În decembrie 1975, când a decis să asedieze Conferința miniștrilor OPEC de la Viena, teroristul Carlos „Șacalul” și-a băgat pistolul și grenadele într-o sacoșă și a plecat spre sediul din strada Dr Karl Lueger cu tramvaiul.

Dacă un controlor l-ar fi găsit fără bilet, poate atacul terorist ar fi fost blocat într-un birou de amenzi al firmei de transport public. Pe-atunci, viața era mai simplă, iar terorismul aproape că purta cravată: teroriștii acordau interviuri, dădeau avertismente telefonice și făceau piața la aruncătoare de grenade doar în zilele când guvernul dădea dezlegare la port de armă. Ce s-a mai întâmplat ulterior cu terorismul? Cum a ajuns el să strivească cu camionul, mame și copii pe stradă în Europa?

Pe 15 septembrie 2017

… un dispozitiv artizanal exploda în stația Parsons Green (SE Londra), după ce fusese plantat pe un tren supraîncărcat. Deflagrația a rănit grav aproape 30 de oameni și s-a produs în contextul în care presa și serviciile secrete anunțau că încep să revină acasă teroriștii care au luptat în Siria și Irak, pentru califatul Statului Islamic, Daesh. UE a ajuns ca o pensiune de cinci margarete pentru terorism – cu oamenii care se duc să tragă puțin cu pușca în Irak, după care revin în Europa ca să repare tabloul electric de-acasă. Au promisiunea de la conducerea UE că vor obține și un hotel.

Trenul din Parsons Green

… era încărcat cu navetiști și elevi de școală. Ulterior, serviciiile speciale britanice au operat o arestare la granița cu Franța – un tânăr de 18 ani. Modul și locul unde fusese planificat atacul impuneau o singură concluzie – atentatul aparținea unui terorist primitiv, abrutizat, posibil exaltat de Islam, educat într-un mediu de ură și ignoranță. În plus, era neexperimentat – o mare parte din încărcătura explozivă a rămas dezactivată după explozie. Bomba era asemănătoare celei folosite în atacul din Manchester Arena pe 22 mai 2017, unde teroristul a fost un tânăr de 22 ani, descendent al unei familii de refugiați libieni. Ca și în Parsons Green, bomba a fost detonată într-o zonă (un foaier) extrem de aglomerată cu public tânăr – cu numeroși elevi de școală și copii. Atacul din Arena a provocat un masacru – un număr de 22 morți și aproape 250 de răniți. Referirile, însă, cuvine-se a fi mult mai largi – terorismul islamic sunnit care a afectat și Europa a produs în ultimii 3 ani cca 450 de morți și aproape 2000 de răniți în atacuri planificate în marile metropole europene.

Comparativ cu epoca lui Carlos

… terorismul islamic care asediază în prezent Europa apare cu o ferocitate superioară, cu un mesaj puternic anti-Occident (având religia ca vehicul) și are vârsta atacatorilor din ce în ce mai redusă. În 1975, Carlos Șacalul – care se considera marxist-leninist și revoluționar, luptase într-o facțiune teroristă pro-palestiniană, avea un mesaj politic și ținte politice. În 2017, terorismul islamic apare ca redus la două: Jihad-ul împotriva „necredincioșilor” (creștini) și lupta împotriva Sistemului occidental. Pentru că numărul de creștini practicanți este într-o continuă descreștere în Occident (în Marea Britanie, de exemplu, biserica națională Church of England mai are, oficial, mai puțin de 1 milion de enoriași), mai rămânea lupta împotriva Sistemului occidental.

Dilema care a provocat

… uriașa deviere de la „colaborarea” între civilizații poartă și un nume – se numește Multiculturalism și a fost introdus în Europa în anii ’70, pe vremea când grupul terorist al lui Carlos Șacalul era activ. Inițial, mesajul a fost generos – conceptul de „societate multiculturală” încuraja colaborarea între comunități care să își păstreze identitățile particulare. Altfel spus, nimeni să nu cedeze nimic. S-a văzut, însă, ulterior, că cel care a cedat mereu în cazul Multiculturalismului britanic a fost Statul – în favoarea unor minorități religioase sau etnice. S-a ajuns astfel că în state super-tehnologizate precum Marea Britanie, încă mai funcționează pentru comunități musulmane Tribunale Sharia specifice Evului Mediu și că se mai practică încă promisiunea de căsătorie între copii.

Mult timp după aceea

… pe 5 februarie 2011, ex-premierul britanic David Cameron (părintele Brexit) declara oficial că Multiculturalismul în Marea Britanie a eșuat. La 6 ani de la declarația lui Cameron, Fundațiile finanțate greu de neo-liberalii care conduc Uniunea Europeană (Guy Verhofstadt – Claude Juncker – Angela Merkel), alături de ONG-urile robot finanțate prin miliardarul nord-american George Soros împing puternic să introducă Multiculturalismul și în Centrul Europei, respectiv Sud-Estul Europei – zone unde locuiesc comunități puternice de musulmani sunniți, dar unde nu au fost semnalate probleme asemănătoare celor din Occident. Ca de obicei, UE vrea să ofere Balcanilor doar din produsele sale expirate.

Un produs de „Multiculturalism”?

Potrivit unor declarații recente ale ofițerilor de rang superior din contra-terorismul Uniunii Europene (cât ar părea de bizar, există și așa ceva), Regatul Unit al Marii Britanii găzduiește azi până la 25 000 de Islamiști extremiști care pot afecta siguranța statului sau a UE. Din ei, 3000 sunt considerați o amenințare directă, iar 500 sunt supravegheați permanent. Alte mii sau zeci de mii sunt împrăștiate pe alte state-membru UE din Vest. Asta înseamnă stres public, bani de la bugetul național, un turism subțirel, scăderea prestigiului unor instituții pan-europene. Euro-scepticism în toată regula.

