Fostul premier australian Kevin Rudd acuză certurile declanșate de afacerea cu submarine între Australia și Statelor Unite ale Americii (SUA) și atrage atenția că este momentul ca Occidentul să colaboreze, nu să se implice în conflicte, cu precădere în contextul în care China devine o amenințare tot mai puternică pentru întreaga lume. Fostul premier al Australiei spune că o confruntare masivă în Pacific cu China nu este doar „probabilă”, ci chiar „foarte posibilă”, relatează Der Spiegel.

Australia nu se află deseori în atenția presei, însă în ultimele zile a devenit foarte vizibilă și pentru oficialii din SUA, China și Uniunea Europeană, marile puteri din ordinea mondială tripolară. Săptămâna trecută, Canberra, Washington și Londra au ajuns la un acord asupra unui pact militar care amintește de epoca impasurilor nucleare. Alianța, cunoscută sub numele de AUKUS, prevede ca Australia să fie dotată cu submarine cu propulsie nucleară din SUA și Marea Britanie. Măsura reprezintă o reacție la ascensiunea Chinei, care a devenit puterea economică și militară dominantă în regiunea Indo-Pacifică.

Australia, situată în Orientul Îndepărtat, dar care din punct de vedere politic face parte din Occident, se află în mijlocul celui mai mare conflict al timpurilor noastre, cel dintre China și SUA. Având legături economice strânse cu China, ca furnizor de materii prime și produse alimentare, Australia a recunoscut mai devreme decât alte state ascensiunea Beijingului - și riscurile acestui demers. Încă de la începutul deceniului trecut, guvernul australian a ajuns la concluzia că trebuie să își consolideze puterea maritimă. Țara a scos la licitație un contract de mai multe miliarde de dolari pentru construirea a 12 submarine cu propulsie convențională.

Consecințele politice ale alianței Australiei cu Washington și Londra. Parisul se simte trădat

Afacerea, pentru care a depus o ofertă și producătorul german de armament ThyssenKrupp, a fost adjudecată în cele din urmă de Naval Group din Franța, primele submarine urmând să fie livrate în anul 2027. Canberra a rămas angajată în această afacere până acum câteva săptămâni, chiar dacă întârzierile tehnice și costurile crescânde amenințau cu prăbușirea acesteia. Joia trecută, Australia și-a anunțat alianța cu Washington și Londra, renunțând la contractul cu francezii.

Consecințele politice au fost semnificative. Parisul se simte păcălit de Australia și de aliații săi din NATO, SUA și Marea Britanie. Franța și-a rechemat temporar ambasadorii de la Washington și Canberra. Între timp, la Bruxelles, dezbaterea privind „autonomia strategică” a Europei a fost redeschisă și au fost reluate dezbateri cu privire la eficacitatea NATO, despre care președintele francez Emmanuel Macron spunea, în anul 2019, că este în „moarte cerebrală”.

Aproape niciun politician nu cunoaște mai bine contextul și consecințele strategice ale acestei tranzacții explozive cu arme decât fostul premier al Australiei Kevin Rudd, potrivit sursei citate.

Kevin Rudd a fost prim-ministru al Australiei în perioada 2007-2010, înainte de a deveni ministru de externe și apoi, în anul 2013, a preluat șefia guvernului din nou, însă pentru o perioadă scurtă de timp. În timpul primului și celui de-al doilea mandat, Kevin Rudd a fost liderul Partidului Laburist Australian. Rudd a urmat o carieră diplomatică înainte de a intra în politică, mai întâi la Stockholm și apoi la Beijing, unde a urmărit îndeaproape acțiunile Politburo al Partidului Comunist Chinez. În prezent, Rudd este președintele Asia Society, o organizație neguvernamentală cu sediul la New York, care se ocupă cu aprofundarea legăturilor dintre Asia și Occident.

Un război cu China este nu doar „probabil”, ci „foarte posibil”

„Este foarte posibil să avem o confruntare masivă în Pacific cu China. Nu este doar probabil, însă poate fi periculoasă. De aceea, liderii statelor trebuie să fie inteligenți și să facă două lucruri.

În primul rând, să identifice cele mai eficiente forme de protecție pentru a menține cursul relațiilor dintre SUA și China, pentru a preveni ca lucrurile să scape complet de sub control.

Și, în al doilea rând, să găsească un cadru strategic comun, care să fie acceptabil și pentru Beijing, și pentru Washington, pentru a preveni criza, conflictul și războiul”, a spus fostul premier al Australiei Kevin Rudd.

