Un nou tronson de autostradă va fi deschis circulației în această lună

Un nou tronson de autostradă va fi deschis circulației în această lună Sursa foto: Arhiva EVZ

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că lucrările la un important tronson de autostradă au fost finazitare. Drumul va fi deschis circulației luna aceasta.

Un nou tronson de autostradă va fi deschis circulației în această lună. Primul lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost finalizat. Este vorba despre porțiunea dintre Sibiu și Boița, care are o lungime de 13,17 kilometri. Investiția se ridică la 612,65 milioane de lei, fără TVA. Lucrările au fost executate de Porr Construct SRL.

„Premisele sunt optimiste. Cred că pe data de 15 decembrie am putea să circulăm pe prima secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, prima trecere la profil de Autostradă a Carpaților.

Este primul pas, este o firmă serioasă care a arătat că se poate mobiliza foarte bine, în avans față de contract. Sper să lucreze la fel și pe secțiunea 4 (Curtea de Argeș-Tigveni /10 km) unde suntem în proiectare”, a spus Cristian Pistol, directorul CNAIR, la TVR.

Ne puteți urmări și pe Google News

Stadiul lucrărilor

A1 Sibiu – Pitești mai are alte patru tronsoane și ar urma să fie finalizată în 2028. Pentru tronsonul Boiţa-Cornetu, contractul a fost semnat la mijlocul lunii februarie, lucrarea urmând a fi executată de Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret. Investiția se ridică 4,25 miliarde de lei și este finanțată co fonduri europene.

Cu o lungime de 31,33 km, Secţiunea Boiţa-Cornetu trebuie finalizată în anul 2027, asocierea de antreprenori turci având la dispoziţie 18 luni pentru proiectare şi 50 de luni pentru execuţie.

Pe traseul acestei secţiuni, care face parte din coridorul 4 Pan-European, vor fi construite: 49 de poduri şi viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 metri şi 1.590 metri (lungime totală de 4.920 m), un ecoduct pentru mamifere mari în zona localităţii Lazaret, panouri fonoabsorbante în zonele în care traseul trece în apropiere de localităţi sau de arii protejate şi aliniamente de arbori în dreptul localităţilor, pentru reţinerea poluanţilor atmosferici.

Pentru Secțiunea Cornetu – Tigveni, cu o lungime de 37,4 kilometri contractul a fost semnat în această vară cu italienii de la Astaldi/WeBuild. Perioada contractuală de proiectare este de 12 luni, iar cea de construcție este de 45 de luni. Investiția se ridică la 5,32 miliarde de lei (fără TVA). Vor fi construite 95 de poduri și pasaje, un tunel cu două galerii independente (în lungime de 1,7 km fiecare), un nod rutier la Cornetu, un nod rutier la Văleni și un ecoduct în zona localității Călinești.

Există și întârzieri

Contractul pentru secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș, cu o lungime de 9,86 km a fost semnat în noiembrie 2021, cu doi ani întârziere. Valoarea investiției este de 1,6 miliarde de lei. Acest tronson va fi construit tot de austriecii de la Porr, cei au realizat și porțiunea de autrostradă dintre Sibiu – Boița.

Contractul prevede 16 luni pentru proiectare, 44 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție a lucrărilor. Vor fi realizate mai multe lucrări complexe precum: construirea a 12 poduri, pasaje şi/sau viaducte, dar și construirea unui tunel în lungime de 1.350 de metri, în zona de traversare a dealului Momaia, județul Argeș.

Pe porțiunea Curtea de Argeș-Pitești, lucrările au început în septembrie 2021. Tronsonul are o lungime de 30,35 kilometri, iar contractul a fost semnat în urmă cu doi ani cu firma italiană Astaldi.

Valoarea investiției se ridică 1,7 miliarde de lei fără TVA. Dacă nu apar probleme, tronsonul ar trebui finalizat cel târziu în septembrie 2025, potrivit ziare.com.