Cum au apărut oamenii aceștia

…în peisajul modern occidental este o întrebare de regulă ignorată de marii strategi de la Bruxelles – ei lucrează mereu la „efect” și nu la „cauze”. Belgianul Gilles de Kerchove, un produs sănătos de societate multiculturală care este Coordonator pentru Anti-Terorism al UE, un domn cu aparență de tataie-proprietar de măslini în Grecia, apare frecvent în presa occidentală ca să avertizeze că vor urma noi atacuri teroriste. Pe un 100 000 euro salariu anual, Oficiali ai UE pot ajunge simpli avertizori de incendiu, cu stropitorile la îndemână. Realitățile, însă, nu mai pot fi ignorate.

La Londra, dar și în Bruxelles

… Paris, Berlin sau Stockholm, dacă explodează un dop de șampanie, lumea se-aruncă sub mese, ziarele trimit deja reporteri la locul exploziei, iar Poliția va aduce unități de dezamorsare a dopului, respectiv va ruga populația să nu iasă din case. Epoca „luminată” a neo-liberalismului și Multiculturalismului promovate de Bruxelles prin ONG-uri agreate, nu a creat în Vest doar ghettouri pe bază de etnii, culturi sau obiceiuri, dar și psihoze de masă, extinse – cu o Uniune Europeană ajunsă cu nervii „în pioneze”, incapabilă să își rezolve probleme vechi sau noi și adaptată doar politicilor de genul „Mușcă și fugi”: este aceeași UE cu frontiere inexistente (eventual din brânză olandeză), cu expansiunea terorismului Stat Islamic Daesh, cu izolarea internațională și cu migrația ilegală masivă dinspre Asia și Africa – acceptată tacit de UE.

Care este eroarea?

Ca definiție simplă, când guvernele sau Justiția guvernelor cer națiunilor să dărâme un perete cu capul, dar descoperă ulterior că peretele putea fi ocolit – aceasta ar putea fi o eroare. Pe ce tarabă ar trebui atunci expuse erorile de Sistem juridic european care încurajează practic, alături de lipsa de reacție a liderilor UE, sosirea terorismului în orarul zilnic al Europei? În Grecia antică, magistrații prezidau judecățile așezați pe scaune tapițate cu piele de om- aceasta ca să nu uite niciodată că sentința lor se referă la vieți umane. De la scaunele tapițate ale judecătorilor antici la pielea ursului din pădurea Justiției, drumul va fi mereu punctat de bizarerii și „revoluționări” în cazuistica unor Curți occidentale. Să vedem exemple.

În octombrie 2016

… în Suedia s-a decis prin procurorul Gisela Sjövall, că (încurajare delicată pentru delirul extremist) steagul grupului Stat Islamic Daesh nu constituie „hate speech” (discurs al urii) așa încât acest însemn al terorismului poate fi afișat legal oriunde în această țară. La puțin timp după emiterea acestei bijuterii de logică „europeană”, în aprilie 2017, un refugiat islamist – afiliat Stat Islamic, a atacat sub steagul Daesh în centrul capitalei Stockholm, plonjând cu camionul în mulțime și omorând 4 oameni.

„I am going to be a terrorist”

În martie 2016, italianul-marocan Youssef Zaghba (22), implicat în atacul de la London Bridge, a fost reținut pe aeroportul Bologna în timp ce încerca să călătorească spre Siria. „I am going to be a terrorist” a explicat el senin polițiștilor scopul călătoriei – afilierea la jihadul internațional. Ulterior, un procuror a ordonat o percheziție la domiciliul lui Zaghba, unde a fost descoperită propagandă masivă a grupului terorist Stat Islamic. Înainte de cercetarea computerului sau telefoanelor sale, o Curte de apel locală l-a eliberat însă pe Zaghba și a ordonat restituirea urgentă a aparatelor electronice ale teroristului. Ulterior, în iunie 2017, Zaghba a planificat și executat la Londra, împreună cu alți complici, un atac armat care a lăsat 8 morți și aproape 50 de răniți pe London Bridge.

Despre starea de neputință

„Voi ataca drepturile omului pentru a combate terorismul”, a spus premierul britanic Theresa May în preziua alegerilor generale din Regatul Unit. Declarația sa indică, fără subtilități, o nerăbdare și o anumită stare de exasperare care se resimte în Marea Britanie – stat ce încearcă acum să se îndepărteze de o Europă infectată profund cu virusul terorismului islamic. Terorismul vine în stradă, ia vieți și pleacă, în timp ce în urma sa, turismul, viața publică, prestigiul de țară se prăbușesc. Contextual, premierul May face practic referire în declarația sa, la acele „drepturi ale omului” care, de exemplu, îngreunează azi expulzarea teroriștilor din state occidentale sau acele „drepturi ale omului” (precum libertatea cuvântului) care sunt folosite pentru împrăștierea filosofiilor urii.

Presa britanică a revelat

… cazuri de radicali islamiști care au folosit moscheile și dreptul de libertatea garantată a religiei pentru a propovădui ura și sprijinul pentru organizații teroriste. Eroarea politică europeană, cea care, după 2014, a aruncat Europa hăpt sub asediul radicalilor Islamului, ne-ar trimite pentru „reparații” direct spre învățăturile lui Alexandru Popa-Ghencea („Teotoașă”), olteanul ajuns fermier în Franța, care în clipele care cereau zaibăr și sinceritate, ne-a declarat: „Fratele meu, ascultă ce-ți zic aicea: trăim la mila proștilor, o lume condusă cu deștepți nu ar arăta ca asta de azi”.