Timp de un an de zile, între august 1937 şi octombrie 1938, Represiunea politică, etnică şi economică iniţiată şi coordonată de Stalin împotriva a tot ce trecea a fi duşman de clasă, a atins punctul culminant în materie de crime şi abuzuri.

Perioada a rămas în Istorie sub denumirea de Marea Teroare, dată de titlul celebrei cărţi a lui Robert Conquest, The Great Terror: Stalin’s Purge of the Thirties, tipărită, în 1968, la Macmillan Company.

Sub semnul suspiciunii paranoice a lui I.V. Stalin (explicabilă dacă ne gîndim că URSSul era moştenitoarea Rusiei lui Ivan cel Groaznic), între 1937 şi 1938 au fost executate 681.612 persoane. Cifra priveşte doar listele descoperite în Arhivele NKVD. Se presupune că numărul a fost mult mai mare.

Mare Teroare a fost și în timpul Revoluției franceze, de unde s-a inspirat sintagma lui Conquest.

Grozăvia Marii Terori staliniste a constat însă în cota de împușcați și condamnați

Documentele care stau la baza Marii Terori sînt Scrisoarea lui I.V. Stalin din 3 iulie 1937 adresată primilor secretari de regiuni şi republici prin care se cere să trimită la Centru numărul celor care vor fi executaţi şi numărul celor care vor fi trimişi în Lagăr şi Ordinul Operaţional 00447, semnat pe 30 iulie 1937, de Nikolai Yejov, şeful NKVD, prin care se impunea fiecărui republici şi regiuni o cotă de condamnaţi la moarte prin împuşcare şi condamnaţi la lagăre de muncă, de la 8 la 10 ani.

Stalin, Lenin și Kalinin

Dosarele din Arhivele KGB din Moscova au scos la iveală, după 1989, istorii incredibile despre cum se putea ajunge în marginea şanţului care era Groapa comună din locurile secrete de execuţie.

Volumul L’ivrogne et la marchande de fleurs. Autopsie d’un meurtre de masse. 1937-1938, apărut la Tallandier în 2013, ediţie numerică, sub semnătura lui Nicolas Werth, o autoritate în materie de cercetare a stalinismului, descrie, chiar din primele pagini, mecanismul de neînchipuit al Marii Terori, aşa cum ni-l mărturisesc Dosarele KGB, scoase din Arhive după 1990.

Seara zilei de 16 octombrie 1938, în mica stație Kotkovo, din suburbiile Moscovei, un anume Vdovin, controlor de bilete pe ruta Moscova-Ioraslav, beat mort, provoacă scandal în bufetul gării. Pentru că i se spune că, beat fiind, nu va mai fi servit, distinsul rupe cîteva scaune, împinge gardianul, chemat să-l potolească şi, înşfăcînd o sticlă goală de pe tejghea, o aruncă în perete. Pe peretele respectiv se afla portretul lui Mihail Kalinin, la vremea respectivă Președintele Comitetului Executiv Unional (șeful neoficial al statului, mai mult de formă, adevăratul șef era Stalin), membru al Biroului Politic.

Portretul lui Mihail Kalinin putea fi întîlnit peste tot în Uniunea Sovietică, inclusiv în bufetul gării Kotkovo, de la periferia Moscovei. Era, ca toate portretele oficiale din stalinism, dar și din toate epocile, atîrnat pe perete, înrămat, sub geam. Sticla aruncată de Vdovin aterizează în plin portret, sparge geamul și face să crape cartonul cu poza oficială.

„Act huliganic” tipic , unul din sutele de mii de astfel de acte într- o țară în care vodca e simbol național, la concurență cu Volga. Doi martori ai întîmplării – Bezbardis, gardianul bufetului - și Kaverin, un acar nimerit la fața locului – îl informează și-i dau acestuia declarații despre incident. Raportul întocmit de acesta, semnalînd un act de huliganism, ajunge, două zile mai tîrziu, urmînd cursul firesc, la ofițerul de Miliție Bogolov. Cei doi martori sînt convocaţi la Miliţie pentru a istorisi ce s-a întîmplat.

Asta deşi un proverb rusesc susţine: Minte ca un martor ocular.

