Ciprian Burzo a inventat o mască de protecție inteligentă, care se conectează la telefon. Designul a fost premiat la un concurs MIT Media Lab.
O mască de protecție facială echipată cu un senzor care detectează particulele Covid-19 din zona înconjurătoare, proiectată de un inginer român, a câștigat premiul întâi la un concurs MIT Media Lab.
Designul premiat al românului Ciprian Burzo, denumit, „Social Mask”, este o mască minimalistă și transparentă, cu un biosenzor care se poate conecta la un smartphone.
Social Mask se conectează la o aplicație din telefonul mobil pentru a verifica proximitatea purtătorului față de alți utilizatori și să determine posibilitatea unei infecții virale, scrie Digi 24.
Designul, care este încă un prototip în curs de dezvoltare, a câștigat un concurs MIT Pandemic Response Lab, care le-a cerut inginerilor și designerilor să vină cu răspunsuri creative care să reinventeze materialele de protecție a feței și echipamentele pentru protecția individuală (PPE).
„Conectarea măștii la smartphone-ul nostru este o opțiune reală pentru viitor”, spune Ciprian Burzo . „Trebuie să știm cine este infectat în zona noastră și să fim informați pe smartphone-ul nostru despre ce a detectat biosenzorul pe baza particulelor din jur. Acestea sunt doar câteva dintre opțiunile care vor fi prezentate cu siguranță în masca viitorului”, a adăugat Ciprian, scrie The Calvert Journal.
Cu un aspect modern, masca poate fi realizată din policarbonat sau polipropilenă, pentru a nu provoca alergii.
Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 348.852 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.554 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (Covid-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până la această dată, 11.193 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că pandemia de coronavirus se află pe un platou staționar.
Foto: The Calvert Journal