Înainte de 1989, zeci de ofițeri ai Departamentului Securității Statului au „defectat”, fiind condamnați la moarte, în lipsă, pentru dezertare și trădare de țară. Unul dintre acești spioni ai „Epocii de Aur” a fost Vergil Băleanu, fost căpitan în Contraspionajul Extern.

Trimis într-o misiune în Austria, în luna iulie a anului 1987, agentul secret nu s-a mai întors în România socialistă și a cerut azil politic. La aproape patru decenii, el caută să obțină reabilitarea în fața instanțelor militare din România. Povestea lui ar putea fi, oricând, subiectul unui roman de acțiune.

Născut în județul Dâmbovița, în 1949, căpitanul Vergil Băleanu (UM 0770/S8) era inginer electronist de profesie, absolvent al Institutului Politehnic, fiind căsătorit și tată a doi copii.

Potrivit documentelor oficiale, ofițerul de Securitate a primit misiunea de a se deplasa în Austria, în perioada 3 – 11 noiembrie 1987, pentru a transporta și preda la Ambasada României din Viena documente strict secrete de importanță deosebită (SSID).

S-a predat Poliției Secrete austriece

Numai că, ajuns la destinație, căpitanul Vergil Băleanu a luat o cu totul altă decizie. S-a prezentat la organele de poliție secretă austriece, predând documentele care îi fuseseă încredințate și refuzând să se mai întoarcă în România.

În același an, Tribunalul Militar Teritorial București l-a condamnat la moarte, în contumacie, „pentru săvârşirea infracţiunii de trădare”.

Președintele completului de judecată a fost colonelul de justiție Gică Popa, cel care i-a condamnat la moarte și pe Elena și Nicolae Ceaușescu, dar și pe alți ofițeri ”trădători”, de-a lungul timpului, iar din complet au mai făcut parte:

Judecător – col. just. Buticaș Gică; Asesori – lt. col. Gavrilă Costică, lt. col. Mihai Ion, mr. Toma Cornel; Procuror – col. just. Ștefănescu Mihai. Pe 1 martie 1990, magistratul Gică Popa s-a sinucis prin împușcare cu un pistol Makarov – 9 mm, fiind, inițial, trecut pe lista „morţilor suspecte”. Dar cercetările nu au descoperit nicio probă care să indice altceva decât suicid.

Condamnarea la moarte și confiscarea totală a averii lui Vergil Băleanu au fost hotărâte în unanimitate de completul de judecată al Tribunalului Militar Teritorial București,  la data de 25.07.1989.

Fostul spion trăiește în Marea Britanie și solicită reabilitarea

Astăzi, fostul ofițer de Securitate Vergil Băleanu trăiește în Marea Britanie, în Southampton, sub o altă identitate, iar pe data de 29 martie a deschis un proces la Tribunalul Militar București, prin care solicită reabilitarea „pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de secrete”.

Avocatul fostului ofițer de Securitate a formulat o cerere, în luna aprilie, prin care solicită judecarea acestei cauze în lipsă, așa cum s-a întâmplat și în cazul generalul Ion Mihai Pacepa (decedat la începutul acestui an), pe care Justiția română l-a reabilitat în lipsă, în iunie 1999.

„Totodată, a menționat că relațiile solicitate Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița, respectiv cazierul judiciar al petentului condamnat, nu au fost comunicate instanței”, se precizează în motivarea instanței de judecată.

Pe data de 14 aprilie, judecătorii Tribunalului Militar București, analizând toate probele depuse la dosar, au constatat că instanța nu are competența de a soluționa cererea de reabilitare a lui Vergil Băleanu.

„Analizând actele și lucrările dosarului, cu precădere prin prisma excepției necompetenței materiale și după calitatea persoanei a Tribunalului Militar București, instanța constată că nu are potrivit legii competența de a soluționa cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat (n.red. – Vergil Baleanu), pentru următoarele considerente: Condamnarea inculpatului căpitan de securitate B. Vergil s-a făcut de către Tribunalul Militar Teritorial București (dosar nr. 249/1989), pentru săvârșirea infracțiunilor de trădare prin transmitere de secrete, prev. de art. 157 alin. 1 teza I-a C.pen.1968, de refuz al înapoierii în țară, prev. de art. 253 alin. 1 C.pen.1968 și de dezertare, prev. de art. 332 alin. 1 C.pen.1968”.

În noul Cod de procedură penală a fost regândită competența instanțelor militare, doar pe două paliere, în sensul reglementării competenței Tribunalului Militar – cu rang de tribunal – și a Curții Militare de Apel.

Potrivit actualei reglementări, Tribunalul Militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Dacă, ”după natura faptelor sau după calitatea persoanelor”, competența aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad. Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară, competența revine instanței civile sau instanței civile echivalente în grad instanței superioare miliare.

