Un medic avertizează: „An de an ne vom vaccina”. Medicul Emiliam Imbri a declarat că pandemia se va prelungi până spre toamnă şi ne vom vaccina în fiecare an, până când virusul va deveni banal.
Un medic avertizează: „An de an ne vom vaccina”
Emilian Imbri: „Tulpinile mutante au ajuns în România prin mijloacele de transport pe care le folosesc virușii, adică omul. Vectorul este omul, transmiterea se face aerogen, dar el se mișcă odată u mișcarea populației. Noi suntem pregătiți pentru un val trei, din fericire valul doi s-a retras ca la un tsunami, mult în ultimele 3-4 săptămâni și spitalele au respirat puțin. Locuri libere au fost, în spitalul Babeș, acum 2-3 săptămâni erau peste 200 de locuri de libere. Acum se întoarce valul. Probabil ca vom fi liniștiți până când vom atinge maximul pe care l-am avut acum 2 sau 3 luni, adică un vârf în care totul era plin. Până atunci spunem noi că putem rezista, dacă depășim acea cotă sigur ca presiunea va produce spărturi”, a declarat medicul.
Un medic avertizează: Noul coronavirus va circula multă vreme sub forma unei banale gripe
Emilian Imbri: „În timp, SARS-COV-2, aceste virus va deveni o infecție obișnuită, banala, an de an ne vom vaccina probabil. Nu va mai fi o pandemie, va fi o boală care se alătură șirului de boli, pe care, în funcție de cat suntem de prudenți, o vom face sau nu.
Din ce se prefigurează, imediat după 15 martie și în aprilie vom atinge acel vârf de care ne este teama și dacă nu vom răspunde la ceea ce ni se va cere sa facem și vom avea niște discuții nelalocul loc despre drepturile fiecărei persoane, atunci lucrurile se vor prelungi pana spre toamnă, cum spun specialiștii odată cu vaccinarea a peste 70% din populația țării.