Un fost ministru acuză „coaliția loazelor”: Tun de sute de milioane de euro la BAC

Un fost ministru acuză „coaliția loazelor”: Tun de sute de milioane de euro la BAC

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, face dezvăluiri noi legate de examenul de Bacalaureat.

Daniel Funeriu analizează problema Bacalaureatului pe trei paliere. Mai jos, redăm integral mesajul fostului ministru al Educației:

„Coaliția loazelor vrea să dăm Bacalaureatul, moca, la toată lumea! E clar ca bună ziua că s-a făcut o alianță a loazelor: între părinții elevilor loaze și profesorii loaze, adică profesorii care-s lideri de sindicat la FSLI. Acestei coaliții a loazelor nu-i convin examenele corecte, nu îi convin ierarhiile și lucrurile cinstite. Vor să trișeze și să o ia pe scurtătură. Să clarificăm, pentru că de fapt sunt trei paliere ale discuției:

1) Palierul sănătății:

Bac-ul este peste două luni, când după toate probabilitățile epidemia va fi scăzut semnificativ. Ministerul Educației e un minister capabil, o instituție puternică a statului român cu mii de angajați, nu vorbim de o dugheană. Acest minister poate să organizeze la milimetru toate măsurile pentru a diminua riscurile de contaminare. Dacă mergeți într-un supermarket vor fi mai mulți oameni pe metru pătrat decât într-o sală de clasă unde dau copiii examene. Deci din punct de vedere al sănătății, peste două luni, când epidemia va fi diminuată semnificativ, ministerul va putea organiza acest lucru impecabil.

 

2) Palierul educațional:

Dacă Bacalaureatul se dă tuturor pe baza mediilor de la clasă, portița aceasta va fi folosită de un număr uriaș de elevi, mai ales cei care au promovat cu chiu cu vai clasa a XII-a dar au picat în generațiile trecute și care conform legii au dreptul să se înscrie. Deci Bac-ul ar putea fi luat de foarte mulți care nu-l merită, cu consecințe grave. Să vă traduc ce este în spatele acestor interese ilegitime: în 2011 după ce am făcut primul Bac corect, cel cu camerele de luat vederi, numărul de studenți a scăzut drastic, iar universitățile private au pierdut 360 milioane de euro anual. Deci iată care sunt interesele: bani pentru mafioți, în locul interesului educațional al copiilor. Să nu vă mire că va fi o avalanșă de solicitări pentru ca bacalaureatul să fie acordat anul acesta pe baza mediilor de la clasă și nu pe baza unui examen corect.

Este imperativ să se organizeze și evaluarea națională: în sistemul actual de admitere la liceu nu putem lăsa mediile de la clasă, despre care se știe că sunt umflate artificial, să distorsioneze ierarhia intrării la liceu. Mediile de la clasă sunt cam cu trei puncte peste mediile de la evaluarea națională, deci am avea o ierarhie total distorsionată la intrarea la liceu dacă am aplica mediile de la clasă. Iată altă mizerie care se poate întâmpla, iar toată această generație de copii va avea de suferit. Felicit Consiliul Național al Elevilor care a cerut organizarea.

3) Palierul simbolic:

Ați vazut vreodată fericirea din ochii unui copil care tocmai a luat bacalaureatul? În 2011 când am făcut primul Bac cinstit m-a oprit pe stradă o mămică. M-a luat în brațe cu lacrimi în ochi și mi-a spus: dle ministru, vă mulțumesc! Sunt dintr-o familie săracă, copilul meu a muncit, în sfârșit loazele cu bani nu mai iau Bac-ul, iar cei cinstiți îl iau. Am fost masacrat mediatic atunci și nu îmi pare rău, dar Bacalaureatul a devenit de atunci nu doar simbolul trecerii în viața de adult responsabil, dar și simbol al onestității într-o țară coruptă și într-o țară care suferea, și suferă în continuare, de corupție. Bacalaureatul serios îi învață pe copiii noștri să nu mai fure startul în viață, nu e doar o bucată de hârtie, e și un simbol. E primul lucru pe care un tânăr adult l-a realizat prin muncă și perseverență. Ei bine, eu nu vreau să luam elevilor dreptul la această mândrie din cauza unui nenorocit de virus pe care suntem pe cale să îl învingem. Nu trebuie să luăm șansa copiilor acestei țări să ne arate ce pot! Ați fi vrut ca cineva să ia șansa Nadiei să strălucească la Montreal sau Simonei la Wimbledon? Bacul este marele meci al vieții lor de până acum, să îl organizăm perfect! Suntem stat, nu cor de bocitoare! Putem să oferim această șansă copiilor și nu vreau ca peste ani să se spună despre tinerii generației 2020 că au un bacalaureat second-hand. Trebuie să ieșim din criză mai puternici, nu să fim un cor de bocitoare.

O chestie în plus: de ce nu s-a făcut nici un fel de învățământ online?

În 2011 am băgat în legea educației, ideea lui Mircea Miclea, că trebuie făcută și Biblioteca școlară virtuală, toate lecțiile online. Știți de ce nu s-a făcut? Pentru că în 9 ani de PSD informaticienii mafioți ai lui Ghiță nu s-au înțeles cu mafioții pesediști la șpăgi. Și să mă dea în judecată cineva dacă acest lucru nu este adevărat. Dar dacă ați votat PSD, ce să vă fac?”, a scris Funeriu pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News