– Ne-ar trebui o votcă tare, dar cum știu că nu te îndeletnicești cu băutura, o să mă limitez la un vin alb mai puternic, i-a spus bărbatul.

– Încă mai am sticla de vin pe care ai adus-o de la Paris, i-a răspuns Iosefina Leonte. O chem pe Ana să o deschidă.

– Draga mea, e jignitor când ai un bărbat în casă, să-i ceri unei femei să scoată dopul sticlei cu vin. Mă descurc foarte bine și singur.

Iosefina Leonte era încântată de fiecare dată când George o domina, așa că l-a ascultat supusă. Bărbatul a umplut două pahare pe care le-a așezat pe măsuța de lângă patul care îi aștepta :

– Mie să-mi pui puțin, te rog, știi că nu-mi face bine alcoolul.

– De data asta o să bei. Vreau să profit de tine, iar mâine să nu mai știi dacă a fost vis sau realitate.

Iosefina a golit paharul dintr-o înghițitură. Ajunsese deja la al treilea când a început să se clatine.

– Trebuie să mă întind, încep să văd dublu.

George a trântit-o pe pat, dezbrăcândo cu mișcări violente. Dar era pe gustul Iosefinei, care nu protesta, ci chiar îl încuraja.

George simțea o aprigă dorință de a o sugruma. Femeia aceasta, tulburată de alcool și de dorințe carnale, îi provoca o greață greu de înfrânt. Arăta grotesc cu machiajul care începea să i se scurgă încet, transformând-o într-o mască hidoasă. O sprânceană îi dispăruse complet, ștearsă fiind de sărutările lui George, iar fardul pleoapelor îi desenase umbre ciudate, de demon posedat.

Râdea zgomotos dezgolindu-și gingiile vinete și retrase, iar respirația puturoasă pe care o emana îți altera orice dorință erotică. Straturi de grăsime îi îngroșau brațele, sânii, resemnați în lupta cu gravitația, atingeau amenințător o burtă gelatinoasă de care îți venea să te ferești ca de o piftie prea usturoiată.

George ținea ochii atât de închiși de parcă s-ar fi temut de orbire privind această femeie care i se dăruia necondiționat.

– Oprește-te puțin că mă sufoci! I-a strigat Iosefinei care îl topise de-a dreptul în corpul ei.

– Ce s-a întâmplat Nu-ți mai plac?

– Prostuțo, cum poți să spui așa ceva? Știi bine cât te ador, dar mi-ai stors toată vlaga. George s-a ridicat din pat căutând ceva prin încăpere.

– Ai pregătit banii pentru luni? A întrebat-o din senin.

– Cum ți-am promis.

– Pot să-i văd?

– Ce te-a apucat?

– Fă-mi pe plac, n-am văzut niciodată atâția bani la un loc. Iosefina s-a ridicat greoi și a deschis un dulap în care se aflau haine. A băgat mâna sub niște prosoape și a scos un pachet învelit în ziare.

– Poftim, aici sunt trei sute de mii. Nu au mai încăput în fișet. George Gorun a desfăcut pachetul și a început să-i numere.

– Și restul ?

– Restul sunt în fișetul de metal. Mă obosesc întrebările tale. Vino înapoi în pat că altfel te dau afară.

– O clipă draga mea. Din copilărie eram fascinat de fișetele de bani și încercam să le descopăr combinația. Vreau să încerc să-l deschid. Iosefina îl privea amuzată.

– Cheia o găsești în cutia cu bijuterii. Să te văd dacă ești bun de hoț.

George s-a repezit să încerce combinația norocoasă. Făcea totul într-o notă amuzantă, ca să nu-i trezească vreo bănuială femeii. A răsucit cheia în fel și chip, a învârtit cifrele la stânga și la dreapta, dar ușa rămânea neclintită.

– Mă dau bătut, nu sunt în stare să te jefuiesc. Umilește-mă, draga mea, arată-mi tu cât de simplă era combinația.

Iosefina Leonte râdea. A deschis fișetul victorioasă:

– Privește ce comoară ai ratat, nepriceputule.

A dat să încuie ușa, dar George a oprito cu un sărut lung. Femeia nu a protestat, chiar dacă banii rămăseseră la vedere. El s-a aplecat deasupra noptierei și a stins lumina lămpii care îi tăia elanul de a face ce își propusese. A apucat cu grijă un ciocan ascuns sub haine și a lovit-o pe Iosefina direct în frunte. Speriată, a început să strige :

– Tabloul, ia tabloul. Mi-a căzut în cap. Aprinde lumina aia că mor aici.

Sărmana de ea, neștiind ce i se întâmplase, a presupus că tabloul aflat deasupra patului s-a desprins de pe perete. Dar George a continuat să o lovească fără milă, încurajat de zgomotul pe care ciocanul îl făcea în țeasta ei. Puternică fiind, a reușit să-l răstoarne și să se elibereze din strânsoare. Cu puteri nebănuite, a aprins lampa pentru a se convinge că cel care dorea să-i ia viața era chiar George Gorun. Bărbatul a scăpat ciocanul din mână și disperat a apucat receptorul telefonului cu care a lovit-o în ochiul stâng, lăsându-i o gaură înfiorătoare.

Iosefina nu mai avea putere să se apere, iar durerea și teama au făcut-o să-și piardă cunoștința. Crezând-o moartă, George Gorun s-a repezit să ia banii. Aplecat deasupra fișetului metalic a simțit mâinile ei trăgându-l de picioare.

– Tu chiar n-ai de gând să mori?

