Evenimentul Zilei > International > Ultimul glonț pe țeava lui Biden pentru a lovi Turcia: recunoașterea Genocidului Armean
Ultimul glonț pe țeava lui Biden pentru a lovi Turcia: recunoașterea Genocidului Armean

Ultimul glonț pe țeava lui Biden pentru a lovi Turcia: recunoașterea Genocidului Armean

Există multe cauze ale încordării relațiilor dintre Ankara și Washington, iar Turcia a avut multe motive să fie frustrată. Tensiunile dintre cei doi aliați NATO nu dau semne de relaxare, iar dacă administrația SUA va recunoaște Genocidul Armean, situația se complică și mai mult.

Actuala criză SUA-Turcia este rezultatul frustrării din ce în ce mai mari a Americii față de Ankara, scrie NationalInterest.

Iar totul a început în 2000, când Turcia a început să urmeze tot mai mult o politică externă independentă, care nu a fost neapărat în conformitate cu interesele percepute de Washington. Și cu cât Ankara a rezistat mai mult cererilor Americii, cu atât Washingtonul a făcut presiuni mai mari. Criza provocată de sistemul rusesc de rachete S-400 este doar ultimul episod al acestui ciclu vicios. Precum și un indiciu clar că Washingtonul este pe punctul de a-și pierde complet controlul asupra Turciei. Mai ales după ce ministrul turc al afacerilor externe, Mevlut Cavusoglu, afirma recent că ”achiziția S-400 este o afacere încheiată.”

Semnele sfidării crescânde a Turciei față de SUA au început să se manifeste pe măsură ce guvernul partidului unic al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) a preluat puterea, cam în același timp în care America se pregătea de invazia Irakului în 2003. Guvernul AKP al lui Recep Tayyip Erdoğan a respins în 2003 cererea Washingtonului de a folosi solul turcesc pentru a deschide un front nordic în Irak și pentru a-l răsturna pe Saddam Hussein.

Asta a înfuriat administrația Bush. Din păcate, politica lui Bush este cea care a plantat semințele discordiei care au modelat foarte mult relațiile bilaterale. În cartea sa, „Decision Points”, Bush relata: „Am fost frustrat și dezamăgit. La una dintre cele mai importante cereri pe care le-am făcut vreodată, Turcia, aliatul nostru NATO a dezamăgit America”.

În 2003, aproximativ 150 soldați americani au arestat 18 comandanți turci în orașul Sulaymaniyah pentru că ar fi planificat asasinarea noului guvernator irakian-kurd din Kirkuk. Acest incident, numit „Evenimentul Hood”, a marcat poate începutul „Pentagonizării”. Prin care Pentagonul, în special Comandamentul Central (CENTCOM), a început să-și reanalizeze politicile față de Turcia, aruncând relațiile bilaterale într-o spirală descendentă incontrolabilă.

Izbucnirea războiului din Siria, în 2011, a adâncit și mai mult prăpastia din ce în ce mai mare dintre cei doi „aliați”. Administrația Obama a fost atât de confuză în ceea ce privește Siria, încât diferite agenții americane au început să sprijine diverse grupări de opoziție, fiecare cu propria agendă. În timp ce CIA instruia și echipa Armata Siriană Liberă (FSA), grupare sunnită aliată cu Turcia, Pentagonul lua măsuri care au înfuriat Ankara.

Sprijinind gruparea kurdă (YPG), despre care Turcia susține că este o ramură a Partidului Muncitorilor Kurzi (PKK). Apelurile repetate ale Ankarei către Washington pentru a renunța la sprijinul pentru YPG nu au ajutat la nimic. Pentru a înrăutăți lucrurile și mai mult, la apogeul războiului civil, Pentagonul a decis să-și scoată sistemele de apărare aeriană și antirachetă Patriot de la granița siriană, lăsând Turcia vulnerabilă. În plus, Washingtonul s-a făcut că nu aude cererile ulterioare ale Turciei de a achiziționa sistemul Patriot.

De aceea, este greșit ca actuala relație rece dintre SUA și Tucia să fie atribuită sistemului de rachete S-400. În mod tradițional, interesele Americii și preocupările Turciei în materie de securitate în Orientul Mijlociu s-au ciocnit.

Incapacitatea Washingtonului de a gestiona acțiunile Turciei, și frustrarea care rezultă de aici, a sporit dorința Washingtonului de a adopta o abordare punitivă.

Ascensiunea Turciei în Mediterana de Est, în Libia, în Siria, în Irak și Caucaz, corespunde declinului constant al Americii și al ordinii sale mondiale.

Și mai greșit este ca administrația Biden să încerce „îmblânzirea” Turciei, deoarece, mai mult ca sigur, nu vor urma rezultatele dorite de Washington. Singurul glonț care i-a rămas lui Biden pentru a face rău Turciei pare să fie recunoașterea posibila recunoaștere, la 24 aprilie, a Genocidului Armean, din 1915. O astfel de mișcare va servi doar pentru a amplifica sentimentul anti-american din Turcia, fără a câștiga nimic în schimb.

Întrucât China este pregătită să înlocuiască America ca forță principală globală, poate că a venit timpul ca factorii de decizie politică din Washington să nu mai irosească energie prețioasă înstrăinându-se de aliați precum Turcia.