Un nou test de forță al Daciei Duster. „Să mai zică cineva că nu trage.” Ce rezistență are mașina

Un nou test de forță al Daciei Duster. „Să mai zică cineva că nu trage.” Ce rezistență are mașina

Dacia Duster a fost supusă unui nou test de forță. Mașina poate să înlocuiască tractoarele și să ajute fermierii care nu au cu aduce furajele de pe câmp. Rezistența ei a devenit extrem de controversată pe rețelele de socializare.

În urmă cu câteva zile, un vlogger buzoian pasionat de maşini și-a supus automobilul Dacia Duster unui test de forță. Acesta a demonstrat că mașina poate ajuta fermierii cărora li se strică tractoarele şi nu au cu ce aduce furajele de pe câmp.

În cadrul experimentului, Duster-ul bărbatului a tractat un ansamblu de tractoare, remorci cu baloţi de paie, şi autoutilitare, care împreună ar fi cântărit peste 30 de tone, după calculele lui. La început, maşina a rulat câţiva metri cu tracţiune doar pe puntea din faţă, dar și cu tracţiune 4x4. „Să mai zică cineva că nu trage Duster-ul!”, a fost concluzia lui vloggerului.

Clipul de zece minute a strâns pe Youtube, în trei zile, peste 20.000 de vizualizări şi foarte multe reacţii din partea urmăritorilor. O parte din internauți au declarat că sunt încântați de Duster, dar alții au criticat mașina. „Este bine să se ştie că, urmărind câteva episoade bune ale tale, am hotărât să iau un Duster, pe care îl am deja în ogradă. Nu-i nou deloc dar am încredere în el”, a scris Adrian Gaulschi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Merită sau nu Dacia Duster

Un alt utilizator nu s-a lăsat convins de testul făcut de vlogger. „Oricât ar trage, pentru mine o astfel de maşină full la 22.000 de euro e prea mult. Confortul, calitatea materialelor, rapoartele la cutia de viteze, obositoare la condus pe drumuri lungi şi faptul că se devalorizează repede sunt nişte puncte pe care eu le iau în seamă”, a transmis Adi Petrescu.

În ianuarie 2022, vloggerul a pornit cu Duster-ul său într-o călătorie de 10.000 de kilometri, spre tărâmul lui Moş Crăciun, Laponia (Finlanda). A făcut parte dintr-un convoi de patru maşini, toate conduse de români pasionaţi de cai putere. Cosmin Crăciun este membru al Clubului Best Ride. El se ocupă și de competițiile de rally-raid şi off-road, la volanul unei Dacii Duster îmbunătăţite. Acesta a dat peste 7.000 pentru a își tuna mașina. Buzoianul a declarat că a câștigat mai multe concursuri cu mașina pe care o are, potrivit Adevărul.