot fi procurate în format electronic pe iabilet.ro sau fizic în rețeaua iabilet.ro din magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet, dar și pe terminalele Selfpay din toata tara.

„Las’ că știm noi!”, o comedie spumoasă, în premieră la teatrul Elisabeta

Un regal de râsete și voie bună! La acest lucru trebuie să te aștepți dacă vei alege să te distrezi, în weekend-ul acesta, în compania actorilor de la teatrul Elisabeta din Capitală. Spectacolul are loc duminică, 20 ianuarie 2019, de la ora 18.00. Un lanț nesfârșit de confuzii și încurcături super haioase transformă comedia de mare success „Las’ că știm noi!”, semnată de Derek Benfield și regizată de Șerban Puiu, într-un succes garantat. Pastorul Featherstone nu este cleric, avocatul Tunnicliffe pretinde că este veterinar, menajerele nu sunt ceea ce par a fi…. Și toate astea doar pentru că polițistul Henry și sora lui, Sarah, doresc să petreacă o vacanță liniștită în casa fratelui lor geamăn decedat, părintele Bernard.