Ucis de poliţie în timp ce fura de pe calea ferată

Ucis de poliţie în timp ce fura de pe calea ferată

Un hoţ prins în flagrant delict furând componente vitale pentru siguranţa trenurilor a fost împuşcat mortal de un poliţist.

Moartea unei adolescente nevinovate nu a fost suficientă pentru a trezi conştiinţa celor care trăiesc de pe urma furturilor de componente de cale ferată, fără să le pese de tragediile pe care le pot provoca. Dovada: ieri-noapte, la nici două săptămâni de la cel mai grav accident feroviar din ultimii 12 ani - la baza căruia stă, se pare, tot un furt -, hoţii au atacat din nou, de data aceasta în apropierea podului Anghel Saligny, din Cernavodă, chiar pe un tronson unde se derulează lucrări de modernizare.

Unul dintre infractori, un tânăr de 21 de ani, a fost împuşcat mortal de poliţistul care l-a surprins furând, cu ajutorul a doi complici, bare din cupru folosite la reţeaua electrică de înaltă tensiune a căii ferate.

Deşi a respectat procedurile prevăzute de lege şi a folosit arma doar pentru a se salva de furia răufăcătorilor care l-au atacat cu pietre, poliţistul este cercetat acum de procurori pentru omor.

Incidentul a avut loc ieri-noapte, când agentul Daniel Izemşanu, 27 de ani, care patrula în staţia CFR Cernavodă- Pod, a observat că trei tineri fură barele din cupru de pe tamburii depozitaţi în incinta gării. Poliţistul i-a somat, dar hoţii au început să arunce cu pietre în el. Rănit, agentul a tras mai multe focuri de avertisment şi apoi înspre hoţi. Unul dintre gloanţe l-a lovit în fund pe Vasile Manole, 21 de ani, iar ceilalţi doi bărbaţi care-l însoţeau au reuşit să fugă.

Medicul de pe ambulanţa chemată de poliţist la locul incidentului nu l-a mai putut salva pe Manole, care a murit, în drum spre spitalul din Cernavodă, din cauza hemoragiei. Poliţistul a ajuns şi el la spital, iar astăzi a fost pus sub acuzare de procurori pentru omor, urmând ca o decizie în cazul său să fie luată după ce anchetatorii vor stabili cu exactitate împrejură rile în care a avut loc incidentul.

Ultimul accident, încă în anchetă

Furtul de fier vechi ar putea sta şi în spatele accidentului feroviar produs pe 10 mai în apropiere de Valea Călugărească, aceasta fiind una dintre principalele variante analizate de anchetatori.

„Există deja opinii ale unor specialişti că am putea avea de-a face cu posibilitatea de a se fi intervenit asupra macazului. Probabil, cineva a vrut să fure buloanele macazului“, declara după accident Ludovic Orban, ministrul transporturilor, lansând ipoteza existenţei unei „mâini criminale“. Această variantă este susţinută şi de declaraţiile ulterioare ale directorului general de la CFR Călători, care afirma că, la trecerea acceleratului de Iaşi, macazul era întredeschis, fără a fi semnalizat acest lucru.

Hoţii s-au reprofilat

Deşi statisticile arată că, la nivel naţional, furturile din infrastructura feroviară au scăzut, anul trecut, cu 44, 23% faţă de 2006 (de la 432 de asemenea furturi, la 237), oamenii legii recunosc că le este foarte greu să stopeze acest fenomen. De altfel - susţin aceştia - este ştiut faptul că, în ultimii ani, mare parte a celor care trăiau din furturile de fier vechi din vagoanele CFR s-au reprofilat pe sustragerea de componente de cale ferată, o „afacere“ mult mai profitabilă.

În Capitală, cea mai „puternică“ grupare de astfel de infractori - controlată de celebrii fraţi „Geamănu“ - îşi avea „cartierul general“ în zona Bucureştii Noi - Chitila, de unde puteau ataca uşor calea ferată. (A colaborat Cristina Sbîrn)

PROCES

Hoţi români au atacat calea ferată şi în Franţa

Nu mai puţin de 16 români, membri ai unei importante reţele care se ocupa cu furtul şi vânzarea de metale, sunt judecaţi de un tribunal corecţional din oraşul Grasse (Franţa), urmând să fie condamnaţi şi, apoi, cel mai probabil, expulzaţi în România. Potrivit poliţiştilor francezi, timp de mai bine de un an membrii grupării au furat cel puţin 40 de tone de fier de la reţeaua de cale ferată, de pe şantiere sau depozite ale unor întreprinderi.

Ne puteți urmări și pe Google News