Ministrul ucrainean al culturii dorește ca vestigiile celei mai mari catastrofe nucleare din istoria omenirii să fie protejate la nivel internațional. Sinistra dar fascinanta zonă de excluziune din jurul centralei de la Cernobîl atrage mii de turiști anual.

Pentru a le proteja de efectele trecerii timpului şi pentru a favoriza sosirea turiștilor, Kievul dorește ca aceste vestigii să fie trecute de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) pe lista patrimoniului mondial.

„Zona Cernobîlului este deja o atracție renumită în întreaga lume”, a declarat Maksim Polivko (38 de ani), ghid profesionist, în timpul unei vizite la fața locului cu jurnaliștii AFP.

„Din păcate, acest loc nu are un statut oficial”, continuă el, în speranța unui impuls pentru „dezvoltarea infrastructurii turistice”.

Teritorii emblematice

Ideea clasării zonei de excluziune de la Cernobîl în patrimoniul UNESCO a fost propusă de noul ministru al culturii, Oleksandr Tkacenko, în funcție timp de șase luni, după o lungă carieră în televiziune.

„Este unul dintre cele mai emblematice teritorii ale Ucrainei” și trebuie „păstrat pentru omenire”, subliniază ministrul ucrainean.

În cazul succesului unui astfel de demers, Cernobîl s-ar alătura astfel mausoleului Taj Mahal din India, sanctuarului Stonehenge din Anglia sau mănăstirii Mont-Saint-Michel din Franța, scrie Ouest-France.

La fel de mare ca Luxemburg, zona de excluziune  înconjoară centrala  avariată pe o rază de 30 de kilometri, al cărei al patrulea reactor a explodat la 26 aprilie 1986.

După ce a încercat să ascundă incidentul, URSS, din care făcea parte atunci Ucraina, a recunoscut în sfârșit amploarea catastrofei și a evacuat sute de mii de oameni din zonă.

Zeci de mii de „lichidatori” fuseseră, de asemenea, mobilizați, cu mijloace rudimentare de protecție, pentru a construi un sarcofag în jurul reactorului avariat și a încerca să curețe teritoriile contaminate.

Astăzi, recucerirea acestor pământuri de către natură este mai vizibilă: drumurile se îngustează, devorate de buruieni, iar casele dispar sub zone împădurite unde proliferează animalele sălbatice.