Primul martor, Bezbardis, reia istorisirea prezentată subșefului de gară. Al doilea, descrie un pic mai nuanțat întîmplarea față de prima descriere, cea făcută șubșefului de gară: „Vdovin avea în mînă un ciomag, cu care a lovit portretul tovarășului Kalinin înainte de a ieși din bufet.”

„Eram beat mort. Nu-mi mai amintesc nimic.”

Huliganul Vdovin e ținut o noapte la Miliție. În buna tradiţie rusească, e eliberat.

După trei zile însă, e chemat din nou la Miliție.

De data asta, locul milițianului Bogolov e luat de sergentul Iakușkin, de la Departamentul Transporturi de Stat al NKVD.

Procesul verbal al interogatoriului concretizează turnura luată de întîmplarea din bufetul Gării:

„Ce-ați urmărit cu actul de huliganism urmat de un atac contra portretului tovarășului Kalinin?

Răspunsul lui Vdovin e cel așteptat:

„Nici un scop. Eram beat mort. Nu-mi mai amintesc nimic.”

A doua zi, șeful Miliției districtuale, Pavlov, se desesizează de dosarul de huliganism și-l transferă la Departamentul Transporturi de Stat din NKVD.

Concluzia Raportului transformă actul huliganic în tentativă de act terorist:

„Vdovin trebuie urmărit în virtutea articolului 58, aliniatul 8, Cod Penal, sub acuzația de act sau tentativă de act terorist împotriva unui reprezentant al Puterii de Stat.”

Aliniatul 8 al articolului 58 din Codul Penal al RSFR definea astfel infracțiunea:

„Act terorist împotriva unui reprezentant al Puterii Sovietice sau al unui reprezentant al unei organizații a muncitorilor și țăranilor.”

Pedeapsa era ca și cea pentru infracțiunea descrisă la aliniatul 2, Revolta armată sau intervenția cu scopul preluării puterii:

„Plutonul de execuție, confiscarea averii, declararea familiei drept una a unui «dușman al Poporului»”.

Mai trec cîteva zile.

Încadrarea infracțiunii e schimbată. Actul de acuzare, pregătit de sergentul Govorov, de la Departamentul Transporturi de stat al NKVD, se referă la articolul 58, aliniatul 10, al Codului Penal:

„Propagandă anti-bolșevică și Contrarevoluționară și agitație, 6 luni închisoare.”

Sub semnul noii încadrări, pe 2 noiembrie 1937, martorul Kaverin e convocat din nou la NKVD. De data asta, potrivit Procesului verbal, fapta lui A.N. Vdovin capătă proporțiile unei puneri la cale. Martorul e întrebat cu schepsis:

„Ce puteți spune despre agitația antisovietică de coloratură teroristă vizînd reprezentanții Puterii Sovietice și ai Partidului Comunist la care s-a dedat Vdovin A.N.?”

În depoziția făcută inițial de Kaverin, acuzatul avea în mînă un baston, deși, în realitate, navusese nimic.

La interogatoriul de la NKVD, lucrurile se complică.

Potrivit Procesului verbal, „ostil puterii Sovietice și Partidului Comunist, Vdovin A.N. s-a dus, în stare de ebrietate, pe 16 octombrie 1937, ora 23, la bufetul Gării Kotkovo”.

Deși beat mort, Vdovin și-a pus în aplicare planul terorist

De cum a intrat, Vdovin A.N. a început să strige celor din bufet slogane antisovietice, făcîndu-i pe conducătorii Partidului și Guvernului „paraziți” și încheind:

„Iată unde ne-a dus Puterea ăstora. Toată lumea crapă de foame!”

Mai ceva ca în romanele sovietice, „pasagerii prezenți la fața locului au încercat în van să-l aducă la rațiune pe Vdovin, ca să înceteze propaganda antisovietică”.

Vdovin nu numai că nu s-a potolit dar o face și mai lată. Iese din bufet, găsește o bîtă și „proferînd injurii nenumărate la adresa conducătorilor sovietici, revine, alergînd, în bufet și-și pune în aplicare planul său terorist”.

