Ultima masă la Pompei, o relicvă digitală

Ultima masă la Pompei, o relicvă digitală

Fără îndoială, nu este lipsit de interes pentru publicul larg, dar și pentru istoria civilizațiilor, care a fost meniul pe care l-au savurat pentru ultima oară cei dispăruți în devastatorul cataclism de la Pompei, de acum două milenii.

Muzeul Chaillot din Paris va găzdui, din 8 iulie până în ianuarie 2021, expoziția științifică și arheobotanică „Dernier repas à Pompei“, care va oferi o incursiune virtuală, cu ajutorul tehnologiei VR (augmented reality), în detaliile culinare ale ultimului prânz consemnat oficial în istoria fostului oraș antic, devenit între timp un sit legendar.

​În anul 79 e.n., Pompei era un oraș prosper al Imperiului Roman, cu un standard de viață ridicat, el fiind distrus însă în totalitate, pe 24 octombrie, de erupția Vezuviului.
Acoperit integral de lavă, Pompeiul este acum un fel de „cetate adormită” ca din basme, arheologii găsind, de-a lungul timpului, o imensă arhivă de oseminte, artefacte, relicve și variate mărturii ale vieții domestice și sociale, așa cum a fost surprinsă în momentul erupției.
Obiectul expoziției din Franța este o premieră pentru Italia, fiind pentru prima oară când aceste relicve părăsesc muzeele din Napoli unde sunt expuse în mod curent.
Evenimentul va prilejui o incursiune inedită în cutumele sociale și de servire a mesei din Pompei și Herculaneum, un alt oraș distrus.
„Subiectul este deosebit de interesant pentru muzeul nostru ca laborator de cercetare”, crede André Delpuech, directorul 'instituției. „Dernier repas à Pompei“ face parte din expoziția mai amplă găzduită de Musée de l'Homme din Paris „Je mange donc je suis”.

La Perga Pamfiliei, pe urmele Apostolului Pavel

DESCOPERIRE EXCEPȚIONALĂ în sud-vestul Franței. ARHEOLOGII au fost UIMIȚI

Descoperire șocantă în Italia! Tânărul Narcis, scos dintre ruine. Se uita fix într-o baltă

Ne puteți urmări și pe Google News