„Știam deja din 2009 că este important, din perspectiva securității naționale a Australiei, să avem o capacitate mai mare de securizare a abordărilor aeriene și maritime ale continentului australian. Așa că, în calitate de prim-ministru, am lansat o nouă carte albă a apărării, care recomanda construirea unei noi flote de 12 submarine cu propulsie convențională, ceea ce ar face ca flota australiană de submarine convenționale să fie a doua ca mărime din Asia de Est.

Dedesubturile anulării contractului dintre Australia și Naval Group. Ce s-a întâmplat în miez de noapte

Schimbarea bruscă la o opțiune a opțiunii pentru submarinele cu propulsie nucleară vine la opt ani după ce guvernul conservator al Australiei a moștenit acea carte albă a apărării, a comandat licitații pentru completarea ei - care au fost câștigate de contractorul francez Naval Group în 2016. Apoi, guvernul a anulat contractul în miez de noapte, în 2021.

Guvernul australian nu a oferit încă o justificare strategică convingătoare pentru această decizie. De asemenea, nu a fost sincer nici în ceea ce privește costul nespecificat al construirii de nave cu propulsie nucleară printr-un fel de duopol anglo-american.

DER SPIEGEL: Oricum ar fi, Franța a pierdut contractul. Înțelegeți indignarea lor?

Rudd: Absolut. Australienii se mândresc cu faptul că suntem oameni de cuvânt. O astfel de răsturnare de situație este străină de caracterul nostru. Noi nu facem astfel de lucruri.

În al doilea rând, dacă ajungeți la o decizie tehnică de a comanda nave cu propulsie nucleară în locul celor convenționale, atunci aveți datoria de a le spune francezilor că specificațiile proiectului s-au schimbat și de a-i invita să depună o nouă ofertă pentru noul proiect.

Francezii sunt perfect capabili să construiască și să întrețină submarine cu propulsie nucleară. Din acest motiv, după părerea mea, francezii au tot dreptul să creadă că au fost induși în eroare.

DER SPIEGEL: Compania germană ThyssenKrupp a depus, de asemenea, o ofertă pentru construirea submarinelor convenționale. În retrospectivă, a fost o binecuvântare pentru germani că nu au câștigat (n.r. contractul)?

Rudd: Regret să spun că actualul guvern australian pare să prezinte ceea ce aș descrie ca fiind un nivel de romantism anglofon care ne nedumerește pe noi, ceilalți din această țară, care suntem mai internaționaliști în viziunea noastră asupra lumii.

DER SPIEGEL: Sunteți în favoarea implicării militare a Europei în regiunea Indo-Pacifică? Marea Britanie și Franța au nave de război în regiune, iar Germania li s-a alăturat acum, cu fregata Bayern.

Rudd: În mod evident, acestea sunt decizii suverane ale Berlinului, Parisului și Londrei, iar acest lucru depinde de capacitățile navale agregate ale prietenilor și partenerilor noștri europeni. Întrebarea mai importantă este cu referire la posibilitatea de a dezvolta o strategie comună la nivel general - militar, diplomatic, economic - pentru a face față aspectelor problematice ale ascensiunii Chinei.

Nu toate aspectele ascensiunii Chinei sunt problematice, dar, în cazul unora dintre ele, China încearcă să schimbe status quo-ul internațional. Torpilarea de către actualul guvern australian a contractului de submarine cu Franța face, de fapt, ca posibilitatea unei strategii aliate comune globale pentru a face față ascensiunii Chinei să fie mai problematică și mai dificilă, nu mai puțin problematică.

DER SPIEGEL: Australia, Statele Unite, Japonia și India sunt membre ale unui grup liber de patru națiuni îngrijorate de ascensiunea Chinei. Este această „grupare” nucleul unui NATO indo-pacific?

Rudd: Cred că aceasta este o analogie falsă. NATO are obligații de apărare reciprocă.

Nu este cazul Japoniei și al Australiei, deoarece facem parte din acorduri de securitate bilaterale separate cu Washingtonul, nu dintr-un acord multilateral. Iar India nu este un aliat, deoarece nu are o structură formală de alianță. Cred că este puțin probabil, în viitorul apropiat, ca cvadrantul să evolueze într-un aranjament de tip NATO.

Cu toate acestea, chinezii îl iau în serios, deoarece acesta devine un vehicul puternic pentru coordonarea unei strategii pan-regionale pentru a face față ascensiunii Chinei.

DER SPIEGEL: Australia și Germania au legături economice extrem de strânse cu China. Au devenit țările noastre prea dependente de Beijing?

Rudd: Orice economie modernă face bine când vrea să se diversifice. Sub conducerea lui Xi Jinping, strategia economică a Chinei a devenit din ce în ce mai mercantilistă. Dacă ești partea mai slabă în relația cu o putere mercantilistă, atunci ți se vor dicta din ce în ce mai multe condiții.

