Patrick Bruel, acuzat de agresiune. Pe lista victimelor se află un nume din lumea cinematografiei
- Mădălina Sfrijan
- 18 martie 2026, 23:19
Patrick Bruel. Sursa foto: Facebook Cântărețul Patrick Bruel se confruntă cu două plângeri depuse recent în Franța. Una dintre acestea este legată de acuzațiile de agresiune sexuală și tentativă de viol, iar cealaltă are legătură cu o acuzație de viol, potrivit AFP.
Cântărețul are probleme cu legea
Site-ul de investigații Mediapart a făcut publice plângerile depuse împotriva lui Patrick Bruel și a prezentat, în paralel, mărturiile altor șase femei care susțin că ar fi fost victime ale unor fapte de agresiune sexuală între 1992 și 2019.
Patrick Bruel, în vârstă de 66 de ani, a declarat pentru AFP, prin intermediul avocatului său Christophe Ingrain, că nu a încercat niciodată să constrângă pe cineva la un act sexual.
Un nume cunoscut se află pe lista victimelor
Cea mai recentă plângere a fost depusă joi, 12 martie, la parchetul din Paris de Daniela Elstner, actualul director general al Unifrance, organizația responsabilă de promovarea cinematografiei franceze la nivel internațional, a confirmat o sursă apropiată cazului.
Daniela Elstner îl acuză pe Bruel de agresiune sexuală și tentativă de viol în timpul Festivalului de Film Francez de la Acapulco, Mexic, în noiembrie 1997, pe când lucra ca asistentă la Unifrance.
Avocata ei a explicat de ce aceasta a ales să depună plângerea după atâția ani.
„Acțiunea ei are mai puțin legătură cu o condamnare legală fiind mai degrabă legată de o nevoie de eliberare, pentru ea însăși și pentru toate celelalte (victime)”, a declarat ea.
În 2019, ea a ajuns la avocat pentru a discuta despre mișcarea #MeToo din Franța. Cu acest prilej, victima artistului ar fi decis să își spună povestea.
„În timp ce ne luptam împreună pentru a atinge echilibrul necesar și complex dintre a exprima opinia publică și a respecta prezumția de nevinovăție, mi-a spus povestea ei cu mari emoții”, a mai sous ea.
Cântărețul este acuzat că ar fi violat o femeie în timpul unui festival de film
Pe 30 septembrie 2024, la parchetul din Saint-Malo, Bretania, a fost depusă prima plângere împotriva lui Patrick Bruel pentru un presupus viol comis în octombrie 2012, în timpul Festivalului de Film Britanic de la Dinard, unde artistul era președintele juriului.
Această plângere a declanșat o anchetă preliminară, însă Bruel nu a fost până acum audiat de anchetatori.
Avocatul cântărețului a respins acuzațiile, afirmând că articolul Mediapart “fabrică un personaj și un sistem care nu au existat niciodată” și că “asupra unei mari părți a faptelor presupus menționate” în articol, “instanțele s-au pronunțat deja”, referindu-se la două anchete deschise în urma acuzațiilor formulate de două maseuze și clasate fără alte urmări juridice în decembrie 2020.