FĂRĂ PRECEDENT! Turcia, la un pas să trimită trupe militare în Qatar
- Ionut Gogean
- 7 iunie 2017, 19:32
Qatar-ul este acuzat public de către Arabia Saudită că susține financiar terorismul, familia conducătoare a emiratului fiind suspectată că s-ar fi apropiat de Iran prin susținerea rebeliunii din Yemen.
Potrivit acuzațiilor, Al-Thani, familia conducătoare a Qatar-ului ar fi plătit sume foarte mari de bani unor miliții șiite care controlează teritorii în Siria și Irak pentru răscumărarea mai multor membrii ai familiei regale.
Oficiali din partea Partidului AK, din Turcia, aflat la guvernare, dar şi din partea opoziţiei au declarat că parlamentul turc va grăbi legislaţia existentă cu privire la alocarea de trupe către baza militară tucă din Qatar, potrivit Mediafax.ro.
Legea va veni în sprijinul regimului de la Doha, care în prezent se află într-o izolare diplomatică fără precedent după acuzațiile lansate de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt, care au întrerupt relaţiile diplomatice cu Qatarul şi au închis în prealabil spaţiul aerian pentru zboruri comericale.
Qatar este suspectat că oferă sprijin militanţilor islamici şi Iranului. Aceasta reprezintă cea mai gravă criză din ultimii ani la nivelul relaţiilor diplomatice dintre statele din Golf.