Un deputat PSD a anunțat că va vota pentru ieșirea partidului de la guvernare

Un deputat PSD a anunțat că va vota pentru ieșirea partidului de la guvernarePSD. Sursa foto: dreamstime.com

Deputatul Bogdan Toader, unul dintre liderii PSD Prahova, a anunţat, luni, că va vota pentru ieșirea formațiunii de la guvernare, adăugând că s-a opus încă de la început alianței cu PNL şi USR. „Nu putem construi nimic solid într-un climat de neîncredere şi atac constant”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.

Bogdan Toader: „PSD nu trebuia să intre la guvernare alături de PNL și USR”

Deputatul a declarat că va vota pentru ieșirea PSD de la guvernare, la consultarea internă programată pe data de 20 aprilie.

„Am spus-o încă de la început: PSD nu trebuia să intre la guvernare alături de PNL și USR. Nu a fost și nici nu este momentul pentru o astfel de alianță, mai ales în condițiile în care aceste partide au continuat să considere PSD „răul absolut”, a afirmat acesta.

„Este un moment care cere claritate și responsabilitate”

Bogdan Toader a afirmat că nu se poate construi „nimic solid într-un climat de neîncredere şi atac constant”. „Cu atât mai mult, nu putem merge mai departe alături de PNL şi USR atunci când deciziile lor se îndepărtează de nevoile reale ale oamenilor”, a declarat acesta.

El consideră că momentul politic traversat de România „cere claritate şi responsabilitate” şi arată că, „dincolo de orice calcul politic, oamenii trebuie să rămână prioritatea”.

Postarea a stârnit numeroase reacții

Anunțul parlamentarului PSD a provocat numeroase reacții pe Facebook, unde sute de persoane au cerut ca PSD să iasă nu doar de la guvernare, ci şi „din țară”, „din vieţile românilor” sau din Parlament.

„Dacă tot ieşiţi de la guvernare, ieşiţi şi din ţară. Să nu-i uitaţi pe Ciolacu şi Grindeanu care ne-au îndatorat pe 100 de ani”, a scris o persoană în comentarii.

Un alt utilizator a scris: „Sa votati pentru iesirea PSD-ului nu doar de la guvernare, ci si din Parlament si din vietile tuturor romanilor ca ne-ati facut viata grea. Nu uitati....AUR si PeSeDe, aceeasi mizeriE!!!”.

1
3
Ne puteți urmări și pe Google News