Un escroc a vândut-o pe ANTONIA unor liceeni

Un escroc a vândut-o pe ANTONIA unor liceeni

Radu Mușetescu, pretinsul impresar al mai multor vedete din România, a fost condamnat la nouă ani și două luni de închisoare pentru înșelăciune. Ultima lovitură a dat-o folosindu-se de numele Antoniei și a încasat astfel 2.400 de euro

Radu Mușetescu a ajuns cunoscut în urmă cu mai mulți ani, atunci când a început să susțină că este impresarul artistei Aura Urziceanu. A început să dea detalii din intimitatea cântăreței de jazz, iar aceasta a încercat să lămurească pe toată lumea, din răsputeri, că este vorba doar de un escroc. Radu Mușetescu, pretinsul impresar al mai multor vedete din România, a fost condamnat la nouă ani și două luni de închisoare pentru înșelăciune. Ultima lovitură a dat-o folosindu-se de numele Antoniei și a încasat astfel 2.400 de euro, informează colegii de la tabloidul Cancan. Au urmat apoi acuzații și mai grave la adresa lui, de viol, pentru care a fost condamnat la opt ani de închisoare. Incidentul a avut loc în 2014. Recent, Mușetescu a fost condamnat și pentru o infracțiune comisă în 2013. Este vorba despre o înșelăciune, în care au căzut victime elevii Colegiului Economic Transilvania, din Târgu Mureș. Falsul impresar a pretins pe internet că se ocupă de concertele Antoniei, iar când a fost contactat a cerut 2.400 de euro pentru a o aduce la Balul Bobocilor. Ca să pară cât mai credibil în această poveste, el s-a folosit și de un intermediar care să ridice banii, un șofer asupra căruia a aruncat apoi toată vina.