Un alt produs consumat de români în cantități industriale devine lux. La ce preț a ajuns
- Emma Cristescu
- 7 august 2022, 21:30
Un alt produs foarte căutat de români se scumpește. Producţia de miere va fi redusă la 12.000 - 13.000 de tone din cauza secetei. Aceasta va fi un lux pentru majoritatea oamenilor.
Producţia de miere din acest an este va fi redusă la 12.000 - 13.000 de tone din cauza secetei, mult sub media unui an bun, cum a fost 2015, când România a fost pe primul loc în Europa cu peste 32.000 de tone de miere, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
„Producţia oscilează de la judeţ, la judeţ, în zonele calamitate este până la 70% sau şi mai mult compromisă, iar în celelalte s-a făcut undeva între 50-60%. Din perspectiva noastră va fi undeva la 45% din media anuală, pentru că în afară de rapiţă, unde oricum au fost ploi, a fost vânt, s-au suprapus cu culesul de nectar şi în aceste condiţii nu s-au făcut decât cantităţi reduse. Salcâmul a îngheţat aproape 40%-50%, iar aici în vest, la Valea lui Mihai, chiar 70%-80%, deci nu putem vorbi de nişte producţii, având în vedere şi faptul că în pastoral la aceste culesuri se deplasează undeva, în medie, 35%-40 % dintre apicultori şi respectiv familii de albine.
Ori, raportat la întregul efectiv, sigur că producţia pe familia care a stat pe vatră şi celelalte este una redusă. Dacă ne comparăm cu un an bun - 2015 de exemplu - când am fost pe primul loc în Europa cu peste 32.000 de tone de miere, acum facem undeva la 12-13.000 de tone”, a declarat preşedintele ACA.
Mierea devine un lux
Ea a declarat că apicultorii au fost nevoiţi să stimuleze albinele în luna iulie pentru a avea profit. „Acum în luna iulie am simulat ca şi cum am fi în septembrie ca să nu moară familiile de albine şi am scos bani din buzunar, aşa cum am făcut şi în primăvară. Unii chiar la cules fiind, au trebuit să meargă cu siropul, pentru că albinele trebuie menţinute, cum se zice "în formă", dacă vin vremuri mai bune să poată să valorifice”, a explicat şeful ACA.
Cheltuielile apicultorilor vor creşte cu 40-50%, cu 100 -150 de lei în plus faţă de anul trecut, iar mierea va fi mult mai scumpă în toate magazinele. „Legat de preţul mierii, la achiziţii, faţă de anul trecut, culmea a scăzut şi nu există piaţă anul acesta pentru miere. Adică anul acesta se exportă foarte, foarte puţin, iar piaţa internă este blocată pentru că a mai rămas ceva miere şi din anii trecuţi plus că intră miere din Ucraina, necontrolată”, a adăugat el.
Ajutor de la Ministerul Agiculturii
ACA a solicitat Ministerului Agriculturii un ajutor de minimis, de 20 de euro pe familie de albine pentru a nu pierde și mai mulți bani.
„E un haos total pe piaţă, crescând costurile cu producţia, intrând şi acea miere la preţuri de dumping, sigur că apicultorii au foarte mult de suferit, iar asta ne-a determinat să solicităm iar un ajutor, un sprijin de minimis. Am depus şi săptămâna aceasta, cred că joi, ultima adresă la domnul ministru (ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea n.r.), am trimis luna trecută atât la ministru, cât şi la premierul Ciucă, la Guvern, şi s-a răspuns de la minister că în măsura în care vor fi fonduri de la rectificare se va ţine cont şi de acest sector, dar nu avem nicio garanţie.
Noi am solicitat 20 de euro pe familia de albine şi anul trecut, dar s-au dat 5 euro, adică 20 de lei. Acum depinde de ce fonduri sunt. Gândiţi-vă că tot sectorul vegetal este compromis şi vă daţi seama că prima specie afectată este albina. Albina, în comparaţie cu alte alte specii zootehnice care pot să facă producţii cu furajul mutat dintr-un judeţ în altul, nectarul nu se poate negocia şi nu se poate recupera ca să-l folosim ca hrană în producţie. Folosim zahărul, tot felul de siropuri şi îndulcitori care sunt necesare doar pentru supravieţuire şi nu pentru producţie”, a adăugat preşedintele ACA, potrivit Agerpress.