La prima lor trecere, Apostolii nu au desfăşurat activitate misionară, la întoarcere însă ei s-au oprit la Perga, unde „au grăit cuvântul Domnului” (Fapte, 14, 25).

Părintele Sabin Verzan, în cartea pe care i-a consacrat-o Apostolului, spune că la Perga marele misionar va fi recitit auditoriului cuvântarea rostită în Antiohia Psidiei, „căreia i-a urmat convertirea unui număr important de ascultători… Putem, de asemenea, să considerăm că cei doi Apostoli au săvârşit un număr de minuni şi că, la plecare, au rânduit, prin Taina Hirotoniei, preoţi în Biserica nou întemeiată, care vor continua, la nivelul competenţei şi înzestrării lor harice, lucrarea Apostolilor întemeietori”.

Perga era un oraş fondat cu o mie de ani înainte de Hristos de grecii Argosului, la aproape 20 de kilometri de Mediterana, de care va fi fost legat printr-un râu secat ulterior. Întemeietorii au ales ca amplasament o colină pentru a fi mai uşor de apărat şi au evitat deliberat coastele mării spre a nu fi atacaţi de piraţi. În secolul VII î.Hr., Perga este cucerită de lidieni, apoi de perşi, pentru ca în anul 333 î.Hr. Alexandru cel Mare să devină stăpânul oraşului şi să atace de aici cetăţile Sida şi Aspendos. După moartea lui, Perga este stăpânită de seleucizi, care o fortifică. Se pot vedea, de altfel, şi astăzi ruinele porţii elenistice străjuite de două turnuri circulare masive de apărare cu acoperişuri conice datând din secolul III î.Hr.

Vestigiile existente la Perga, în cea mai mare parte revelate de săpăturile arheologice din 1956, deopotrivă cu numeroasele statui expuse la Muzeul din Antalya, sugerează un oraş bogat, înfloritor, chiar luxos în epoca elenistică. Teatrul, construit în stil greco-roman, cuprindea 14.000 de spectatori şi impune privirii, deopotrivă cu stadionul, cu băile şi cu agora excelent conservată, aflată imediat în spatele străzii centrale. E posibil ca aici să fi rostit Apostolul „cuvântul Domnului”, de vreme ce în Perga nu e menţionată o sinagogă.

Ruinele oraşului acesta prosper, între care mi-a fost dat să văd într-o amiază câteva şopârle încălzindu-se la soare şi un cârd de capre păscând întocmai ca într-o celebră poezie a lui Ungaretti: „E alla pallida che diranno mai/ Pipistrelli dai ruderi del teatro,/ In songo quelle capre…”; ruinele Pergăi, aşadar, trezesc amintirea Histriei şi deopotrivă pe a lui Pârvan, care spune că Dobrogea este o rudă apropiată a Siciliei şi a Asiei Mici. De aici sentimentul de familiaritate şi nostalgia Histriei, a Dobrogei, a concentratului nostru de antichitate greco-romană…

Imaginea Pergăi păgâne se întregeşte, tot mai fastuoasă, la Muzeul din Antalya, unde într-o curte cu gazon se găsesc stele funerare, inscripţii antice, sarcofage, iar în interior statui surprinzător conservate: Isis, Artemis, Atena, Apollo, un Harpokrates uşor de recunoscut după degetul pe care şi-l ţine în gură, un Serapis aşa de bine păstrat încât nu poţi crede că au trecut peste el două milenii…

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE