Ultima teorie a conspirației. Biden va fi președinte cu numele, dar puterea o iau alții

S-o lăuda Joe Biden că l-a învins pe Donald Trump și a obținut cel mai mare număr de voturi din istoria SUA, dar există voci care susțin că va fi un președinte de paie. Iată argumentele!

Președinția lui Joe Biden înseamnă o „revenire la normalitate” mai exact, o revenire a faimosului Consiliu pentru Relații Externe, una dintre cele mai cunoscute organizații ale elitelor financiare și politice ale lumii. Cel puțin asta susține cea mai nouă teorie a conspirației

Un sâmbure de adevăr pare să existe în speculațiile care se răspândesc cu iuțeala fulgerului în rândul suporterilor lui Trump. Oamenii pe care îi nominalizează Biden pentru cele mai importante funcții în noua sa administrației s-au afirmat în timpul Administrației Obama.

Unii spun că acest lucru indică o restaurație, o revenire la “normalitate”, adică întoarcere la putere a faimosului Consiliu pentru Relații Externe. În acest sens se discută intens despre faptul că, în 2008, Barack Obama ar fi primit, în plic, numele celor pe care trebuia să îi numească cu o lună înainte de a fi ales.

“Recomandările”, potrivit unui mail dat publicității ceva mai târziu de Wikileaks, veneau de la bancherul Citigroup Michael Froman, el însuși membru de bază al Consiliului pentru Relații Externe.

În consecință, se spune în mediile conspiraționiste,  posturile cheie din cabinetul lui Obama au fost ocupate aproape exclusiv de membrii CFR, așa cum se întâmplă în America de zeci de ani.

Unii se întreabă chiar ce ar fi putut să se schimbe dacă Obama pierdea alegerile, dat fiind că adversarul său republican de atunci, regretatul John McCain, era și el membru al Consiliului.

Ce are Consiliul de împărțit cu Trump?

În alegerile recente, Consiliul a fost, însă, extrem de interest ca Trump să piardă. Nu numai pentru că a ieșit din acordurile comerciale  negociate chiar de membrii Consiliului, dar a scos SUA și din acordul nuclear multinațional cu Iranul și din acordurile ONU privind clima și imigrația,

Mai mult, Trump a încercat, chiar dacă fără prea mare success,  , să retragă trupele SUA din Asia de Est, Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Europa și Africa, punând astfel în mare pericol imperiul global SUA, construit cu atâta migală de-a lungul deceniilor de cei 5000 de membri de elită ai Consiliului.

Conspiraționiștii, dacă îi putem numi așa, spun că deciziile lui Trump care au lovit interesele Consiliului, explică ostilitatea cu care presa mainstream din America îl tratează pe Trump. Proprietarii și editorii instituțiilor media mainstream sunt ei înșiși membri ai Consiliului. Acest lucru e  valabil și pentru mare parte din presa europeană, ai căror proprietari și directori sunt membri ai filialelor internaționale CFR, cum ar fi Grupul Bilderberg și Comisia Trilaterală, fondată de directorii CFR după cucerirea Europei în timpul celui de-al doilea război mondial.

Mai mult, CFR a fost cel care a susținut în 1996 o cooperare mai strânsă între CIA și mass-media, adică o repornire a celebrei operațiuni CIA Mockingbird.

În bîtaie de joc, conspiraționiștii îl felicită pe Joe Bide, care promis că va forma „cel mai divers cabinet” din istoria SUA. Ar avea, însă, și eui o sugestie de făcut. Pe lângă diversitatea în ceea ce privește genul și culoarea pielii, să  aleagă și niște oameni care nu fac parte din Consiliul pentru Relații Externe.

Și nu e vorba de speculații. S-a făcut chiar și o listă cu membrii Consiliului luați în calcul de Biden. E vorba de nume grele: Anthony Blinken (potențial secretar de Stat), Alejandro Mayorkas (securitate internă), Janet Yellen (trezorerie), Michele Flournoy și Jeh Johnson (candidați la apărare), Linda Thomas-Greenfield (ambasador la ONU), Richard Stengel (SUA) Agenția pentru mass-media globală; John Kerry (trimis special pentru climă), Nelson Cunningham (candidat pentru comerț) și Thomas Donilon (candidat pentru funcția de director al CIA), scrie site-ul zerohedge.com.

 

Adevărul cutremurător despre relația Nadiei Comăneci cu Nicu Ceaușescu. „Un șir de torturi”

Pepe, „legat” cu vrăji de o femeie! „I-a făcut farmece, să o iubească, să îl lege de ea”

Spaniola nu va mai fi limbă oficială! În Spania… Pactul cu Diavolul al Guvernului de la Madrid