A lovit-o cu picioarele după care a încercat să o sugrume. Dar sângele i se prelingea din gaura unde fusese ochiul stâng, iar mâinile îi alunecau pe gâtul Iosefinei fără să o poată strânge. Brusc și-a amintit că în haină avea un pistol pe care se temuse să-l folosească la crimă, de frică să nu fie auzit zgomotul împușcăturii. A amenințat-o că dacă țipă va muri cu un glonț în inimă. Oricum la cât sânge pierduse, clipele îi erau numărate.

George devenise nerăbdător să plece din acea casă blestemată, așa că a fugit lăsând treaba neterminată. Inima îi bătea cu putere, dându-i forța să meargă înainte. Banii ascunși în haină parcă îi ardeau carnea, iar povara remușcării îl îndemna să scape de ei cât mai curând. Ajuns acasă a intrat tiptil, cât să nu o trezească pe casnica Marieta Prodan și s-a încuiat în camera lui.

O parte din bani erau pătați de sânge și încercând să-i spele, i-a distrus. S-a dezbrăcat de hainele care-i fuseseră martore la crimă și a părăsit casa fără gânduri precise. Teama și nesiguranța îl îndemnau să se întoarcă la locul faptei, să vadă cu ochii lui că Iosefina Leonte era moartă.

Dar trebuia mai întâi să pună banii la adăpost. Nu avusese curaj să-i lase în casa Marietei, așa că i-a telefonat unui amic, cerându-i să-l vadă urgent. Deși era trecut de miezul nopții, omul l-a primit.

– Ce e cu tine la ora asta? Arâți de parcă ai fi văzut o fantomă.

– Nu ești departe de adevăr, prietene.

– Cu ce te pot ajuta?

– Mai întâi de toate dă-mi ceva de băut. Frigul de afară mi-a paralizat simțurile.

– Hai să mergem în birou că trezim toată casa. Fă-te comod până pregătesc ceva.

Rămas singur în încăpere, George a ascuns o parte din bani printre paginile mai multor cărți din bibliotecă. Știa că nimeni din acea casă nu se atingea de cărți, nici măcar menajera nu se obosea să alunge praful de pe niște obiecte atât de inutile.

Eliberat de stresul banilor a băut în grabă paharul de wiskey și a plecat spre casa Iosefinei Leonte. Strada era plină de curioși care țeseau ițele unor povești imaginare.

– Am auzit că trăiește dar și-a pierdut un ochi. După ce că era hidoasă, acum a ajuns și handicapată. Banii ăștia vin cu un preț, ăsta e adevărul, comenta un individ.

– Mare noroc a avut să trăiască cu atâtea găuri în țeastă.

– Așa pățești dacă bagi în pat toți flămânzii. Unul tot îți dă în cap până la urmă. George trăgea cu urechea, îngrozit la auzul veștii că Iosefina nu murise. Era un om pierdut. Probabil poliția îl căuta deja. A luat-o la fugă, fără să știe încotro. Să părăsească țara, să se predea ori săși ia viața? N-avea curajul să aleagă niciuna dintre aceste variante. Era aproape dimineață când a bătut la poarta avocatului Emil Pompilian.

– Ce s-a întâmplat? L-a întrebat omul nedumerit de o vizită atât de matinală.

– Am nevoie urgentă de ajutorul tău, i-a răspuns George. S-ar putea să fiu acuzat pe nedrept de o crimă gravă.

– Întră in casă, lucrurile astea nu se discută în pragul ușii, l-a poftit avocatul. George s-a așezat în fotoliu și își frământa nervos mâinile, neștiind cum să înceapă.

– Emile, mai întâi de toate, vreau să îmi promiți că orice s-ar întâmpla vei rămâne de partea mea. Ce urmează să-ți spun, vei afla în calitate de avocat, nu de prieten

. – Mă îngrijorează seriozitatea ta, George. Mărturisesc că nu te-am văzut niciodată atât de tulburat. Ai cuvântul meu că nu te voi părăsi.

– Mulțumesc. Poate ai auzit bârfele prin oraș, că de ceva vreme o frecventam pe văduva Iosefina Leonte.

– Cea care locuiește în Dorobanți ?

– Aceea. Eram parteneri în niște afaceri legate de exploatarea unei păduri din Transilvania și întâmplarea a făcut să ajung și în patul ei.

– Dacă i-ai supraviețuit, pentru mine ești deja erou, l-a întrerupt avocatul. Are o reputație de temut în privința bărbaților.

– Nu am chef de glume acum. Ascultă-mă până la capăt. În urmă cu două săptămâni i-am propus să cumpere de la frații Trandafirescu o pereche de cercei cu diamante cu suma de opt sute de mii de lei. Tranzacția trebuia să aibă loc luni.

– Ai jefuit-o?

– Mai rău. Noaptea trecută mi-am petrecut-o în casa acestei femei și, fără să-mi dau seama, am lovit-o la cap cu un ciocan.

– E moartă?

– Din păcate nu.

– Vrei să spui din fericire, l-a completat avocatul. Deci și tâlhar și criminal. Dacă e în viață, probabil deja esti căutat de poliție. Trebuie să te predai numaidecât.

– Stai că nu am terminat. Înainte să plec am luat și banii. Credeam că e moartă și m-am gândit că ar fi păcat să îi fure menajera.

– Situația ta se înrăutățește cu fiecare clipă, prietene.

– Emil, nu mă judeca, oricum o vor face alții. Sunt dispus să returnez banii cu condiția să scap. Învață-mă ce trebuie să fac.