Pacienții confirmați cu COVID-19 ar putea fi monitorizați. Însă, nu fără acordul lor. Un serviciu secret a făcut precizări pe această temă
Mulți români au fost indignați la auzul veștii că vor fi monitorizați, cu ajutorul specialiștilor de la un serviciu secret din România, dacă au sau nu COVID-19 și dacă intră în contact cu alte persoane.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a transmis lămuriri în acest sens, după ce unii dintre politicieni s-au poticnit în declarații.
Drept urmare, ca urmare a informaţiilor vehiculate în spaţiul public referitoare la sistemele informatice dezvoltate de STS pentru Ministerul Sănătăţii care să sprijine prevenirea răspândirii noului coronavirus, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a transmis că nu dezvoltă o aplicaţie bazată pe colectarea informaţiilor de localizare a persoanelor, ci o funcţionalitate suplimentară a aplicaţiei Corona-Forms, utilizată în prezent de autorităţile medicale.
Precizarea vine după ce noul primar general ales al Municipiului București a declarant că „Ministerul Sănătăţii a implementat sau este în curs de implementare a acelui sistem informatic care să permită localizarea în timp real a persoanelor care sunt infectate”.
STS: nu monitorizăm persoanele
STS a precizat, însă, că, noua funcţionalitate va permite o monitorizare medicală a cazurilor COVID-19, pe baza informaţiilor introduse în aplicaţie de entităţile prevăzute în Ordinul Ministrului Sănătăţii pentru aprobarea fluxului informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
La solicitarea Ministerului Sănătăţii, pe platforma Corona-Forms, vor fi prezentate într-o interfaţă grafică internă de tip hartă adresele declarate în timpul anchetei epidemiologice de către persoanele care au rezultate pozitive la virusul SARS-CoV-2.
Această funcţionalitate va fi disponibilă doar factorilor de decizie şi va permite filtrarea cazurilor confirmate cu noul coronavirus, pe zone, până la nivelul străzilor.
STS reiterează faptul că această funcţionalitate nu presupune monitorizarea persoanelor.
STS a dezvoltat, pe baza cerinţelor operaţionale stabilite de Ministerul Sănătăţii, un sistem informatic care permite centralizarea datelor cu privire la persoanele confirmate cu noul coronavirus.
„La acest moment, potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii pentru aprobarea fluxului informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2, fiecare laborator care realizează teste a început procedura de introducere în sistemul informatic a rezultatelor obţinute, fiind posibilă generarea rapoartelor la nivel naţional ori judeţean sau doar pentru anumite zone. De asemenea, sistemul informatic permite transmiterea către fiecare pacient şi către medicii de familie a mesajelor SMS şi e-mail-urilor cu rezultatele testului COVID-19. În continuare, STS oferă asistenţă tehnică de specialitate pe domeniul IT&C şi îşi manifestă toată deschiderea pentru susţinerea demersurilor guvernamentale în gestionarea efectelor pandemiei de coronavirus”, se arată în comunicatul STS.
Nicușor Dan: „Sistem informatic care să permită localizarea în timp real a persoanelor care sunt infectate”
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică, la Arena Naţională, că nu s-a pus problema să se carantineze sectoare din Bucureşti, însă există ipoteza de a se impune o carantină locală pe mai multe străzi.
„Ministerul Sănătăţii a implementat sau este în curs de implementare a acelui sistem informatic care să permită localizarea în timp real a persoanelor care sunt infectate. Deci, acest sistem mai are trei-patru zile până la momentul în care o să fie complet funcţional. Şi dacă în urma acelui sistem o să vedem străzi sau o mare aglomerare pe o stradă, pe mai multe străzi, putem să luăm această decizie de carantinare locală. Dar e prematur (...) Eu cred că putem să o luăm, pentru că avem un efectiv de 1.500 de oameni care sunt alocaţi pentru această chestiune, pe tot ce înseamnă ordine publică legată de coronavirus, care vin de la Poliţia Naţională, Jandarmerie şi cele şapte poliţii locale ale Bucureştiului. Şi dacă o să fim în situaţia să luăm această măsură, o s-o luăm”, a spus Nicuşor Dan.