Un alt aspect este următorul - politica economică internă a Chinei se îndreaptă într-o direcție mai etatistă și mai puțin orientată spre piață. Trebuie să ne întrebăm dacă acest lucru va începe să împiedice creșterea economică a Chinei în timp și dacă China va fi la fel de robustă în viitor.

Toate acestea sunt motive pentru a nu pune toată creșterea globală, toată creșterea exporturilor europene și germane pe seama puterii viitoare a acestei singure piețe.

„Ucide unul pentru a avertiza o sută”

DER SPIEGEL: Australia a fost pedepsită din punct de vedere economic de China, în parte pentru că guvernul dumneavoastră a cerut o anchetă independentă privind originea pandemiei de coronavirus. Ce pot învăța alte țări din experiența Australiei?

Rudd: Lecția critică în ceea ce privește diplomația internațională coercitivă a Chinei este că este mult mai bine ca țările să acționeze împreună decât să acționeze independent și individual. Dacă ne uităm la sancțiunile Beijingului împotriva Coreei de Sud, împotriva Norvegiei și acum împotriva Australiei, aforismul chinezesc poate fi aplicat peste tot: „sha yi jing bai”, „ucide unul pentru a avertiza o sută”.

Prin urmare, principiul pentru noi toți cei care suntem societăți deschise și economii deschise este că, dacă unul dintre noi este supus unei presiuni coercitive, atunci are sens să acționăm cu toții împreună. Și dacă doriți un studiu de caz pentru a vedea cum ar putea fi eficient acest lucru, uitați-vă la Statele Unite. Când a fost ultima dată când i-ați văzut pe chinezi adoptând sancțiuni majore împotriva Statelor Unite? Nu au făcut-o pentru că SUA sunt prea mari.

Relația dintre Bruxelles și China: Europenii au renunțat la „teatrul politic”

DER SPIEGEL: Cu câteva zile în urmă, Uniunea Europeană și-a anunțat strategia pentru regiunea Indo-Pacifică. Bruxelles-ul intenționează să se bazeze mai puțin pe mijloace militare împotriva Chinei și mai mult pe o cooperare mai strânsă cu vecinii Chinei - pe lanțuri de aprovizionare sigure și echitabile și pe parteneriate economice și digitale. Ce părere aveți despre această abordare?

Rudd: În trecutul recent, logica de la Bruxelles și din multe capitale europene era destul de simplă, suna cam așa: în primul rând, China este o problemă de securitate pentru Statele Unite și aliații săi asiatici, dar nu și pentru noi, în Europa; în al doilea rând, China reprezintă o oportunitate economică pentru noi în Europa, care ar trebui să fie maximizată; și, în al treilea rând, China reprezintă o problemă în ceea ce privește drepturile omului, pe care, ocazional, o vom aborda cu unele forme adecvate de teatru politic. Aceasta a fost logica, dacă îmi permiteți să rezum istoria recentă.

Acum, acest lucru a evoluat. Europenii s-au confruntat cu propriile lor atacuri cibernetice. Germania, în special, a experimentat consecințele politicii industriale chineze și ale achiziției agresive de tehnologie germană, precum și ale colaborării strategice dintre China și Rusia, care este acum aproape o alianță de facto. Când văd această evoluție reflectată în poziția G-7, a NATO și a Uniunii Europene, aceasta indică o anumită direcție.

Europenii au ajuns, în sfârșit, la concluzia următoare - China reprezintă o provocare globală. Regiunea Asia-Pacific a evoluat acum spre vest, spre Indo-Pacific, prin Canalul Suez și în Mediterană și în Europa însăși. China este un fenomen global, atât în ceea ce privește oportunitățile, cât și provocările. Nu există nicio țară, din Lituania până în Noua Zeelandă, care să nu se confrunte cu realitatea, când vine vorba de China. China nu poate fi pur și simplu lăsată deoparte și privită ca o problemă a altcuiva.

„Când vine vorba de China, Germania nu este doar o altă țară”

DER SPIEGEL: Cancelarul german Angela Merkel și-a orientat politica privind China către interesele economice ale Germaniei și a fost adesea criticată pentru acest lucru. Sunteți de acord cu aceste critici? Și ce sfat i-ați da succesorului lui Merkel?

Rudd: O cunosc destul de bine pe Angela Merkel; ea a fost cancelar când eu eram prim-ministru. Este un lider politic cu o experiență profundă, respectat în întreaga lume. Și, ca să fim corecți, China pe care a întâlnit-o când a devenit cancelar, sub conducerea lui Hu Jintao, era o Chină destul de diferită de cea care a evoluat de la ascensiunea lui Xi Jinping. De fapt, China din primul mandat al lui Xi era diferită de China de după cel de-al 19-lea Congres al Partidului...

