Evenimentul Zilei > Actualitate > Un bărbat a murit în a doua zi de Paști, într-un accident teribil
Un bărbat a murit în a doua zi de Paști, într-un accident teribil

Un bărbat a murit în a doua zi de Paști, într-un accident teribil

Un bărbat de 75 de ani din comuna Buneşti a murit, luni dimineaţa, după ce a căzut într-o fântână de 10 metri adâncime, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit reprezentanților ISU, bărbatul ar fi încercat să scoată apă, dar s-a dezechilibrat şi a căzut în fântână. "Membrii echipei de căutare – salvare din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi în jurul orei 5.00 să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o fântână cu o adâncime de 9 – 10 metri. Bărbatul a fost extras cu ajutorul unei cordiţe şi cu o scară, de la o adâncime de aproximativ 3-4 metri de sol, în cădere el fiind blocat de găleata fântânii. Persoana a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean pentru efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, eforturile personalului medical au fost în zadar, la ora 6.50 fiind declarat decesul acestuia de către medicul de pe ambulanţă", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, citat de Agerpres.
Poliţiştii vâlceni au deschis o anchetă și fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.