Un milionar și-a întinerit organele cu 25 de ani. Proiectul Blueprint confirmă mitul tinereții fără bătrânețe

Un milionar și-a întinerit organele cu 25 de ani. Proiectul Blueprint confirmă mitul tinereții fără bătrânețe

Bryan Johnson este un multimilionar american, care vrea să transforme zicala din basm ”tinerețe fără bătrânețe”, în realiate. Iar pentru asta și-a angajat mai mulți medici de medicină regenerativă care au reușit imposobilul.

La cei 45 de ani ai săi, Bryan Johnson are vârsta biologică de 18 de ani. Un studiu publicat de Bloomberg susține că fiecare funcție și organ din corpul multimilionarului au fost atent monitorizate timp de câteva luni.

Medicii care îl supraveghează pe Johnson sunt conduși de Oliver Zolman, specialist în medicina regenerativă, cu o experiență de 29 de ani, în acest domeniu.

Zolman și colegii săi citesc în mod obsesiv literatura științifică despre îmbătrânire și longevitate și îl folosesc pe Johnson ca pe un cobai, pentru cele mai promițătoare tratamente, urmărind rezultatele în toate modurile pe care le cunosc.

Punerea în funcțiune a programului a necesitat o investiție de câteva milioane de dolari, inclusiv costurile unui apartament dotat medical, în casa lui Johnson din Venice, California.

Anul acesta, el este pe cale să cheltuiască cel puțin două milioane de dolari pentru corpul său. El vrea să aibă creierul, inima, plămânii, ficatul, rinichii, tendoanele, dinții, pielea, părul, vezica urinară, penisul și rectul unui tânăr de 18 ani.

Proiectul Blueprint

În fiecare lună, Johnson se supune la zeci de proceduri medicale, apoi urmărește efectele acestora asupra corpului său.

„Corpul livrează o anumită configurație la vârsta de 18 ani. Aceasta este într-adevăr o abordare pasionată pentru a atinge vârsta de 18 ani peste tot”, afirmă milionarul în articolul citat.

Johnson este conștient că acest lucru poate suna ca o nebunie și că metodele sale ar putea părea unora ca fiind bisare. Să ți se injecteze ulei de șarpe obținut prin biotehnologie, nu este un lucru ușor de acceptat.

Johnson, Zolman și echipa au început de mai bine de un an experimentele lor, pe care le numesc în mod colectiv Proiectul Blueprint.

Acesta include linii directoare stricte pentru dieta lui Johnson (1.977 de calorii vegane pe zi), exerciții fizice (o oră pe zi, de intensitate ridicată de trei ori pe săptămână) și somn (la aceeași oră în fiecare noapte, după ce a purtat timp de două ore ochelari care blochează lumina albastră).

Semnele vitale monitorizate constant

În scopul de a pune la punct acest program, Johnson își monitorizează constant semnele vitale.

În fiecare lună, el suportă, de asemenea, zeci de proceduri medicale, unele destul de extreme și dureroase, apoi le măsoară rezultatele cu analize de sânge suplimentare, RMN-uri, ecografii și colonoscopii.

„Tratez atleți și celebrități de la Hollywood, și nimeni nu depășește limitele atât de mult ca Bryan”, spune Jeff Toll, un medic internist din echipă.

Toată această muncă, spun medicii, a început să dea roade: Corpul lui Johnson este, după cum îl măsoară ei, tot mai tânăr din punct de vedere medical.

”Ceea ce fac poate părea extrem, dar încerc să demonstrez că automutilarea și decăderea nu sunt inevitabile”, a mai adăugat milionarul excentric.

La 45 de ani are inima de 37 de ani

Există câteva semne evidente că Johnson este cel puțin mai sănătos decât majoritatea persoanelor de 45 de ani.

Grăsimea sa corporală oscilează între 5% și 6%, ceea ce îi lasă mușchii și venele la vedere. Dar ceea ce s-a întâmplat în interiorul corpului său este ceea ce îi entuziasmează cel mai mult pe medicii săi. Aceștia spun că testele sale arată că și-a redus vârsta biologică totală cu cel puțin cinci ani.

Rezultatele lor sugerează că are inima unei persoane de 37 de ani, pielea unei persoane de 28 de ani, iar capacitatea pulmonară și condiția fizică a unei persoane de 18 ani.

”Toți markerii pe care îi urmărim s-au îmbunătățit în mod remarcabil”, a mai spus medicul Toll.

Medicul șef Zolman este convins că progresul în domeniul longevității necesită o urmărire mai concertată a medicamentelor și terapiilor care par în vreun fel promițătoare. La marginea științei medicale, susține el, trebuie să existe rezultate mai bune decât cele pe care le acceptăm cu reticență.

 

Ne puteți urmări și pe Google News