DER SPIEGEL: ... când au fost eliminate limitările de termen pentru președinția sa.

Rudd: De atunci, am remarcat o anumită schimbare în poziția Germaniei. Germania ar fi putut să se opună prin veto abordărilor adoptate de G-7, NATO și UE. Dar a ales să nu o facă. Așadar, dacă în lume există un oarecare scepticism în ceea ce privește politica externă germană sub Merkel, acesta se datorează faptului că Germania a fost robustă pe plan multilateral în răspunsul său față de China și mult mai împăciuitoare pe plan bilateral.

DER SPIEGEL: Ce înseamnă asta pentru următorul guvern?

Rudd: Prietenii noștri germani trebuie să știe că restul lumii observă foarte atent politica lor. Și există un motiv pentru care facem acest lucru. Dintre toate țările occidentale în afara Statelor Unite, China are cel mai profund respect pentru Germania. Acest lucru are legătură cu miracolul economic de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu profunzimea producției germane și cu standardele de viață remarcabile pe care Germania a fost capabilă să le genereze, menținând în același timp o poziție de sustenabilitate a mediului. Așadar, atunci când vine vorba de China, Germania nu este doar o altă țară. Este singura țară occidentală, în afara Statelor Unite, pe care chinezii o respectă profund.

„Gestionarea crizelor în 2021 s-ar putea să nu fie cu mult mai bună decât în iulie 1914”

DER SPIEGEL: După anunțul recent al AUKUS, pactul de securitate dintre Australia, Marea Britanie și SUA, fostul premier britanic Theresa May a avertizat asupra consecințelor unei escaladări militare, în special în Strâmtoarea Taiwan. Cum apreciați acest risc?

Rudd: Nu cred că nici Beijingul, nici Washingtonul nu doresc un război în strâmtoarea Taiwan sub forma unei chestiuni de politică deliberată. Cu siguranță nu Beijingul, în acest deceniu, deoarece nu este încă pregătit să lupte și se află încă în mijlocul unei reorganizări a regiunilor sale militare și a structurilor sale de comandă comună. O altă problemă este dacă nu cumva s-ar putea întâmpla un accident, similar cu ceea ce s-a întâmplat în 1914, după asasinarea arhiducelui austriac, care a dus la izbucnirea Primului Război Mondial.

DER SPIEGEL: La ce anume vă gândiți?

Rudd: Există mai multe posibilități. O coliziune între avioane militare sau nave militare, de exemplu. Sau un act unilateral al unui nou guvern taiwanez - nu al celui actual - care să adopte o viziune mult mai decisiv independentă, ar putea declanșa o criză.

DER SPIEGEL: Cum ar putea fi prevenită o astfel de criză?

Rudd: Gestionarea crizelor în 2021 s-ar putea să nu fie cu mult mai bună decât în iulie 1914. Prin urmare, pericolul nu este războiul ca o consecință a unei acțiuni politice intenționate. Este războiul ca o consecință a unei erori de calcul.

DER SPIEGEL: În cartea „The Sleepwalkers”, compatriotul dumneavoastră, istoricul Christopher Clark, a descris modul în care alianțele europene s-au mobilizat reciproc în Primul Război Mondial, în 1914. Poate fi un astfel de scenariu posibil și astăzi?

Rudd: Cei dintre noi care analizează cu atenție evoluția Asiei de Est au început să recitească istoria Primului Război Mondial cu mult timp în urmă. Posibilitatea unui conflict deschis, cu rachete terestre, între forțele chineze și cele americane în Pacificul est-asiatic este la fel de reală acum cum a fost și o escaladare atunci. Chiar mai rău, pentru că timpii de mobilizare, în ceea ce privește mobilizarea oamenilor în trenuri pe atunci, erau mult mai lungi decât acum.

DER SPIEGEL: Cum rămâne cu pericolul ca alianțele militare să exercite presiuni unele asupra altora?

Rudd: Avem o agregare de alianțe chiar și astăzi. Poate că Beijing nu are aliați oficiali, dar Moscova, în cazul unui conflict, ar putea foarte bine să acționeze în numele prietenilor săi chinezi. Nu putem studia prea mult cel de-al Doilea Război Mondial în ceea ce privește avertismentele pe care ni le transmite tuturor cu privire la consecințele neintenționate. Din acest motiv, am scris o carte care va apărea la începutul anului viitor. Tocmai am trimis-o editorilor. Titlul ei este „Războiul care poate fi evitat”.