Cum infracțiunea de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, prev. de art. 395 Cod Penal, săvârșită de către un militar nu este prevăzută în competența specială a Tribunalului Militar, rezultă, în conformitate cu prev. art. 39 alin. 1 lit. a C.pr.pen., că în prezent, competența de a judeca. în primă instanță, fapta pentru care a fost condamnat inculpatul căpitan de securitate B. Vergil este dobândită Curții Militare de Apel București.

Cererea de reabilitare a lui Vergil Băleanu va fi judecată la Curtea Militară de Apel

Astfel, Tribunalul Militar București și-a declinat competența în ceea ce privește cererea de reabilitare formulată de fostul ofițer de Securitate Vergil Băleanu, iar cauza va fi judecată la Curtea Militară de Apel, termenul fixat fiind 9 iunie.

„Declină competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească a petentului condamnat A.A.A (fost B. Vergil), născut la data de 22.06.1949 în com. Gura Ocniței, cu domiciliul cunoscut în Southampton, (…) U.K., privind condamnarea la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 35/11.07.1989 a Tribunalului Militar Teritorial București (dosar nr. 249/1989), pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de secrete, prev. de art. 157 alin. 1 teza I-a C.pen. 1968, modificată prin sentința penală nr. 76/31.03.2003 a Tribunalului Militar Teritorial București, rămasă definitivă prin nerecurare, respectiv prin sentința penală nr. 37/05.07.2010 a Tribunalului Militar Teritorial București, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 26.07.2010, în favoarea Curții Militare de Apel București, căreia îi trimite dosarul”, au hotărât judecătorii Tribunalului Militar București pe data de 14 aprilie 2021.

Fuga lui Ion Mihai Pacepa, în 1978, a dat tonul „defectărilor”

Fost general de Securitate, secretar de stat al Ministerului de Interne, șef adjunct al Departamentului de Informații Externe al României comuniste și consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu, Ion Mihai Pacepa cerea azil în SUA în 1978.

Rolul său a fost unul” excepțional jucat în demascarea naturii criminale a regimului și a Securității”, Ion Mihai Pacepa contribuind ”la degradarea dramatică a imaginii lui Ceaușescu”, s-a menționat în Concluzia raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (pagina 628), aprobat de președintele României și publicat la 18 decembrie 2006.

Dar fuga lui Pacepa nu a fost un caz singular, ulterior înregistrându-se o serie întreagă de ”defectări”.

La 28 mai 1979, căpitanul Ștefan Marius Stoina (44 de ani), fiind trimis în misiune în Suedia, nu mai trece deloc pe la Ambasadă, ci se predă poliției suedeze. La 6 decembrie 1979, locotenentul-major Traian Nicola rămâne „într-o țară”, așa cum reiese din sentința sa de condamnare la moarte din martie 1980.

Cel mai „prolific” an al defectărilor din Direcția de Informații Externe (DIE) rămâne 1981, atunci când au fugit nu mai puțin de șapte spioni ai României.

Pe 24 ianuarie, locotenentul-major Dan Ștefănescu rămâne în Anglia. Pe 5 februarie 1981, alege Suedia locotenentul-major Corneliu Serra. Pe 10 februarie 1981 locotenentul-colonel Vasile Nicolae rămâne la Paris. Pe 16 februarie 1981, rămâne în Elveția căpitanul Ioan Șerban. Pe 22 august 1981, maistrul militar Constantin Merai își părăsește postul și fuge la politia din New York. Pe 15 septembrie 1981, maiorul Gheorghe Mihai fuge la serviciul de informații german. Pe 24 septembrie, căpitanul Ovidiu Tănăsescu contactează Serviciul de Informații suedez. Toți acești ofițeri mai au un numitor comun, aparțineau aceleiași unități din DIE – UM 0503.

Pe 17 august 1980, atașatul militar român din Bulgaria, căpitanul de rangul I Andrei Luca, a plecat cu Dacia 1300, care aparținea MApN din Sofia, având și documente secrete asupra sa. A trimis o telegramă soției, din Italia, spunând că nu se mai întoarce în țară.

În ianuarie 1989, maiorul Liviu Turcu a decis să rămână în Austria, pe când îndeplinea o misiune. A fost condamnat la moarte pe data de 11 iulie 1989, prin sentința nr. 33, judecător fiind tot colonelul Gică Popa, cel care l-a condamnat și pe Nicolae Ceaușescu la pedeapsa capitală.

Acestea sunt însă doar câteva cazuri din seria mult mai amplă de defectări ale agenților secreți pe care România socialistă a lui Nicolae Ceaușescu îi „crescuse” la vremea respectivă, scrie Gândul.

Cum este și cazul lui Vergil Băleanu, unii dintre condamnații la moarte au cerut după 1989 să fie reabilitați, iar pedepsele să le fie anulate. Alții însă s-au stins înainte ca Justiția să le revizuiască dosarele, iar faptele lor să fie șterse.