Un grup de cetățeni dezinformează privind situația din Masoneria română

Un grup de cetățeni dezinformează privind situația din Masoneria română Sursă: Arhiva EvZ

Marea Lojă Națională din România ține să facă unele precizări, după ce în spațiul public au apărut informații false privind dreptul de a folosi mărcilor înregistrate pe numele acestei Asociații.

Pierzând lupta în interiorul Ordinului, foștii masoni grupați în jurul actorilor George Ivașcu și Stelian Nistor continuă șicanele în Justiție, dar, potrivit MLNR, lucrurile sunt pe cale să fie tranșate definitiv.

Redăm comunicatul de presă remis redacției noastre de către Asociația Marea Lojă Națională din România:

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Stimate Doamne,

Stimati Domni,

Subscrisa, ASOCIAȚIA MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ DIN ROMÂNIA (Asociație de Utilitate publică potrivit H.G. nr. 561/15.04.2004), cu sediul in str. Matei Elina Voievod, nr. 2A, sector 2, Bucuresti, înregistrată în Registrul asociațiilor și fundațiilor potrivit hotărârii judecătorești nr. 54/1993 pronunțată în dosarul nr. 57/PJ/1993, Cod de înregistrare fiscală -13128320, reprezentată legal de prof. univ. dr. RADU BALANESCU, în calitate de Președinte al Consiliului Director, denumită, în continuare, Asociația

Vă aducem la cunostința poziția noastră în legatură cu articolul publicat pe site-ul Mediafax la 28.10.2021, sub semnatura dlui Daniel Contescu.

Atât titlul articolului cât și conținutul acestuia reprezintă falsuri grosolane cu scopul de a  dezinforma opinia publică  , dupa cum urmează:

(i).În privința titlului articolului, se impune corecția că disputa dintre Asociație și un numar de persoane fizice are ca obiect utilizarea, fară drept, de catre aceștia a marcii „M.L.N.R.  - MAREA LOJA NATIONALA DIN ROMANIA”, cu element figurativ, având numar de depozit M 2011 08601 din data de 08.12.2011, inregistrata cu numarul de marca 11764 – O.S.I.M”, al cărei titular este Asociația. În consecință, obiect al disputelor judiciare sunt drepturile asupra unei mărci, nu „numele”, în condițiile în care acesta reprezintă un element de identificare al unei persoane fizice, nu al unei persoane juridice.

(ii) Informația că ”Instanța le-a dat dreptate celor care conduc acum instituția, în detrimentul fostului lider, Radu Bălănescu” este falsă, întrucat „instituția” la care se referă autorul în  articol este Asociația, care, potrivit mențiunilor din registrele publice, este reprezentată de președintele Radu Bălănescu, neexistând o altă organizație națională masonică, legal înregistrată și recunoscută, în România.

De altfel, chiar instanțele de judecată române au stabilit, în hotarârile la care face referire autorul articolului ca fantomatica „Marea Loja Nationala”, sub umbrela căreia se manifestă public persoanele fizice respective, nu are capacitate de folosință, ceea ce, în alți termeni, înseamnă ca nu există. De altfel, chiar autorul se contrazice în informații, aratând ca „Asociația lui Bălănescu va trebui să achite și cheltuielile de judecată”, admițând că există doar o Asociație, al carui reprezentant legal este președintele acesteia, Radu Bălănescu.

(iii) În procesul, prezentat deformat de catre autor, la care se face referire în articol, nu s-a pus în discutie dreptul asupra mărcii, ci s-a cerut sistarea utilizarii acesteia de către persoanele fizice care nu au dreptul, până la solutionarea pe fond a cauzei având ca obiect interzicerea definitivă a utilizarii acesteia. Soluția instanței, pronunțată pe cale de ordonanță președințială, a avut în vedere că în această procedură nu este posibilă soluționarea cauzei, motiv pentru care acest lucru se va realiza în cadrul procesului aflat, în prezent,  pe rolul Tribunalului Bucuresti;

(iv) Informația finală, după preluarea unui citat de la o persoană care nu are vreo calitate în cadrul Asociatiei, în sensul că „masonii și-au demis liderul” este falsă și menită să dezinformeze publicul.  În realitate, Asociația, singura recunoscută legal, este condusă de președintele Radu  Bălănescu, conform deciziilor legale ale conducerii Asociaței și registrelor publice.

În raport de aceste aspecte, apreciem ca articolul redactat de angajatul Mediafax nu corespunde normelor legale și deontologice privind informarea corectă și completă a opiniei publice, motiv pentru care Asociația a fost vătămată în drepturile sale civile.

Pentru a preîntampina o dispută în care să fie angajată răspunderea juridică a Mediafax și a prepusului său, vă solicităm:

  • să înlaturați articolul menționat de pe site-ul Mediafax;
  • să publicați dreptul la replică al Asociației, prin preluarea integrală și fără a face intervenții sau comentarii în legătură cu acesta, a conținutului prezentei notificări.

Cu consideratie,

ASOCIATIA MAREA LOJA NATIONALA DIN ROMANIA