Ultima fiţă de parlamentar: definitivatul în avocatură, obţinut la cerere
- Clarice Dinu
- 3 ianuarie 2011, 20:03
Politicienii şi-au mai adaugat un privilegiu pe listă: dobândirea nu prin concurs, ci la cerere a statutului de avocat definitiv. Condiţia să fie stagiar şi să aibă la activ cel puţin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de Consiliu Judeţean.
Modificarea în acest sens a legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a fost făcută la propunerea PDL-ştilor Daniel Buda şi Gabriel Andronache, a trecut de camera Deputaţilor, decizională în acest caz, pe 22 decembrie şi a fost publicată în Monitorul oficial şase zile mai târziu.
Potrivit noilor prevederi "avocatul stagiar care a exercitat cel puţin un mandat de parlamentar, primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean sau vicepreşedinte de consiliu judeţean dobândeşte la cerere calitatea de avocat definitiv". Urban: "Nu îşi mai dă nimeni seama în Justiţia română că suntem imbecili definitiv şi irevocabil având în lege asemenea prevederi?"
"Ştiţi cum a trecut noua lege a avocaturii de Camera Deputaţilor? Printr-o măgărie cruntă, printr-un act infantil, printr-o negociere care face România şi Justiţia româna de râsul curcilor şi al lumii intregi. Deputaţii nu au ratat ocazia să demonstreze că nu au nici un Dumnezeu când vine vorba de privilegii aberante", a criticat modificarea legii senatorul PDL Iulian Urban, pe blogul personal, într-o postare cu titlul "Neruşinare parlamentară! Dacă stai ca viţelul în scaunul de parlamentar, eşti făcut din oficiu avocat definitiv".
El susţine că nu există nicio diferenţă "între actualii deputaţi care au votat o asemenea porcărie, şi Elena Ceauşescu, academician, doctor inginer".
"Oare chiar nu îşi mai dă nimeni seama în Justiţia română că suntem imbecili definitiv şi irevocabil având în lege asemenea prevederi demne de lumea a IV-a?(...) Mă intreb şi eu ca naivu' : cum de consilierii Administraţiei Prezidenţiale nu au semnalat preşedintelui Băsescu faptul că nu trebuie să promulge legea cu o asemenea formă infantilă de cumpărare de influenţă parlamentară", mai comentează Urban.