Un soldat din al II-lea Război Mondial a omorât un veteran din prima conflagrație mondială (1997)

Un soldat din al II-lea Război Mondial a omorât un veteran din prima conflagrație mondială (1997)

Ambii foști combatanți erau internați într-un spital pentru veterani din orașul Charlotte, SUA. Enervat ca veteranul de 100 de ani facea zgomot, în camera sa, atunci când se deplasa cu ajutorul unui suport metalic, mai tânarul sau coleg de arme, în vârsta de numai 77 de ani, i-a crapat capul acestuia chiar cu acel cadru de aluminiu.

El și-a motivat, senin, gestul, că astfel a scăpat de zgomotele care nu-l lăsau să doarmă.

Veteranul ucigaș tocmai fusese transferat în spitalul din Charlotte dintr-un alt spital, dar de psihiatrie, se arată în articolul publicat pe ultima pagină a EVZ, din numărul apărut pe 31 ianuarie 1997.

Ne puteți urmări și pe Google News