Marți, 16 iulie 2019, seara, Radu Tudor m-a invitat să intervin telefonic în chestiunea celor două recente remanieri.

Cred că pentru mine e o premieră. Deși Radu Tudor e unul dintre elevii de seamă ai Școlii Evenimentul zilei de pe vremea mea, nu știu cum s-a făcut, dar n-am fost niciodată pînă acum invitat de moderator să zic ceva. Nu e un reproș, Doamne ferește!, ci o precizare absolut necesară în demonstrația care se vrea acest articol. Radul Tudor m-a sunat să intervin, după ce a citit susținerile mele de pe Mediafax, că de altfel simpatica politiciană Carmen Dan a fost remaniată pentru a preîntîmpina un posibil miting de protest în Piața Victoriei, în 10 august 2019, la împlinirea unui an de la violențele care au făcut înconjurul Lumii.

Despre aceste violențe am scris la vremea respectivă. Am ținut să reamintesc adevărul că unitatea specializată în intervenții a Jandarmeriei are drept țel al existenței sale intervenția anti-revoltă astfel desfășurată încît pagubele umane și materiale din rîndurile demonstranților să fie minime. N-o să uit ce-a scris, la un moment dat, ministrul de Interne din iunie 1990, Doru Viorel Ursu, despre marea problemă a forțelor de ordine de la vremea respectivă. Nicolae Ceaușescu nu se gîndise o clipă că s-ar putea confrunta cu mișcări de stradă de amploare și, în consecință, nu pregătise nici material, nici unități specializate în anti-revoltă. Așa se explică intervenția Armatei la Timișoara și la București. Moștenitor al regimului Ceaușescu în materie de dotări, în 13 iunie 1990, dar și anterior, ministerul de Interne se confruntase cu lipsa unităților specializate în antirevoltă, deși scutierii erau o prezență familiară românilor. Între timp, România a căpătat experiență în domeniul confruntărilor cu mișcările de stradă.

Tocmai de aceea, acțiunea în forță a jandarmilor din 10 august 2018, renunțarea la orice mișcare tactică în favoarea lovirii violente, iureșul nejustificat, dar mai ales agresarea cetățenilor care se predaseră, ca săspun așa, au avut conotații de abuz.

Așa cum am mai scris, jandarmii au acționat ca și cum reprimarea ar fi devenit o chestiune personală. A jucat un rol deosebit în crearea acestei stări de spirit și momentul cu agresarea jandarmeriței. E mai mult decît ciudat că acest moment, tot mai greu de enigmatic, n-a fost nici azi lămurit, cum n-a fost lămurită nici diversiunea Springtime. Cea datoare să lămurească aceste lucruri era Carmen Dan, în urma unei anchete a Ministerului, a consultării documentelor. N-a făcut-o și nici nu cred c-o va face.

Indiferent de aceasta, responsabilitatea politică pentru 10 august 2018 a avut-o Carmen Dan. În astfel de împrejurări, demnitarul demisionează. Chiar dacă n-are nici o implicare în crearea violențelor. Pînă la ancheta profesională, pînă la ancheta penală, responsabilitatea principală e cea politică. Și ea cere demisia demnitarului în domeniul căruia s-a petrecut anomalia. Această demisie e importantă și din punctul de vedere al bătăliei politice. Dick Morris indica drept soluție imediată, gen tăierea nodului gordian, demisia demnitarului sau politicianului care constituie subiectul scandalului. Orice scandal public e alimentat în defavoarea Puterii de rămînerea în funcție a celui care constituie ținta campaniei duse de Opoziție și de presă. Dacă demnitarul demisionează, dispare materia din care se hrănește campania. Carmen Dan n-a demisionat anul trecut, după 10 august 2018. Faptul a ținut aprins scandalul. Anul acesta, scandalul ar fi fost realimentat de demonstrația din 10 august 2019.

Viorica Dăncilă, șefa PSD în perioada post Dragnea, și-a făcut un obiectiv din a contracara orice posibilitate de a manipula împotriva PSD emoția numită ură. Din 1990 pînă acum, PSD a pierdut multe bătălii în urma creării și amplificării de către adversari, inclusiv de Serviciile secrete, a urii. Noua conducere a PSD a moștenit, de la fosta conducere, numeroase războaie deschise, multe dintre ele fără utilitate, deseori iscate de vorbele lui Liviu Dragnea. Viorica Dăncilă a acționat pentru închiderea războaielor inutile, dar mai ales pentru scoaterea PSD din postura care a provocat și alimentat ura. S-a creat astfel, întîia oară după decembrie 1989, imaginea unui PSD de plîns, a unui PSD în agonie, în disoluție. Pînă mai ieri PSD stîrnea ură. Azi stîrnește compătimire.

Așa se explică de ce doi invitați din studioul emisiunii lui Radu Tudor– Sorin Roșca Stănescu și Alina Gorghiu – au pariat cu mine că PSD nu va intra în turul al doilea. Eu am susținut și susțin că va intra. Comentînd pariul, am zis la telefon că toți cei care afirmă că PSD nu intră în turul al doilea fac un mare rău lui Klaus Iohannis. Istoria ne învață că nu există cale mai sigură spre eșec decît subestimarea adversarului. După decembrie 1989, toți cei dați ca sigur victorioși la prezidențiale le-au pierdut în cele din urmă: Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta. Au fost, desigur, cauze multiple și complexe ale acestor situații. Nu putem să neglijăm însă subestimarea adversarului, convingerea că bătălia e cîștigată înainte de a începe. Klaus Iohannis ar face o greșeală fatală crezînd în imaginea publică a unui PSD în agonie, a unui PSD care nu va intra în turul al doilea. Mai întîi, pentru că nu știm dacă PSD e un partid care trebuie bocit. Dezvăluirile despre Operațiunea Scoaterea din joc a lui Liviu Dragnea fac din rezultatele de la 26 mai date pe care nici un adversar al PSD nu se poate baza. De unde știm noi dacă nu cumva baronii locali nu au redus motoare le tocmai pentru a provoca imaginea de dezastru, fără de care Liviu Dragnea ar fi anunțat candidatura la prezidențiale, iar sentința i-ar fi fost favorabilă fostului președinte al partidului?

De unde știm noi dacă nu cumva la prezidențiale electoratul PSD nu se va mobiliza mult mai puternic decît la europarlamentare, fie și pentru că, la prezidențiale, PSD va avea un candidat propriu care va fi șeful Guvernului și al partidului? De unde știm noi dacă nu cumva imaginea de partid de plîns nu e mult mai eficientă electoral PSD, care astfel nu mai stîrnește ură și prin asta nu mai creează imboldul de a merge la vot pentru electoratul de Dreapta? De unde știm noi dacă nu cumva tocmai această imagine a partidului va fi de folos în contracarea diversiunilor menite a crea emoția ieșirii la vot dinspre Dreapta?

Păi, dacă PSD nu intră în turul al doilea, dacă victoria Dreptei e ca și dată, singura chestiune fiind cine dintre cei doi candidați ai Dreptei va învinge, ce rost are – își va spune un alegător de

Dreapta să mai mai ostenenesc să ies la vot? Acestea sînt argumente concrete pentru teza că subestimarea PSD poate fi o greșeală uriașă a Opoziției. Există însă și argumentul general – uman că nicio dată să nu te consideri victorios la un scrutin, decît după ce BEC a anunțat rezultatele definitive.