Uluitor. Ce au făcut anchetatorii în cazul Caracal. Scandalul este uriaș

Uluitor. Ce au făcut anchetatorii în cazul Caracal. Scandalul este uriaș

Abia acum avocații familiilor fetelor dispărute la Caracal au putut să studieze probele și imaginile din dosar. Din acesta lipsesc însă multe dintre probele care au fost prezentate în presă.

„Sunt zeci de volume, primele şapte volume sunt până la data de 1 august din ce am văzut eu. Dar sunt sigură-sigură, deci nu bănuiesc, că numai o parte din actele întocmite până la 1 august au fost în acesle dosare - ni s-a arătat un CD - pentru că au vrut să ne scoată ochii cu aceste materiale. De exemplu, multe aspecte pe care le-am văzut în presă nu le-am văzut în dosare. Femeia în roşu, de exemplu, nu apare în dosar. Nu este fotografia ei acolo.

Apare o fotografie cu trei maşini, apare a doua declaraţie a lui Dincă, nişte declaraţii contradictorii ale familiei lui Dincă, nişte aspecte care îmi dau senzaţia că toată afacerea se cunoştea dinainte”, a declarat Carmen Obârşanu, la România TV.

Mai mult decât atât, avocatul familiei Luizei spune că FBI-ul a fost contactat de procurorii români în cazul dispariţiei Luizei cu o lună de zile înainte de dispariţia Alexandrei.

„Implicaţia structurilor americane era cunoscută din data de 26 iunie 2019. FBI-ul a fost contactat de către procurorul Vasilescu să identifice maşinile care se plimbau pe lângă Luiza, în ziua dispariţiei”, a mai spus Carmen Obârşanu.

Ne puteți urmări și pe Google News