Un sportiv român prezent la Jocurile Olimpice de la Rio, primele declaraţii în privinţa virusului Zika

Un sportiv român prezent la Jocurile Olimpice de la Rio, primele declaraţii în privinţa virusului Zika

În vârstă de 24 de ani, înotătorul Daniel Macovei se pregătește să debuteze la Jocurile Olimpice. Sportivul „tricolor” a mărturisit, pentru EVZ, că problema virusului Zika nu este atât de mare, în prezent, în Brazilia

EVZ: - Ești debutant la Jocurile Olimpice... Care sunt așteptările tale la marele eveniment sportiv din „Țara Cafelei”?

Daniel Macovei: Am o energie pozitivă. Am plecat spre Rio cu toate gândurile bune. Sunt sigur că nivelul acestei competiții mă va determina să mă autodepășesc.

- Să înțeleg că obiectivul tău la Rio este destul de îndrăzneț.

Ne puteți urmări și pe Google News

- Am deja în spate o experiență vastă. Sunt multiplu campion și recordman național, iar la nivel internațional am fost mereu aproape de podium. Acum, la Jocurile Olimpice, mi-am propus să îmi îmbunătățesc cel mai bun timp. Nu m-am gândit să ajung pe un loc anume, dar în proba la care particip (n.r. - ștafetă 4x100 m liber), apar mereu surprize.

- Cum se desfășoară o zi de antrenament pentru înotătorii români în Brazilia?

- O zi normală de pregătire începe cu un antrenament în sala de forță, de la ora 7:30, iar apoi la ora 9 intru încă două ore în apă. Am pauză cam cinci ore până după-amiază, când urmează a doua sesiune de antrenamente de apă.

- Au fost delegații care s-au plâns de condițiile găsite în Satul Olimpic. Ați întâmpinat și voi probleme?

- Au fost câteva, dar minore. Satul Olimpic a fost construit mai mult în grabă, și mă refer la faptul că lucrările nu era încă finalizate la ceremonia de deschidere. Dar, totul este ok acum, nu prea avem de ce să ne plângem.

- Ați avut timp să vă relaxați la o plimbare prin Rio, să vizitați ceva?

- Încă nu, deoarece o să am timp suficient după voi încheia concursul. Dar sunt multe locuri pe care le am în minte și vreau să le vizitez. Totuși, sunt la Rio... Nu prea ai ocazia mereu de fi turist într-un asemenea oraș.

- Brazilia se confruntă de ceva vreme cu virusul Zika. Până și Simona Halep a renunțat să participe la JO, tocmai din acest motiv. Cum e situația acum?

- Vă pot spune că la Rio sunt mai puțini țânțari ca la București. Nu am nicio mușcătură de când am venit aici. Am auzit țânțarii purtători de virus sunt mai mult pe timp de zi, dar sunt foarte puțini.

- În alte sporturi sunt probleme cu dopajul. La disciplina voastră cum e?

- Am putea face un interviu separat numai pe tema asta. Părerea mea este că la înot, dopajul este o problemă la fel de mare precum în atletism sau în ciclism. Nivelul de dopaj în înot nu a fost niciodată atât de mare, iar părerea mea este că autoritățile internaționale nu au interesul de a trata problema asta cu seriozitate. Îmi demonstrează că nu apără sportivii care practică sportul în mod curat.

Atacăm medalii cu cinci băieți și o fată

Reprezentativa de înot a României s-a deplasat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro cu șase sportivi și doi antrenori (Oviudiu Galeru și Adrian Gherghel). Astfel, înotătorii „tricolori” Norbert Trandafir (50 m liber, ștafetă 4x100 m liber), Marius Radu (100 m liber, ștafetă 4x100 m liber), Ana Iulia Dascăl (100 m liber), Daniel Macovei (ștafetă 4x100 m liber), Robert Glință (100 metri spate) și Alin Coste (ștafetă 4x100 m liber) - foto / în ordine, de la stânga la dreapta - vor încerca să câștige medalii olimpice pentru România, iar debutul lor în bazinul brazilian va avea loc duminică, 7 august.