„Nici amnistia nici grațierea nu au nici un fel de efect asupra laturii civile a proceselor penale. Dacă există prejudicii produse prin fapte sau infracțiuni care fac obiectul amnistiei sau grațierii, după caz, ele vor putea fi în continuare recuperate”, și-a continuat juristul tirul devastator la adresa celor care rostogolesc problema aminstiei și a grațierii.

„În esență, grațierea înseamnă doar scutirea de executarea în penitenciar a pedepsei sau a unei părți din pedeapsă. Fapta rămâne infracțiune, persoana rămâne condamnată, doar că, dacă îndeplinește anumite condiții, nu va mai executa în penitenciar pedeapsa cu închisoarea. Obligațiile civile răman obligatorii, la fel și pedepsele complementare, cum ar fi dreptul de a alege sau a fi ales ori de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorități de stat. De regulă grațierea se dă condiționat, ceea ce înseamnă că dacă într-o anumită perioadă cel care a beneficiat de grațiere săvărșește o altă infracțiune va executa atât noua pedeapsă cât și pedeapsa grațiată. Grațierea este foarte asemănătoare măsurii suspendării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea pe care o aplică instanțele, doar că de data aceasta se aplică colectiv. Prin ultima lege de grațiere dată în România (2002) s-au grațiat pedepsele de până la 5 ani închisoare și au fost excluse de la grațiere 59 de infracțiuni (de la omor, viol, tâlhărie, șantaj la luare de mită, trafic de influență ori traficul de droguri), precum și toate infracțiunile grave pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 15 ani. Proiectul legii privind grațierea din 2017 elaborat de MJ excepta un număr de 65 de infracțiuni. Nu se grațiază recidiviștii. După 1990 au existat în România 3 legi de grațiere, care au trecut neobservate, tocmai întrucât erau doar instrumente de politică penală (1990, 1997 de Guvernul CDR si 2002)”, a mai punctat el.

„Amnistia, la rândul ei, poate scuti de executarea pedepsei în penitenciar, dacă a apucat să fie aplicată, sau de răspundere penală, dacă procesul nu s-a încheiat. Nu are efect asupra drepturilor persoanei vătămate și asupra laturii civile a procesului penal, prejudiciile putând fi reparate. Mai exact, dacă privește procesele în curs, judecătorul va constata că a existat infracțiunea dar în același timp va constata intervenția amnistiei, fără să aplice și o pedeapsă. Amnistia nu e nici ea generală, ci de regulă privește infracțiuni pentru care legea prevede limite de pedeapsă mici. Regula decretelor-lege de amnistie dinainte de 1990 era amnistia infracțiunilor pentru care legea prevedea pedeapsa maximă de 5 ani, adică infracțiunile mărunte. Singura amnistie generală din România datează din 1990, la schimbarea regimului, când s-au amnistiat infracțiunile pentru care legea prevedea pedeapsa maximă de 3 ani. 

Este adevărat că amnistia poate avea și un caracter mai pronunțat politic, fiind folosită la schimbările de regim politic, ori pentru a reinstaura pacea socială atunci când erorile sistemului judiciar au fost unele de sistem. În condițiile în care CCR tocmai a constatat că din 2014 până în prezent ÎCCJ a încălcat legea în continuu în ce privește formarea completelor de 5, cele care judecă în principiu tocmai politicieni și funcționarii statului de rang înalt, încălcând în mod grosolan principiile europene elementare ale dreptului la un proces echitabil, e greu să ne facem că nu vedem erorile de sistem.

În încheiere, juristul a bifat faptul că „amnistia și grațierea nu au efect asupra prejudiciilor și drepturilor părții civile, nu înseamnă scoaterea din închisori a tuturor celor condamnați și nu albesc juridic persoanele care au fost condamnate definitiv de instanțele de judecată.