Acuzatul, sau mai bine zis criminalul George Gorun în vârstă de 35 de ani, fără nicio meserie precisă, lipsit de orice grijă pentru traiul său, își petrecea mai toată vremea prin cluburi și prin diferite saloane.

Așa și-a început actul de acuzare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, târându-l pe tânărul George Gorun într-un proces ce a hrănit luni întregi atenția publicului însetat de sânge. E vinovat, strigau cei mai mulți, să plătească pentru crima lui. Ba din contră, a fost doar o victimă a destinului, ar trebui judecat cu blândețe, cereau alții. Procesul său s-a ținut în palatul Justiției în locul unde aveau loc ședințele Curții cu jurați din județul Ilfov. Dar să lăsăm pentru moment judecata și să aruncăm o privire în trecutul lui George Gorun, ca să nu vă îmbrâncesc direct în vâltoarea unui proces pe care altfel nu-l veți înțelege.

Un avocat celebru al vremii, îl descrie pe acuzat într-o manieră ce face de prisos orice alte cuvinte: un cap blond ca șprițul, ieșit din comun, dar lipsit de o distincție impresionantă. Fără a fi frumos, agreabil, totuși, cu nări care palpită nervos, ochi inteligenți de un negru intens sub o frunte lată. O apariție halucinantă cu figură de o paloare hamletică, chinuită de întrebarea: a fi sau a nu fi... condamnat.

Casnica Marieta Prodan a văzut, însă, mai mult decât a reușit să surprindă privirea scrutătoare a avocatului. Marieta Prodan a găsit în George Gorun bărbatul de care avea nevoie ca să aibă curajul să plece de la Galați la București, lăsându-și în urmă bărbatul cu care fusese măritată atâția ani pentru a începe o viață nouă cu vărul primar al acestuia.

Vrăjită de cuvintele alese și de noblețea sentimentelor pe care George Gorun, școlit la Paris, i le pusese la picioare, casnica Marieta Prodan i-a oferit bărbatului o casă și patul ei, bani de cheltuială, cât să nu cunoască grija niciunei zile și multă dragoste neîmpărtășită.

Dar tânărul George Gorun avea alte așteptări de la viață. Sătul de iubirea ștearsă și fără gust a Marietei, eroul nostru începuse să frecventeze lumea bună a Bucureștiului, cea pe care o întâlnea la jocurile de noroc, la teatru sau la Capșa. Dobândise și o oarecare reputație de cuceritor, dar suficient de cumpătat cât să nu-l afle Marieta și să-i taie rația zilnică. Într-o seară, pe când era însoțit de casnica lui într-o vizită la niște amici, George a cunoscut-o pe văduva doamnă Iosefina Leonte, de profesie proprietară a unei averi considerabile, fără copii sau alte obligații. Mai degrabă urâtă decât frumoasă, această doamnă era destul de aprig curtată de tineri plini de calități morale dar și de datorii usturătoare, care puteau trece cu ușurință peste înfățișarea deloc atrăgătoare a unei văduve aflate la sfârșitul tinereții.

George Gorun s-a arătat mai mult decât vrăjit de averea ei, dar mai ales i-au plăcut ochii aceia spălăciți și pierduți în negura orbitelor cu care femeia îl fixase toată seara, spre disperarea casnicei Marieta Prodan care începea să aibă apucături de nevastă.

- Ce se holbează baba aia la tine? Nu te-a slăbit o clipă, de parcă eu aș fi invizibilă. Și tu i-ai răspuns pe măsură, crezi că nu te-am văzut?

- Draga mea, singurul lucru pe care l-am remarcat la această femeie sunt perlele superbe care aproape o cocoșează din pricina greutății.

- Nu m-ar deranja să îmi strâmb și eu gâtul cu asemenea frumuseți, a oftat înciudată Marieta Prodan.

- Draga mea, tu eclipsezi și cel mai șlefuit diamant, nu ai nevoie de nimic ca să strălucești. O perlă nu e decât un fir de nisip trecut prin măruntaiele unei scoici, atât și nimic mai mult.

Iosefina Leonte auzind discuția celor doi, s-a apropiat :

- Frumoasă doamnă, aș renunța cu plăcere la toate firele de nisip pe care le am înșirate la gât, doar ca să primesc în schimb cuvinte ca cele pe care soțul dumneavaostră vi le-a spus adineaori.

- Vai, dar nu e soțul meu, s-a apărat Marieta rușinată. E doar o rudă a fostului meu soț pe care o găzduiesc de câțiva ani.

George Gorun a sărutat mâna văduvei și s-a prezentat. Acea seară de februarie avea să schimbe viețile amândurora pentru totdeauna. În scurtă vreme George și Iosefina depășiseră barierele pe care rigorile și bunul simț al epocii le impuneau. Văduva locuia într-un apartament grandios al unei vile din Dorobanți, alături de un unchi doborât de tuberculoză, pe care îl izolase într-o cămăruță de la parter. La mansardă era camera servitoarei, iar intrarea se făcea prin spatele casei, pe o scară laterală, ascunsă de iederă.

George iși vizita amica numai după lăsarea întunericului, ferit de privirile curioase ale vecinelor responsabile cu răspândirea și întreținerea bârfelor din București. Chiar și cu aceste măsuri de precauție, în spatele perdelelor curioase se țeseau intrigi și se construiau povești din cele mai nebănuite.

