Imaginile au fost urcate pe un site de socializare cu acoperire în Orientul Mijlociu. Față de secvențele de la morga din Bagdad și de cele de pe străzile din Teheran, acestea par rupte din alt film. Pare că, atunci când nu știu că sunt filmați, cei din preajma sicriului nu își manifestă durerea în mod amenințător.

Urmăriți-le și discutăm după. Avem ce.

Două situații par să fi pus stăpânire pe mințile destul de ușor de înflăcărat ale românilor: vatmanul care corectează societatea de la înlțimea manivelei din cabină și executarea generalului iranian Qasem Soleimani.

Dacă primul a polarizat societatea, trezind în mulți dintre noi frustrarea pe care fiecare a trăit-o, măcar o dată în viață, pentru că nu a putut să facă tot ce-i trece prin cap cu mașina sau, de ce nu?, cu fața celui care, cu nesimțire, l-a deranjat în trafic, cel de-al doilea sperie, mai ales prin sintagma atât de des auzită zilele astea: „Al Treilea Război Mondial”.

Asupra primului nu mă opresc, dar cel de-al doilea merită câteva considerații.

Marți, aproape că a scăpat neobservată informația că românii se pregătesc să se „repoziționeze” din Irak. Termenul este o formulare elegantă pentru „retragere”. Retragere pe care deja Parlamentul irakian a cerut-o americanilor, dar până la o decizie a guvernului mai e. Nu foarte mult și, când se va întâmpla acest lucru, vom putea afirma că americanii au pierdut pacea într-o zonă în care câștigaseră războiul.

Putea Donald Trump, sau oricare alt președinte american, să accepte această realitate? Păi, nu prea avea ce face, decât poate ce a făcut predecesorul său, Barack Obama, când a lăsat rușilor întâietatea în războiul din Siria. Dar ăsta e gest de final de mandat la Casa Albă, nu de președinte care vrea să fie reales.

Trump, însă, spre deosebire de alți președinți americani care aveau în conflicte aliați politici puternici și hotărâți din America și Europa, are lângă el doar lideri ezitanți.

Pentru a își recupera locul la masa celor care încă mai decid lucruri, el trebuia să forțeze nota. Situația din Irak și puternicul curentul anti-american sunt o surpriză doar pentru cititorii de Facebook, nu și pentru americani. De altfel, decizia rapidă luată de Parlamentul din Bagdad arată că influența iraniană aici e mai puternică decât cea a SUA.

Chiar și biografia unuia dintre cei uciși în atacul din 3 ianuarie, al-Muhandis, ar fi fost un argument pentru ca măcar o țară să nu fie ezitantă: în 1983, al-Muhandis a fost condamnat la moarte în Kuweit pentru că a participat la atentate teroriste care au vizat ambasadele SUA și Franței!

Aveți aici un articol din Evenimentul Istoric despre cel al cărui sicriu l-ați văzut în filmarea de mai sus, pus în avion imediat lângă cel al generalului Soleimani.

Franța din 2020 nu mai e, însă, cea din 1983! Dar, de fapt, care țară europeană mai e neschimbată după 30 de ani?

Readuce gestul din 3 ianuarie SUA la masa celor care, după ce decid ceva, o și pot face cu adevărat? Asta e întrebarea, cea cu Al Treilea Război Mondial e doar un clickbait.

Te-ar putea interesa și: