Cine este directorul Romarm, reținut de DNA. A fost polițist și director în SRI

Cine este directorul Romarm, reținut de DNA. A fost polițist și director în SRI Gabriel Țuțu Sursa foto: EVZ

Luni, procurorii DNA au anunțat că l-au reținut pe directorul Romarm, Gabriel Țuțu, dar și pe fostul selecționer al naționale României de fotbal, Victor Pițurcă. CV-ul lui Țuțu arată un traseu educațional și profesional fulminant, de la agent de poliție cu școala de la Câmpina, la ofițer SRI cu facultate, master și cursuri la Institutul Diplomatic.

Puțină lume cunoaște trecutul directorului Țuțu. El a fost agent de poliție, subofițer de patrulă, după ce a absolvit Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina, promoția 1996. Țuțu a fost repartizat la Galați, unde s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Danubius, pe care a absolvit-o, în 2001.

Tot în 2001, îl regăsim pe Țuțu demisionar din Poliția Română, dar angajat ca paznic șef la firma Securent SA, care asigura paza Combinatului Siderurgic Arcelor Mittal Steel Galați.

Un an mai târziu, în 2002, Țuțu se gândește că studiile pe care le are nu sunt suficiente și se înscrie la master la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, din subordinea SRI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din 2003, Țuțu se angajează la Serviciul Român de Informații, unde lucrează până în anul 2011, ca șef al Departamentului de Combatere a Amenințărilor Cibernetice, în Sectorul de Apărare a Constituției.

Studii după studii și la SRI

Cât timp a fost ofițer în SRI, Țuțu a mai urmat și alte cursuri post universitare, la Colegiul Național de Apărare, unde a prezentat o teză despre criza economică și riscurile financiare la adresa siguranței naționale, dar și la Instititul Diplomatic Român, unde s-a pregătit în domeniul relațiilor internaționale.

Din 2011, când a plecat din SRI, și până în 2012, Gabriel Țuțu a fost șeful unui departament din Ministerul Comunicațiilor. De aici a fost transferat la Ministerul Dezvoltării Regionale și al Turismului, unde a fost auditor național pentru evaluarea proiectelor europene.

CV-ul lui Țuțu este unul lung și stufos de aceea trebuie citit cu atenție. Anul 2013 îl găsește pe șeful Romarm, în poziția de consilier al directorului Loteriei Române, urmând ca mai apoi să fie numit director adjunct la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, unde a stat, de fiecare dată, doar câteva luni.

Numit director al Romarm

La finalul anului 2013, Țuțu a părăsit munca la stat și a lucrat în privat la o firmă care oferă servicii de securitate. Timp de șase ani, nimeni nu a mai știut nimic de fostul polițist, transformat în ofițer SRI.

Apoi, toți care aproape îl uitaseră, s-au trezit cu Țuțu direct șef peste toată producția de armament a României, și anume Regia Romarm.

Comunicatul DNA

Procurorii DNA susțin că Țuțu a produs un prejudiciu Romarm, în valoare de 8.6 milioane de lei, după ce Regia a cumpărat două aparate de producere a măștilor de protecție, neconforme.

„În perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, suspectul Țuțu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță. În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens”, au transmis procurorii DNA.