La 16 ani de la emigrarea sa, Adrian Socol poate spune că şi-a împlinit visul: să aibă o situaţie mai bună şi să menţină o strânsă legătură cu originea sa românească. Absolvent al unei Facultăţi de Drept, românul a reuşit să-şi deschidă în Franţa o firmă de grafică, iar acum un an a fondat o asociaţie destinată comunităţii de români din Strasbourg. Într-un interviu acordat ziarului "Gândul", Socol a declarat că prin curaj şi dăruire, oricine poate ajunge să-şi împlinească visul.
Adrian Socol a plecat din România în 1992, cu destinaţia Franţa. Nu a urmat o carieră conformă cu studiile absolvite, pentru că a ales să-şi deschidă o companie de grafică.
Firma s-a extins, şi în scurt timp a ajuns să producă şi utilaje folosite în tipografiile care tipăresc ziare şi reviste. Având în vedere concentraţia mare de români în zona Strasbourg-ului, românul a decis să pună bazele ;i unei asociaţii culturale, Centre Roumain de Strasbourg.
Conform declaraţiei sale pentru ziarul "Gândul", asociaţia a fost fondată întrucât s-a dorit crearea "unui cadru în care să ne putem întâlni şi discuta între noi, românii din Alsacia", a mai precizat Socol.
Centrul Român din Strasbourg, creat la debutul anului 2007, "se doreşste a fi o platformă de relaţii culturale şi economice a românilor din Strasbourg, Alsacia şi împrejurimi, care să joace un rol de liant al comunităţii româneşti din zonă, care să promoveze valorile culturale româneşti şi să constituie un loc de întâlnire", după cum este precizat pe site-ul oficial al organizaţiei. Până în acest moment Centrul numără peste 50 de membri, români stabiliţi în Franţa şi Germania şi francezi.
Din acest an asociaţia şi-a propus acordarea unei diplome de studii pentru a sprijini studenţii români care vor să studieze în Franţa. Astfel, centrul a ales un tânăr român, căruia îi vor acorda pentru anul universitar 2008/2009 o bursă în valoare de 7.500 de euro.
Scopul acestei iniţiative este de a sprijini studenţii români care doresc să se perfecţioneze în Franţa şi nu dispun de resursele financiare necesare. Evenimentele organizate până în acest moment au reuşit să-i adune pe românii din zona Strasbourgului, în activităţi diferite, precum petreceri de Crăciun şi de 8 martie, recitaluri de poezii, expoziţii de fotografii, prezentări ale operei lui Brâncuşi, etc.
Adrian Socol şi-a continuat activitate destinată activităţilor culturale prin realizarea unei reviste, intitulate "Convergente/ Convergences". Publicaţia, cu o frecvenţă trimestrială, cuprinde interviuri, analize, editoriale, precum şio rubrică adresată tinerilor scriitori români din diaspora.
Legătura lui Socol cu România este cu atât mai strânsă cu cât, de curând, a fost inaugurată o filială a companiei cu sediul în Franţa. Aceasta a fost deschisă la Braşov şi a este destinată clienţilor români cu care Socol a încheiat diverse contracte.