Un tren de călători a lovit un TIR în apropiere de Odorheiu Secuiesc. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Sursa: Antena3.ro

Luni dimineață, în jurul orei 5:00, trenul Regio 3542 a lovit un autocamion la pasajul de la intrarea în municipiul Odorheiu Secuiesc. Trei echipaje ale Detașamentului de Pompieri au sosit la fața locului cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD.

În urma impactului dintre tren și TIR, o femeie în vârstă de 46 ani a fost suferit un traumatism cranian, fiind transportată la spital de un echipaj SAJ Odorheiu Secuiesc, conform ISU Harghita.

Accident feroviar la intrarea în Odorheiu Secuiesc

Șoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de 53 ani, a fost preluat de un alt echipaj SMURD și transportat la spital pentru investigații, deși acesta nu prezenta răni vizibile la nivelul corpului.

Ambii pacienți au fost internați la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc pentru îngrijiri medicale și investigații amănunțite, conform Antena 3.ro.

S-a terminat ancheta în cel mai grav accident feroviar din România

Ancheta în cel mai mare accident feroviar care a avut loc în România în ultimii zece ani a fost finalizată. Inspectorii de la Agenția de Investigare Feroviară Română au terminat raportului accidentului feroviar de la Fetești, din anul 2021, care a dus la paralizarea traficului feroviar pe magistrala București - Constanța. Accidentul de tren a avut loc data de 28 iulie 2021, la ora 23.20. Atunci, un tren de marfă, care avea 41 de vagoane, și care circula sub indicativul 60514-1, a trecut de un semafor care era pe culoarea roșie, lovind din spate un alt tren de marfă care circula sub indicativul 50790-1, și care avea în compunere 36 de vagoane.

Sursa: Arhivă EVZ.ro

„În urma acestui accident feroviar s-a produs deraierea și avarierea locomotivei EA 194 și a primelor 8 vagoane din compunerea trenului de marfă nr.60514-1, precum și a ultimelor 7 vagoane din compunerea trenului de marfă nr.50790-1”, se arată în raportul AFER.

Locul producerii accidentului feroviar este situat pe raza de activitate a SRCF Constanța, secția de circulație București – Constanța (linie dublă electrificată), aflată în administrarea CNCF „CFR” SA. Accidentul feroviar a dus la paralizarea traficului de mărfuri și de persoane, pe relația București – Constanța, viteza de deplasare în zona Fetești, fiind limitată la 50 de kilometri la oră. Valoarea estimativă totală a daunelor materiale, conform documentelor puse la dispoziție de către părțile implicate, până la data finalizării proiectului de raport, a fost de 4.62 milioane lei și 194.000 euro.

A trecut de semaforul roșu

Inspectorii de la AFER au stabilit că mecanicul și-a pierdut capacitatea de a conduce locomotiva, în condițiile în care acesta era singur în postul de conducere al locomotivei, și mai mult, avea toate instalațiile de frânare automată dezactivate. Aceste instalații sunt cunoscute în sistemul feroviar sub indicativele de DSV și INDUSI. În plus față de aceste motive, mecanicul nu a respectat indicația semaforului feroviar, care era roșu, fapt ce semnifică: „oprește fără a depăși semnalul!”.

În raport se arată că locomotiva a circulat cu viteză mare, în condițiile în care un alt semnal feroviar anunța că următorul semafor are culoarea roșie: „Pe ultimii 4 km, viteza trenului a crescut aproape constant de la 22 km/h la 66 km/h, fără a fi înregistrate efecte de frânare sau de reducere a acesteia. Ca urmare a analizării datelor înregistrate de instalația IVMS de pe locomotiva EA 194 s-a constat că, între momentul în care locomotiva a trecut prin dreptul semnalului prevestitor Pr YC și momentul opririi a fost un interval de timp de 3 minute și 05 secunde. În acest interval de timp, dacă instalația DSV ar fi fost în funcție, aceasta ar fi putut comanda de șase ori frânarea de urgență a trenului, în lipsa unei acțiuni a mecanicului de locomotivă”, se arată în raport.

După accident, mecanicul s-a dus să bea

La scurt timp după accidentul feroviar, mecanicul de tren a plecat de la fața locului. El a motivat că a mers să caute un spital pentru a fi consultat de către medici, dar că, nefiind din zonă, nu a știut unde să găsească unitatea medicală. Apoi, când s-a întors spre stația CFR Fetești, unde a avut loc accidentul feroviar, s-a oprit la un magazin alimentar de unde a cumpărat o sticlă de apă și o bere. Această stare de fapt se arată chiar în raportul AFER.

„Mecanicul de locomotivă după coborârea de pe locomotivă a părăsit locul accidentului, conform propriei declarații plecând din zona stației CFR Fetești cu „intenția de a ajunge la spital”. Întrucât nu cunoștea zona nu a găsit nici un spital și declară că fiindu-i foarte sete și-a „cumpărat o sticlă de suc apoi neștiind ce să facă a cumpărat și bere” pe care le-a consumat într-un parc”, se arată în raport.

Alcoolemie de 40 mg/l în aerul expirat

Ulterior, după peste patru ore de la producerea accidentului, mecanicul a fost testat pentru alcool, la ora 03:19, rezultatul fiind 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceste date fiind preluate din printul alcooltestului.

Având în vedere rezultatul alcooltestului efectuat cu aparatul tip Drager, mecanicul de locomotivă a fost dus de polițiști la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării nivelului de alcool din sânge. Conform buletinului de analiză toxicologică nr.408/A12/410/12.08.2021 rezultatul a fost următorul: la ora 04:05 -alcoolemie: 0,84 g ‰, proba 2 – 05:05, alcoolemie: 0,61 g ‰.

Manualele de medicină legală arată că pentru o asemenea alcoolemie o persoane care cântărește 100 de kilograme trebuie să fi consumat peste șapte beri a câte 500 de ml fiecare.