Dar Iosefinei Leonte nu-i păsa de ce vorbește lumea. La ce bun munții de bănet pe care îi lăsase răposatul, dacă nu-și îndeplinea toate plăcerile? Bărbații tineri erau slăbiciunea ei și nu ezita să-i cumpere cu sume rușinos de mari, doar pentru o seară sau două. Cu George Gorun era însă altceva. Bărbatul nu-i căzuse la picioare ca ceilalți, așteptând ca un cățeluș cuminte să-și primească recompensa, ba chiar o refuzase de câteva ori, pretextând obligații morale față de casnica Marieta Prodan. Genul acesta de atitudine o incita nespus de mult, ba chiar o făcuseră să renunțe la plăcerile trecătoare doar pentru a se dedica acestui tânăr ingrat care se împotrivea iubirii ei ciudate.

George nu-i ceruse nimic, nu voia nimic. Stăteau de vorbă ore în șir discutând banalități, totul se învârtea în jurul cuvintelor și nimic mai mult. Între noi fie vorba, Iosefina Leonte avea o reputație de temut atunci când venea vorba de plăceri sexuale ieșite din obișnuit, iar George nu era încă hotărât să-i cedeze. Cu toate acestea, prima lor noapte de dragoste a trebuit să vină întrun târziu, când se epuizaseră celelalte tehnici de cunoaștere reciprocă. Ca niciodată până atunci, văduva se lăsase dominată. Ca un vânător ce cade pradă vânatului din pură curiozitate și fără să se împotrivească.

După care între ei s-a așternut tăcerea și uitarea, George Gorun a dispărut din viața ei fără nicio explicație. Aflase despre el că a plecat la Paris cu Marieta Prodan.

Iosefina a încercat să-l uite, dar fire invizibile o țineau pe loc, iar amintirea acelei primea nopți încă îi ardea pieptul și o făcea să tremure de emoție. Patru luni s-au scurs ca o boală grea, dar văduva noastră era mai hotărâtă ca oricând să nu renunțe la unicul bărbat pe care și-l dorea. S-au reîntâlnit într-o seară la teatru, iar ea l-a așteptat ascunsă în umbra unei draperii ca să-i vorbească:

- Ușa mea e descuiată, te așteaptă. Mi-ai lipsit, răule.

George era din nou al ei și n-avea cum să-i mai scape. Bărbatul se întorsese de la Paris după un scandal monstruos cu Marieta Prodan pe care refuzase să o ia de nevastă, iar acum era amenințat cu evacuarea din casă. În patul ei oricum nu mai dormise de ceva vreme, așa că era în căutarea unui alt protector. Treptat, George a renunțat la aerul dominant cu care o cucerise pe Iosefina Leonte,neștiind că tocmai acest fapt îi adusese succesul. Învăța să-i facă pe plac acestei femei ciudate, chiar dacă în el se duceau lupte aprige de conștiință cu propria-i bărbăție transformată în cârpă de șters podele.

Sătul și scârbit, învins în mândrie și demnitate chiar și de preșul din fața ușii, George s-a hotărât să dea o lovitură importantă și s-o părăsească pe Iosefina Leonte cât mai curând. Visa să-și deschidă o reprezentanță de mașini de lux în centrul Bucureștiului, dar pentru asta avea nevoie de un capital consistent pe care nu-l putea obține oricât de supus ar fi fost femeii care îl exploata. Trebuia să găsească o soluție urgență, dacă nu voia să sfârșească înecat de rușine în Dâmbovița.

- Am niște prieteni care vor să vândă niște bijuterii de familie foarte valoroase. E vorba de o pereche de cercei cu diamante, care împreuna au aproape șapte karate. Te interesează? a întrebat-o George pe Iosefina Leonte.

- Câți bani vor?

- 800.000 de lei. E o afacere foarte bună, îți spun. Dacă ești de acord, am să le cer cerceii ca să-i verifici la bijutierul tău. Iosefinei îi străluceau ochii numai gândindu-se la valoarea acelor diamante.

- Cât de repede îi poți aduce?

- Cât de repede ai banii?

- Și mâine, i-a răspuns femeia nerăbdătoare.

Peste câteva zile George îi aducea frumoasele bijuterii care îți luau ochii. Bijutierul i-a confirmat că prețul de 800.000 lei era o adevărată lovitură, recomandându-i să-i cumpere negreșit.

- Nici nu îmi vine să ți-i mai dau înapoi, atât de mult îmi plac. Trebuie să fie ai mei, George. Vorbește cu proprietarii și spune-le că nu mai am răbdare.

George i-a promis că va urgenta vânzarea, dar condiția era să aibă toți banii disponibili.

- Lunea viitoare ți-ar conveni, draga mea?

- Ar fi minunat.

Cum a doua zi era vineri și toate băncile aveau să fie închise până luni, Iosefina Leonte s-a grăbit să obțină cei 800.000 de lei, pe care urma să îi țină în casă până la momentul vânzării.

Sâmbătă dimineața a primit un telefon de la George care i-a confirmat că tranzacția e ca și încheiată, iar bărbatul i-a propus să petreacă noaptea împreună ca să n-o lase singură în casă cu atâția bani.

Pe la ora opt seara și-a făcut apariția însoțit de o cutie de icre negre și înarmat cu cele mai profunde sentimente de dragoste. Iosefina l-a primit într-o ținută sumară, cum îi era obiceiul și a început să îl dezbrace din pragul ușii.

- Să nu ne grăbim, aveam toată noaptea înainte. Mai ai sticla de vin pe care ți-am adus-o de la Paris? Ar merge de minune cu icrele negre.

- Dar să știi că nu am decât pâine neagră. O strig pe Ana să meargă să cumpere pâine albă.

George a oprit-o:

- Nu vreau să știe nimeni că sunt aici. E bună și pâinea neagră.