Un doctor celebru solicită atacarea legii carantinei la CCR. ,,Este neconstituțională''

Un doctor celebru solicită atacarea legii carantinei la CCR. ,,Este neconstituțională''

Legea care permite internarea forțată a persoanelor asimptomatice e contestată.

Monica Pop, medic oftalmolog, este revoltată din cauza legii care permite internarea cu forța a persoanelor asimptomatice. Doctorul a spus că această prevedere este inadmisibilă și se paote aplica doar în cazul persoanelor care au afecțiuni psihice și pun în pericol integritatea celor din jur.

„Este permisă internarea cu forţa exclusiv psihopaţilor, cei cu psihopatie agresivă care pun în pericol viaţa celor din jur. În rest, sub nicio formă nu se poate permite internarea cu forţa. Mi se pare de nepermis”, a afirmat Monica Pop într-un interviu acordat pentru România TV.

Managerul Spitalului de Oftalmologie din Capitală este de părere că guvernanţii au făcut o „greşeală majoră de strategie faţă de români”, atunci când au adoptat legea și vizează carantina şi izolarea. Cred că e o greşeală majoră de strategie faţă de români. Nu cred că este normal lucrul acesta. Să o conteste. Este de neînchipuit aşa ceva! Sper că dacă merge la CCR, judecătorii vor da că este neconstituţională”, a mai afirmat Monica Pop.

Medicul a constatat că românii au fost disciplinați în perioada stării de urgență, apoi au fost bulversați din cauza informațiilor contradictorii care s-au bătut cap în cap.

„Mergeam la spital şi nu vedeam un om pe stradă, deci oamenii au înţeles şi ascultat. De ce să nu avem încredere în ei?

Pe urmă, au început să asculte mai puţin pentru că s-au spus lucruri controversate despre acelaşi lucru - să poarte mască, ba să nu poarte. OMS a spus să se poarte, pe urmă că nu... (...) Tot felul de lucruri care azi sunt spuse într-un fel şi mâine într-altul.”

Monica Pop a dat și exemple de informații contradictorii transmise de oficiali. „Domnul ministru a spus într-o emisiune că sunt 4.800 de paturi de Terapie Intensivă, iar doctorul Ştefan Bubenk, anestezist la Fundeni, şeful lor, a spus că sunt 2.400. Pe cine să mai crezi? Atunci, românii au început să fie sceptici în ceea ce priveşte aceste ştiri şi să nu mai creadă.

Am vorbit mai devreme cu dr. Ciuhodaru care mi-a spus că au 16 paturi libere în ATI. De ce se comunică că este unul singur? Aceste controverse creează o stare de lucruri nefavorabilă.”