Unde ar ajunge banii din eventuala suprataxare a Petrom

Unde ar ajunge banii din eventuala suprataxare a Petrom

Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că banii încasați din suprataxarea profiturilor excepționale vor intra în conturi speciale, și de acolo vor merge la ”clienți defavorizați”.

Potrivit lui Chițoiu, acești clienți defavorizați ar fi consumatorii de petrol și gaze vulnerabili, ei urmând să fie stabiliți în baza unei legi ce va fi propusă spre adoptare Parlamentului.

Fostul ministru al Economiei, Lucian Bode, definise în martie consumatorii vulnerabili din domeniul energetic ca fiind clienți casnici cu un venit mediu lunar net mai mic sau egal cu salariul minim pe economie, cărora li se adăugau cei cei a căror viață sau sănătate este în pericol iminent din cauza deconectării și persoanele peste 65 de ani. Este probabil ca și în cazul petrolului și gazelor, definiția să aibă la bază aceleași criterii. Președinte nou la OPSPI Ministrul Daniel Chițoiu a mai afirmat că va exista un nou act normativ care să reglementeze redevențele pentru petrol și gaze în perioada 2015-2024.

Chițoiu a anunțat și numirea unui nou președinte la Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), în persoana lui Remus Vulpescu, de profesie avocat, care anterior fusese numit și la conducerea Hidroelectrica.

Fostul președinte al OPSPI, Florin Vlădan, a demisionat la scurt timp după schimbarea Guvernului, considerând că nu este compatibil cu noul Executiv.

Ne puteți urmări și pe Google News