Capitala Ucrainei va intra în lockdown, în contextul unei explozii a deceselor provocate de virusul COVID-19. Țara este grav afectată de o revenire a pandemiei, într-un al treilea val.
Capitala Ucrainei, Kiev, va impune un lockdown strict începând de luni, 5 aprilie, a anunţat miercuri primarul Vitali Kliciko. Anunțul a venit pe fondul previziunilor alarmante despre o nouă creştere a infectărilor şi al unui număr record de decese într-o singură zi, potrivit Reuters.
Ministrul sănătăţii Maksim Stepanov a anunţat că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 407 decese asociate infecției cu COVID-19. Oficialul a avertizat că numărul infectărilor va creşte în următoare 1-2 săptămâni.
Ucraina, o ţară cu o populație de 41 milioane de locuitori, a început vaccinarea anti-COVID-19 în luna februarie. Până miercuri, 231.564 de persoane primiseră o primă doză. Totuși ministrul Maksim Stepanov a descris situaţia ca 'suficient de tensionată'.
Primarul Kievului: "Nu avem nicio altă opţiune. Altfel vor fi sute de decese în fiecare zi"
Capitala Kiev, unde se înregistrează cea mai mare rată de infectare, va restricţiona transportul public şi va închide toate şcolile şi grădiniţele în perioada 5 aprilie-16 aprilie, a transmis primarul Kliciko. 'Nu avem nicio altă opţiune. Altfel, vor fi sute de deceseîn fiecare zi', a scris el pe mesageria Telegram. Primarul anunţase în cursul zilei încă 35 de decese în capitala țării. În Kiev spitalele dedicate pacienţilor cu COVID-19 sunt pline în proporţie de 80%.
Săptămâna trecută a fost o creştere considerabilă a infectărilor, cu un record de 18.132 de cazuri în 24 de ore. Ca atare aproape jumătate din regiunile ţării au impus un lockdown strict. Potrivit ministrului Sănătăţii, în ultimele 24 de ore au fost raportate 11.226 de cazuri noi de infectare, ce ridică bilanţul la 1.674.168 de la debutul pandemiei.
37 milioane de doze de vaccin Covid-19 sunt așteptate în Ucraina
Ucraina a primit 500.000 de doze de vaccin Covishield (dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, şi care se fabrică în India) în februarie, precum şi primul lot de 215.000 de doze de vaccin chinezesc Sinovac. Pe parcursul lui 2021 se aşteaptă să sosească în Ucraina 37 milioane de doze de vaccin. Ministerul Sănătăţii speră astfel că va fi imunizată majoritatea populaţiei adulte, a afirmat ministrul Stepanov într-o reuniune de guvern televizată.
Sursa: Publika.md