Un senator liberal a trecut pe la canibali, și acum merge să voteze moțiunea. Și a scăpat și de malarie
- Catalin Dumitrescu
- 14 iunie 2019, 13:08
Senatorul liberal Mircea Cazan va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, deși se află în recuperare, după ce a fost diagnosticat și tratat de malarie. ”Am ieșit din spital, pot spune că m-am născut a doua oară. Nu e ușor să treci prin așa ceva, mai ales că e vorba de o boală rară la noi și a fost dificil de diagnosticat, în primul rând. Dar sunt recuperat acum și îmi pot relua activitatea”, a declarat Cazan.
Liberalul este cunoscut pentru pasiunea sa de a călători, anul trecut fiind chiar în mijlocul unui trib din Papua Noua Guinee, unde a vizitat ultimul trib de canibali. Dar boala nu i se trage de aici. ”Am avut o intervenție chirurgicală și după am contactat un virus care mi-a scăzut imunitatea foarte mult. Pe fondul acesta de slăbire a organismului s-a activat malaria, cel mai probabil chiar de la vaccinul pe care l-am făcut pentru a evita îmbolnăvirea”, a explicat deputatul.
tstv-korowai-1024x528
Mircea Cazan a fost internat la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” din București, fiind unul din rarele cazuri de malarie din România. De altfel, în 2017 s-au raportat în România doar 15 cazuri de cetățeni care au contactat acest virus, iar în Sibiu, niciunul. Cazuri de malarie din țară au provenit de la români care au călătorit în Africa de Vest (70%), Africa Centrala (20%) și Asia (10%).
Ce este Malaria
Malaria este o boală infecțioasă transmisă de țânțarul Anopheles, care se manifestă prin friguri puternice și intermitente. Este o boală infecțioasă larg răspândită în regiunile tropicale și subtropicale. Între 300 și 500 de milioane de persoane sunt infectate anual; aproximativ 1 – 3 milioane mor în fiecare an, cei mai mulți fiind copii din Africa sub-sahariană.
Malaria este este cauzată de paraziți din genul Plasmodium (Regnul Protozoa). Aceștia sunt transmiși de femela țânțarului anofel. Paraziții se înmulțesc în globulele roșii din sânge, cauzând simptome cum ar fi febra, anemia, simptome de gripă și, în cazuri severe, coma și moartea. Infectarea poate fi prevenită eliminând posibilitățile de a fi înțepat de țânțari (plase pentru țânțari, substanțe care îi îndepărtează, sau eliminarea bălților și locurilor de dezvoltare a țânțarilor). Din păcate, nu există nici un vaccin eficient pentru malarie. Boala este tratată cu medicamente antimalarice cum ar fi hidroxiclorochina; în ultimul timp rezistența la aceste medicamente (mecanism similar Rezistenței la antibiotice) este tot mai răspândită. O metodă considerată eficientă este combaterea înțepăturilor de țânțari prin aplicarea pe haine a substanței dietiltoluamid.
Trecerea moțiunii stă în 20-30 de voturi
Opoziția se află pe ultima sută de metri pentru a strânge voturi pentru susținerea moțiunii de cenzură care a fost depusă împotriva Guvernului Dăncilă. Moțiunea a fost semnată de 173 de aleși și, potrivit declarațiilor, va fi votată de PNL, USR, PMP și UDMR, marți, pe 18 iunie. Opoziția ar mai avea nevoie de aproximativ 20 de voturi pentru a trece moțiunea de cenzură, astfel că este nevoie de prezența tuturor parlamentarilor, în plus existând negocieri cu parlamentari PSD și ALDE.
Textul moțiunii de cenzură face referire la eșecul organizării alegerilor din străinătate, la situația din Valea Uzului, dar și încercările repetate de emitere a ordonanțelor de urgență pe justiție și a fost citit marți în parlament.