UE, gură de oxigen pentru economiile sugrumate de coronavirus

UE, gură de oxigen pentru economiile sugrumate de coronavirus

Statele Uniunii Europene nu vor mai fi condiționate să se încadreze în limita de deficit bugetar de 3% din Produsul Intern Brut, la finalul acestui an. Măsura a fost propusă la nivelul conducerii UE pentru ca țările să-și poată susține economiile cu stimulente financiară în contextul actualei pandemii de coronavirus.

Uniunea Europeană a suspendat temporar Pactul de Stabilitate, astfel încât guvernele să poată folosi fonduri suplimentare pentru a-şi salva economia în actuala situație a pandemiei de coronavirus. Acest lucru presupune că autoritățile vor putea acorda ajutoare de stat și alte forme de sprijin pentru companii, fără a se teme că vor fi supuse unei proceduri de deficit excesiv dacă nu se vor încadra într-un deficit bugetar de 3% din Produsul Intern Brut.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că va revalua poziția față de deficitele statelor UE pentru a le ajuta să depășească dificultățile financiare:

„Coronavirusul are un impact dramatic asupra economiei noastre, sunt lovite majoritatea domeniilor. Suspendarea vieții noastre publice este necesară pentru a limita răspândirea virusului, dar încetinește, de asemenea, foarte grav economia. Astăzi, iar asta este ceva nou, care nu s-a mai făcut niciodată, am declanşat clauza dergatorie generală. Asta înseamnă că guvernele naţionale pot pompa în economie oricât de mult au nevoie”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizia adoptată la nivelul conducerii UE va trebuie validată săptămâna viitoare de miniştrii europeni de Finanţe.

România a înregistrat un deficit bugetar de 4,6% din PIB, la finalul anului 2019, iar acest lucru a determinat declanșarea de deficit excesiv din partea UE.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a anunţat că România nu va mai trebui să ramburseze prefinanţările neutilizate din fondurile structurale, în valoare de o jumătate de miliard de euro. Acești bani vor fi utilizați pentru a finanța sistemul de sănătate şi pentru a susține cu credite firmele a căror activitate este afectată de epidemie.

Mai mult, în același scop, executivul comunitar a decis să aloce țării noastre și avansul aferent fondurilor structurale pentru anul 2020, care se ridică la încă o jumătate de miliard de euro.