Echipele pirotehnice ale SRI s-au deplasat de urgență la ambasada Rusiei din București, după ce un plic suspect a fost găsit în instituție. Va fi făcut un control preliminar pentru a afla ce se află în acel plic.
Un plic suspect a fost găsit la ambasada Rusiei din București. Angajații instituției au anunțat Serviciul Român de Informații (SRI) care a trimis imediat la fața locului echipele pirotehnice. Plicul a fost analizat la fața locului pentru a se vedea ce se află în el. Scrisoarea va fi transportată în siguranță după terminarea controlului preliminar. SRI a transmis că pirotehniștii au început „procedura standard în legatură cu un plic considerat suspect”. Plicul a fost ridicat de echipele de la fața locului.
„În această după-amiază, echipele pirotehnice ale SRI s-au deplasat la Ambasada Rusiei pentru a demara procedura standard în legătură cu un plic considerat suspect. Potrivit procedurii, plicul va fi analizat în laboratoare specializate, pentru a fi eliminate toate suspiciunile privitoare la posibile substanțe ce ar putea fi prezente”, a mai transmis instituția. SRI a mai adăugat că lucreză împreună cu Ministerul de Interne în acest caz. Ambasadorul Rusiei la Bucureşti este Valery Kuzmin, informează Mediafax.
Tot mai multe plicuri suspecte apar la ambasadele din Europa
Nu este primul caz de acest gen înregistrat în ultima perioadă. O scrisoare capcană a fost trimisă la Ambasada Ucrainei de la Madrid. Plicul în care se afla documentul a explodat, iar un angajat a fost rănit la una dintre mâini. Acesta este și motivul pentru care genul acesta de incidente trebuie trate cu maximă seriozitate de către instituțiile statului.
În plus, nu este pentru prima dată de la declanșarea războiului din Ucraina când un astfel de eveniment se întâmplă în România. O scrisoare suspectă a fost primită de ambasa Ucrainei de la București la sfârșitul anului trecut. Pe acel plic era scris același expeditor ca pe cele capcană primite de diverse autorități din Spania.
Un angajat al instituției din Capitală a fost cel care a observat că este vorba despre același nume trecut în dreptul expeditorului și a alertat autoritățile de urgență. Mai mult decât atât, alte scrisori sau pachete suspecte au fost găsite în ultimele luni la ambasadele Ucrainei din diferite țări. Este vorba de Letonia, Spania sau Grecia.