Un fost portar al Stelei, PRINS în mijlocul ATENTATELOR de la Istanbul: „Mi-au pus pistolul la cap”

Un fost portar al Stelei, PRINS în mijlocul ATENTATELOR de la Istanbul: „Mi-au pus pistolul la cap”

Andrey Nazario, fost portar la Steaua în 2007, s-a aflat, aseară, pe aeroportul Ataturk din Istanbul, chiar în momentul în care au fost detonatele bombele.

În prezent, portarul brazilian evoluează pentru formația Cruzeiro RS, iar neșansa lui a fost ca aseară să fie martor tragicului eveniment din Turcia, imediat după ce a aterizat la Istanbul.

„Cum am ajuns la aeroport am observat că oamenii plângeau și fugeau pe unde prindeau. Nu înțelegeam ce s-a întâmplat, dar am simțit miros de fum.

Era sânge peste tot, iar oamenii strigau că sunt teroriști. Un polițist a venit și mi-a pus pistolul la cap. Mi-a deschis bagajul, pentru că pur și simplu stăteam și nu știam ce să fac.

Ne puteți urmări și pe Google News

Le-am zis că sunt brazilian, mi-au controlat bagajul și m-au lăsat să plec”, a zis Andrey Nazario pentru Goal.com.