Un oficial american despre Programul Nuclear iranian: "viitoarea etapă a acestui proces va fi destul de dificilă"

Un oficial american despre Programul Nuclear iranian: "viitoarea etapă a acestui proces va fi destul de dificilă"

Ultima linie dreaptă a negocierilor internaționale asupra programului nuclear iranian, care trebuie să se încheie cel mai târziu pe 30 iunie printr-un acord istoric, va fi "dificilă", a recunoscut miercuri un oficial din cadrul administrației americane, potrivit AFP.

"Așa cum ne așteptam după Lausanne (unde a fost încheiat pe 2 aprilie un acord de principiu), viitoarea etapă a acestui proces va fi destul de dificilă pentru că ajungem la detaliile" redactării unui text complet, a explicat jurnaliștilor acest demnitar american, informeaza Agerpres.

După cum au obiceiul diplomații americani care negociază cu Iranul, și el s-a referit la caruselul discuțiilor intense și neîntrerupte privind programul nuclear iranian care durează de 20 de luni între țările din Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) și Teheran, sub egida Uniunii Europene.

Toate părțile și-au acordat termen până la 30 iunie pentru a semna un acord complet și definitiv care să garanteze natura pașnică și civilă a programului nuclear iranian, în schimbul ridicării sancțiunilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Echipele de experți și negociatori s-au reunit din nou la începutul lui iunie la Viena, unde urmează să rămână până la sfârșitul lunii și unde li se vor alătura peste câteva zile directorii politici ai fiecărui guvern și, posibil în ultimele zile ale lui iunie, chiar miniștrii de externe.