Schimbul de prizonieri dintre Rusia și Ucraina a fost reluat după o pauză de aproape patru luni. Vineri, 31 mai, 150 de prizonieri au fost eliberați într-un schimb mediat de Emiratele Arabe.
Ucraina și Rusia au reluat schimbul de prizonieri
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski a declarat că 75 de prizonieri au fost preluați din Rusia, printre care se află și patru civili. În tabăra adversă, noul ministru rus al Apărării a menționat că Ucraina trimis Moscovei 75 de persoane în acordul mediat de Emiratele Arabe Unite.
„După o lungă pauză, a avut loc un alt schimb de prizonieri: 75 de apărători şi civili au fost eliberaţi din captivitatea inamicului", a declarat Comitetul ucrainean de coordonare pentru prizonierii de război, pe platforma X.
NATO, undă verde pentru Zelenski
Printre prizonierii eliberați se numără și 19 ucraineni care luptat pe Insula Șerpilor împotriva armatei ruse. Cei 19 membri ai gărzilor ucrainene au devenit un simbol al sfidării ucrainene în fața agresorului rus.
Între timp, tot mai multe state europene iau în considerare să ridice restricțiile Ucrainei de a ataca cu arme occidentale ținte aflate în interiorul ținutului rusesc. Primul care a dat tonul a fost Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, urmat ulterior de președintele francez Emmanuel Macron.
Liderul Alianței a declarat că Ucraina are dreptul de autoapărare care include, de asemenea, ținte aflate în afara granițelor. Moscova a replicat prin purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a acuzat Occidentul de escaladarea războiului.
Armata ucraineană a primit undă verde din partea blocului politico-militar pentru a folosi avioanele de vânătoare F35 pe teritoriul inamic. De asemenea, Polonia a trimis deja experți militari în Ucraina pentru a instrui soldații ucraineni în mânuirea armelor occidentale.
În tot acest timp statul ceh a pus bazele unui hub de transport a echipamentului militar către Kiev. Pe de altă parte, sunt și state care se opun deciziei NATO de a permite Ucrainei să atace ținte militare localizate pe teritoriul rusesc, printre care Italia și Ungaria.