Din împărțirea populației în tabere, am mai vorbit despre ele, a rezultat o chestie destul de tristă. Aceea că multor români le vine foarte greu să facă față situațiilor în care, ca să înțeleagă în deplin folos propriu, trebuie să-și încordeze atenția, să fie atenți la două lucruri în același timp, cum am mai spus, să opereze în ecuația numită Pandemie ținând cont de cele două variabile ale ei, X – pericolul în care le este pusă sănătatea și Y – pericolul în care le sunt puse drepturile și libertățile prin măsurile luate de autorități. Ambele reale, ambele manifeste, ambele la vedere, ambele periculoase! Puțini români au reușit această performanță, de a privi realitatea cu doi ochi.

Mulți dintre jurnaliști au reușit însă această performanță. Cumva au fost nevoiți de misia lor civică. Chiar dacă erau tentați să se uite după antene G5 și după Bill Gates, nu puteau să nu se gândească și la sănătatea publică, măcar sub semnul lui „dar dacă?”. Cei tentați de eficiența măsurilor de prevenție cât mai stricte erau și ei nevoiți de aceeași misie civică să aibă în vedere Constituția, prevederile ei în materie de drepturi și libertăți.

Eforturile jurnaliștilor de a menține acest echilibru au fost apreciate doar de o singură parte, de adepții comportamentului precaut. Cealaltă tabără, aceea a negaționiștilor, să le spun așa, a celor care sunt de părere că omenirea în ansamblul ei se vădește a fi isterică în fața cel mult a unei „gripe banale”, a început să acuze că jurnalismul bivalent în materie de pandemie este unul determinat de „mita primită de la Orban. Nu a contat câtuși de puțin faptul că presa a rămas la fel de critică față de Guvern. De aceea, cred că este cazul să lămuresc această acuzație nedreaptă, asta ca să nu-i zic de-a dreptul tembelă.

Să fie limpede din capul locului, „mita” dată jurnaliștilor reprezintă o mare victorie a presei, în urma căreia guvernul a fost determinat să plătească spațiul publicitar pe care îl ocupă cu comunicate, informări, sfaturi și ce or mai da ei despre pandemie. Ideea inițială a fost ca presa să fie obligată să difuzeze gratis materialele, ca o obligație de nu știu ce natură, practic în baza unei impuneri care ar fi fost ilegală. Sub spectrul proceselor care inevitabil ar fi urmat ocupării abuzive a spațiului editorial, în urma unor discuții destul de ascuțite, guvernanții au fost nevoiți să accepte să plătească la fel cum plătește absolut oricine.

Asta este mită? Șomajul tehnic plătit de guvern oamenilor ținuți în case în perioada stării de urgență a fost mită? Plățile făcute către hotelierii care au cazat persoane aflate în carantină, a fost mită?

Plățile astea se fac fix, dar fix calculat în funcție de tiraje, de audiențe, iar la presa on-line, în funcție de numărul de accesări, la fel cum plătește absolut toată lumea care face publicitate la ceva. Deci, Ludovic Orban sau oricine altcineva din sfera puterii m-a cumpărat pe mine, spre exemplu, exact în aceeași măsură în care m-ar cumpăra Cico, dacă și-ar face reclamă la sucuri în publicațiile noastre.

Nu este normal ca munca noastră să fie plătită? Spun munca, pentru că spațiul publicitar este ținut în atenția publicului prin munca noastră, a jurnaliștilor, iar munca unui jurnalist cu 5-10 ani vechime este plătită cam cu 1/5, 1/8 dintr-o pensie specială. La Evenimentul Zilei, ca să vorbesc de la mine din casă, când a început nebunia și veniturile au scăzut drastic, ca să putem menține salariile majorității colegilor, am decis să tăiem serios din banii celor din conducere, pentru ca cei cu venituri mai mici să nu simtă nicio schimbare.

Nu în ultimul rând, chiar crede cineva că un jurnalist trebuie să fie mituit, ca să își îndemne publicul la precauție? Își imaginează cineva că atunci când te adresezi oamenilor din poziția de jurnalist conștient de faptul că lumea ține cont de ceea ce spui, îți poți permite riscul de a machia sau de a ascunde chiar și cel mai neînsemnat risc? Vă garantez că este exclus așa ceva! Jurnaliștii conștienți de rolul și responsabilitatea lor în Cetate nu se pot juca cu soarta nimănui. Iar soarta nu înseamnă doar viața sau doar libertatea, ci ambele! Pot greși, li se întâmplă deseori, dar nu pot împinge pe nimeni nici la moarte și nici la pierderea libertății, ci la apărarea lor! Nu se exclud una pe cealaltă!

Credeți în jurnaliștii care sunt atenți și la sănătatea, și la libertatea dumneavoastră! Nu i-a mituit nimeni!