De data asta, Vdovin nu mai dă pur și simplu cu bastonul în portret. Se apropie de peretele pe care era portretul, se suie pe divanul de sub tablou, și se apucă de spart geamul în chip sistematic. După care, ia portretul și-l rupe în bucăți.

O dată comis actul terorist, dispare.

Pe 4 noiembrie 1937, vine la interogatoriu martorul Bezbardis, cel cu ordinea în bufet. Acesta reia aproape mot-à-mot depoziția acarului. Spre deosebire de Vdovin din mărturia anterioară, cel din mărturia lui Bezbardis se pronunță astfel despre conducătorii sovietici:

„Șefii ăștia, sovietici, trăiesc bine, se îngrașă, în timp ce muncitorii crapă de foame. Dacă acești conducători ar fi lichidați, nimeni n-ar avea un cuvînt de regret după ei.”

Sergentul Iakuskin subliniază cu creionul roșu fraza asta.

Explicabil.

Vdovin A.N. incită la acte teroriste!

Pe 20 noiembrie 1937 e convocat la interogatoriu deja teroristul Vdovin. Dintru început i se pune în vedere să recunoască faptele, raportate de cei doi martori și „să nu mai persevereze în negarea evidenței”. Bietul Vdovin repetă că nu poate recunoaște nimic, deoarece era beat mort și acum nuși mai amintește ce-a făcut.

Confruntat cu mărturiile celor doi, potrivit Procesului verbal, Vdovin recunoaște că așa s-a întîmplat, dar că „nu-și amintește să fi comis vreun act criminal”.

După acest interogatoriu, al doilea și ultimul, sergentul Iakușkin întocmește Protocolul finalului de anchetă, pentru a trimite dosarul Troikăi (un complet de jurisdicție specială, înființat prin ordinul 00447 al NKVD din 30 iulie 1937 care judecă în procedură de urgență dosarele dușmanilor poporului, alcătuit din șeful NVKD din localitate, un reprezentant al Procuraturii și unul al Miliției).

Controlorul de bilete Vdovin e acuzat de următoarele:

„Propagandă și cuvinte teroriste la adresa conducătorilor Partidului Comunist și ai Guvernului Sovietic, urmate de acte de distrugere premeditată a portretului Tovarășului Kalinin, însoțite de calomnii privind pretinse dificultăți aliimentare în URSS, ansamblul de fapte căzînd sub puterea articolului 58-10, Cod Penal.”

Articolul 58-10 prevedea pedeapsa cu moartea în caz de război sau de situații speciale.

Vdovin va fi încadrat la situații speciale.

Dosarul, subțire, alcătuit doar din depozițiile martorilor și procesele verbale ale interogatoriilor, primește numărul 51898 și cuprinde 26 de pagini format mic.

La vremea respectivă, fiecare cetățean sovietic avea un dosar care continua o fișă cu date ale stării civile, numită Anketa.

La Dosarul de Instrucție lui Vdovin e atașată o anketa care cuprindea următoarele date:

Teroristul, pe numele său Alexis Nicolaievici Vdovin, se născuse în 1909, la Moscova.

Avea numai 28 de ani.

Rus, fără partid, controlor de bilete pe ruta Moscova-Iaroslav.

Domiciliat într-un apartament (de tip comun) pus la dispoziție de compania de căi ferate într-un bloc de lîngă gara Kotkovo, împreună cu soția, băiețelul de 9 ani și maică-sa. Tatăl, muncitor la căile ferate, mama, descărcătoare de mărfuri.

La vîrsta de 12 ani muncește ca ajutor de birjar, apoi ca descărcător de mărfuri.

Căpătase postul de controlor cu cîteva săptămîni înainte de incident.

La 9 zile după încheierea Dosarului pe 29 noiembrie 1937, controlorul de bilete e judecat, împreună cu alți 225 de inculpați, de Troika NKVD a regiunii Moscova.

E condamnat la moarte prin împușcare.

Sentința e aplicată pe 3 decembrie 1937, la Poligonul Butovo.

În doar două luni și ceva destinul unui om de 28 de ani e pecetluit.

În aceste două luni, nu cred că Vdovin își va fi dat seama ce se întîmplă cu el.

Și nu pentru că ar fi fost beat mort.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)