Directorul executiv al companiei aeriene sud-coreene Jeju Air, Kim E-bae, nici n-ar fi putut fi mai explicit. După prăbușirea unuia dintre avioanele companiei el s-a dus direct la microfon, a făcut o plecăciune adâncă și a declarat: „Indiferent de cauză, în calitate de director executiv mă consider profund răspunzător pentru acest incident”. El și-a oferit „cele mai profunde condoleanțe și scuze familiilor pasagerilor care și-au pierdut viața”.

Declarația lui a părut una neobișnuită. Săptămâna trecută un alt accident aviatic, de data aceasta în Kazahstan, a fost admis de un om similar de „răspunzător”, Vladimir Putin al Rusiei. Într-un mesaj chinuit formulat către conducătorul azer el a relatat cât de rău îi pare de „un incident tragic întâmplat în spațiul aerian rusesc”. A transmis condoleanțe, dar nu și-a asumat răspunderea pentru lovitura de rachetă rusească, fie ea și neintenționată. Putin nu a lăsat impresia că îi pare rău, ci că se eschivează.

Politicienii ar trebui să uite un cuvânt

Personajele publice nu suportă să se scuze. Miniștrii tind să-și ceară iertare la mult timp după un eveniment, convinși că vina nu-i mai poate afecta. Așa a fost cu Rishi Sunak și scandalul sângelui infectat, David Cameron și scandalul Hillsborough și Keir Starmer și incendiul de la blocul Grenfell. Tony Blair nu și-a cerut vreodată iertare pentru războiul din Irak, doar pentru niște erori de planificare militară și consecințele lor. Liz Truss s-a scuzat pentru bugetul ei dezastruos doar parțial: a mers „prea departe și prea rapid”. Arhiepiscopul de Canterbury s-a scuzat pentru cel mai recent scandal sexual din Biserica Angliei, numai că scuzele s-au referit de fapt la durerea pricinuită victimelor de discursul lui de adio din Camera Lorzilor.

Țin minte că l-am văzut odată pe Nigel Farage de la partidul Reform făcându-se de râs în ultimul hal. Ținea un discurs despre Brexit într-o sală plină până la refuz cu studenți, la London School of Economics, și s-a lansat într-un atac nimicitor la adresa incompetenței Greciei, care deținea atunci președinția UE. Ce fel de organizație, întreba el, ar putea vreodată să se lase condusă de jalnica Grecie? Apoi a tot răspuns ostentativ la întrebări ostile, până când s-a ridicat în picioare o studentă care spunea că e președinta asociației studenților greci. Ea i-a explicat calm de ce se simțea profund jignită de cele spuse de el. Întreaga sală a explodat în ovații.

„Nici funcționarii publici n-ar prea vrea să-și asume răspunderea”

Farage a făcut un pas înainte, s-a uitat la auditoriu și a spus că-și regretă profund afirmațiile anterioare. Și-a cerut scuze, a promis să nu le mai repete vreodată și că va încerca cumva să îndrepte lucrurile. Se vedea limpede că e sincer. A fost o tăcere deplină, urmată de un ropot de aplauze. N-am mai auzit în viața mea un politician care să spună așa ceva.

Știu că inculpații sunt sfătuiți să nu-și ceară scuze în instanță pentru a nu părea că-și recunosc vina. Similar, nici funcționarii publici n-ar prea vrea să-și asume răspunderea pentru faptele subordonaților lor. Dar ițele răspunderii se pot încurca. Democrația necesită atribuirea vinii, însă nicăieri nu scrie unde ar trebui să rezide ea. De ce s-a simțit Lord Carrington obligat să demisioneze din funcția de ministru de externe din cauza invadării Insulelor Falkland de către Argentina?

Dacă există vreo activitate de care sistemul modern de guvernare britanic e obsedat, atunci aceea trebuie să fie anchetele publice privind propriile-i greșeli mai vechi. În prezent există 18 astfel de anchete în curs. Cele privind Poșta, incendiul de la Grenfell și restricțiile pandemice par să se fi întins până peste poate, ajungând să coste milioane în facturi către juriști, bani care cu siguranță ar fi fost cheltuiți mai cu folos ca despăgubiri pentru victime. Ele nu prea servesc nici un scop, cu excepția aceluia de a amâna socoteala politică și a evita prezentarea scuzelor.

Ceea ce e o prostie. Mesajul transmis de Kim E-bae - și de Farage - este nu numai acela că oamenii au nevoie de scuze, ci și că e probabil ca ele să le impună respect. Nimic nu e mai nobil decât regretul sincer. Greșelile din viața publică sunt suficient de banale încât să merite scuze. Și a le oferi ar putea determina publicul să fie mai puțin cinic în raport cu oamenii de la putere.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / theguardian.com