Un doctor descrie suferința provocată de COVID. „Ca și cum ai avea cioburi în plămâni”
- Andrei Calin
- 17 aprilie 2020, 21:41
Un doctor care se află la Spitalul Județean de la Suceava a explicat prin ce chinuri trec pacienții.
Ionuț Nistor, medic nefrolog din Iași, a explicat ce înseamnă suferința pacienților infectați cu coronavirus. Problemele sunt foarte mari, durerile greu suportabile, iar senzația este de „cioburi în plămâni”, greu de imaginat.
„Este șocant la început, pentru că NU este un lucru pe care l-am mai văzut sau pe care l-am făcut de o sută de ori. Cine spune lucrul acesta minte. Avem toți, mai mult sau mai puțin, expriență limitată în tratamentul acestor boli.
De fapt, oamenii cu care lucrezi sunt puținil. Doi oameni, o asistentă, o infirmieră, un medic și așa trebuia să mergi mai departe. Unii pacienți descriu aceste simptome ca și cum ai avea foarte multe cioburi de sticlă și atunci când respiri simți ca te taie în interiorul pieptului și este foarte dureros să respiri”, a explicat medicul, care s-a oferit voluntar și a mers la Spitalul Județean Suceava, conform mediafax.ro.