Dumitru Coarnă, sancţionat cu avertisment scris după plângerea depusă de o deputată PSD
- Raluca Dan
- 24 martie 2025, 19:03

Dumitru Coarnă, liderul deputaţilor S.O.S. România, a fost sancţionat cu avertisment scris printr-o decizie a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, a anunţat luni, în plenul Camerei, vicepreşedintele Daniel Suciu.
Sancţiune aplicată lui Coarnă după plângerea Elisabetei Lipă
Hotărârea a fost adoptată în urma plângerii depuse de deputata PSD Elisabeta Lipă, care l-a acuzat pe Dumitru Coarnă de utilizarea unui limbaj „denigrator” la adresa sa în şedinţa de plen din data de 24 februarie.
„Vă anunţ decizia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind aplicarea unei sancţiuni (...). Biroul permanent, în şedinţa din data de 19 martie 2025, având în vedere raportul Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi, a hotărât aplicarea sancţiunii avertismentului scris domnului deputat Dumitru Coarnă, membru al Grupului parlamentari S.O.S. România.
Termenul de contestaţie este de 15 zile lucrătoare de la data comunicării, potrivit articolului 54 din statut”, a declarat Daniel Suciu, în calitate de lider al ședinței.

Elisabeta Lipă. Sursa foto: Facebook
Dumitru Coarnă: „Nu poţi contesta o decizie politică”
Ca răspuns, Dumitru Coarnă a declarat că această hotărâre este, în realitate, o decizie politică.
„Nu poţi contesta o decizie politică, pentru că nu este o decizie juridică. Eu am fost extrem de simplu atunci şi am vorbit despre un plx (proiect de lege - n.r.) unde se transferau fonduri publice către entităţi private, fără norme, fără niciun fel de reglementare care să aşeze lucrurile într-o paradigmă corectă.
Şi am spus că e vorba despre posibilitatea unor infracţiuni. Despre doamna Lipă am spus aşa: că există o plângere in persoana la DNA, nu in rem, depusă de fostul coleg al dumneavoastră, nu al nostru, Daniel Ghiţă împotriva doamnei Lipă şi a domnului preşedinte Marcel Ciolacu. Deci, repet, plângerea este depusă la DNA in persona, adică împotriva persoanelor. Daniel Ghiţă o reclamă pe doamna Lipă şi domnul Ciolacu nu face o plângere pe faptă. Eu nu am săvârşit nicio abatere. Sigur că nu o să contest o decizie politică”, a precizat acesta.
Deputata PSD Elisabeta Lipă a solicitat sancţionarea deputatului S.O.S. România Dumitru Coarnă, acuzându-l că, în şedinţa de plen din 24 februarie, a afirmat că aceasta ar avea dosare penale la DNA şi că este o infractoare. Comisia Juridică a întocmit un raport privind sancţionarea lui Dumitru Coarnă, iar Biroul Permanent a aprobat acest raport.